pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Amara deziluzie
Duminica I-a din Post, 9 martie 2003
Lecturi: Gen 9,8-15 Ps 24 1Pt 3,18-22 Mc 1,12-15
pr. Jacques Sylvestre, O.P.

În Evanghelia lui Marcu, povestirea ispitirii lui Isus în pustiu urmează imediat după relatarea Botezului în cursul căreia un glas ceresc proclamă ca Isus este Fiul lui Dumnezeu. Episodul precede întoarcerea lui Isus in Galileea, care este începutul misiunii publice a Mântuitorului. Povestirea, extrem de sobră în comparație cu cele ale lui Matei și Luca, este constituită din trei elemente. Duhul Sfânt îl conduce pe Isus în pustiu; acolo, Domnul este ispitit de demon; îngerii îl slujesc. Relatarea lui Marcu este, foarte probabil, cea mai veche tradiție referitoare la acest eveniment.

 

Pustiul

Ispitirea în pustiu. Povestire cheie, crucială. Pustiul e primul loc în care Isus se manifestă ca fiu al lui Dumnezeu; este și locul confruntării dintre Duh și Satana, unde, în prezența lui Dumnezeu făcut om, păcatul strămoșesc este pe cale să fie zdrobit. Filiația divina a lui Isus se manifestă aici prin refuzul categoric și fără discuție al capcanei satanice. Încă de la începutul misiunii sale, Isus iese învingător din ispitire. Chiar înainte de a predica, de a vindeca, de a suferi, Isus triumfa, arătând clar că atacurile Satanei nu pot leza nici persoana nici opera lui. Dar victoria definitivă va avea loc doar în momentul Patimilor, aici ea fiind numai în germene.

Ceea ce este în joc aici între Isus și Satana va avea consecințe hotărâtoare pentru tot ce va urma. Nu se petrece nici o încleștare, nu e vorba decât de o serie de refuzuri categorice în formă de citate. Isus nu vrea să știe nimic despre lucrările Satanei. Avem aici o lecție care ne hrănește speranța, nu numai în ce-l privește pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, ci si făgăduința victoriei ce va reveni poporului sau. Ceea ce merită reținut.

Pentru evanghelist, șederea lui Isus în pustiu sub influența Duhului constituie un moment de culme al evocării sale. Urmând după Botez, cele patruzeci de zile în pustie amintesc Ieșirea din Egipt și cei patruzeci de ani petrecuți în deșert de poporul lui Dumnezeu. Ispitirea și slujirea de către îngeri sunt la Marcu o meditație cu privire la Botezul lui Isus și la urmările acestuia. Să-l recitim pe Sf. Paul (1Corintei 10,1-13) cu îndemnul lui de a nu cădea în închinarea la idoli: "Nici să nu-l ispitim pe Cristos... nici să nu murmurați". Pasajul se încheie printr-o viguroasă încurajare: "Dumnezeu nu va permite sa fiți ispitiți peste ceea ce puteți, însă o dată cu ispita vă va da și o ieșire ca să o puteți îndura."

 

Azi

Pentru noi, orice încercare de a aplica la lumea de azi acest text evanghelic nu se poate lipsi de referirea la contextul istoric al redactării și la intenția evanghelistului. Revenind cu gândul la împrejurările din cea de-a doua jumătate a primului secol, e bine sa căutam sa înțelegem greutățile de care se izbea atunci credința apostolică, ce nu a fost nici ea scutita de ispitiri. Se ridica, în primul rând, o întrebare: avem de-a face aici cu roadele unei elaborări comunitare, cu scop catehetic, sau cu ceva care face parte din învățăturile lui Isus? Ambele interpretări se susțin. Este probabil ca rațiunea de a fi a povestirii sa fie decepția primilor creștini care așteptau, crezându-le iminente, semne mesianice prodigioase; autorul avea de asemenea în vedere tulburarea legată de imaginea unui Mesia care apăruse poate ca "prea uman", mai ales în ceasul Patimilor.

Era deci nevoie sa li se arate oamenilor că Isus însuși a refuzat orice semn mesianic din cele pe care mulțimile le așteaptă atât. Mai mult decât atât, chestiunea provocase o dezbatere aprinsă între sinagoga și Biserica începuturilor, in jurul chestiunii ispitirilor din pustiu: oare Isus chiar a fost învingător acolo unde strămoșii lui Israel au dat greș? Ce era încă și mai important de arătat, era strânsa legătura dintre victoria Fiului lui Dumnezeu asupra diavolului și ascultarea Lui de Tatăl. Biserica urma deci să redescopere sau cel puțin să descopere adevărata natură și adevărata misiune a Fiului lui Dumnezeu, "Omul după inima lui Dumnezeu".

Prin ascultarea de care a dat dovada, Isus este pentru toți creștinii un model și o inspirație din care nădejdea se poate hrăni. Prin fidelitatea față de Tatăl, Domnul a zdrobit răul și moartea adusă de păcat. Plasarea episodului ispitirii în pustie nu se află deci din întâmplare la începutul Evangheliilor. Nu este poate necesar să diluam textul prin exemple concrete și de actualitate. Menirea acestei evanghelii este în primul rând să-i edifice pe credincioși, să-i ajute să-și pună întrebări, să devină, în duh și adevăr, slujitori fideli ai Tatălui și propovăduitori ai Bunei Vestiri.

Isus a ieșit învingător din ispitire pentru ca la rândul nostru și noi să putem înfrunta ispitirile unui fals creștinism și să refuzăm așteptările pur materialiste născute mai degrabă din credulitate decât din credință, și să evităm în acest fel să devenim și noi victimele deziluziei. Nu e exclus ca actuala criză prin care trec un mare număr de credincioși, care sfârșesc prin a abandona practica religioasă, să se explice prin persistența unor asemenea așteptări și dezamăgirea produsa de neîmplinirea lor.

Sursa: arhivele sitului " Spiritualité 2000" al Dominicanilor de la Montreal, Canada
Traducere: sr. Agnes
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire