pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Acceptarea profeților și acceptarea noastră
Duminica a XIV-a de peste an, 9 iulie 2006
Lecturi: Ez 2,2-5 Ps 122 2Cor 12,7-10 Mc 6,1-6
pr. Joseph Pellegrino

În următoarele patru săptămâni, prima lectură va fi luată din profeți: Ezechiel săptămâna aceasta, Amos săptămâna viitoare, apoi Ieremia și în fine Eliseu. De fapt toate cele trei lecturi din duminica aceasta gravitează în jurul profeției.

Să începem cu Ezechiel. Cartea profetului Ezechiel vine din perioada de început a captivității babiloniene, în jurul anului 580îC. După ce poporul lui Israel a căzut în practici păgâne, crezând în tratate militare cu vecinii păgâni mai degrabă decât să creadă în Dumnezeu, Domnul și-a luat mâna de pe el. Asemenea faraonului în zilele lui Moise, poporul evreu a devenit mai îndărătnic, refuzând să îi asculte pe Ieremia și pe ceilalți. "Sunt nerușinați și cu inima împietrită" - așa îi descrie Domnul în prima lectură. Evreii au fost cuceriți de babilonieni și duși în exil în Irakul de astăzi. La începutul exilului poporul lui Israel se simțea părăsit. Unii credeau că sunt pedepsiți pentru păcatele lor. Dar cei mai mulți refuzau să mai creadă în Dumnezeu. "Dacă Yahwe există, nu ar fi permis să ni se întâmple acestea", pretind ei. În loc să se apropie de Dumnezeu în nevoile lor, ei îi resping însăși existența. Dar Dumnezeu a dat darul profeției unuia dintre exilați. Numele lui era Ezechiel. El le-a spus că Dumnezeu l-a ridicat în picioare. Într-un popor căzut la pământ, Dumnezeu a ridicat un om în picioare. Unii l-au ascultat, alții nu. Un lucru este sigur: ei știau că au un profet între ei.

Dumnezeu, prin Ezechiel și prin alți profeți, a folosit unul dintre ei pentru a le vorbi oamenilor. Umilul a putut accepta, dar semețul nu. Această mândrie distructivă atinge culmea în cei care l-au respins pe Isus tocmai pentru că era unul de-al lor, unul prea cunoscut lor. Faptele Lui, miracolele Lui, înțelepciunea Lui, toate dispar pentru oamenii care nu reușesc să vadă în fața lor decât pe fiul tâmplarului. Este o greșeală omenească pe care noi trebuie să ne străduim să nu o repetăm. Adesea aplicăm cel mai slab argument filozofic, argumentul ad hominem, ca justificare pentru a nu răspunde adevărului. Argumentul ad hominem este un atac la adresa persoanei. El spune în esență că dacă o persoană are un anume cusur sau o limitare, atunci nu trebuie să o ascultăm orice ar spune ea. Vedem acest comportament la scară națională sau la nivel individual. De exemplu reacția presei - de topor retezător - în contextul scandalului cu preoții acuzați de abuzuri sexuale: nu au mai publicat nici un text, indiferent care Episcop îl semna. Mesajul lor era de genul: "Nu mai ascultăm declarația nici unui cleric pe tema avortului sau homosexualității, pentru că unii dintre clerici au călcat pe lângă uneori." Acesta este un argument ad hominem, un atac la persoană.

La nivel individual, argumentul ad hominem ne împiedică să recunoaștem posibilitatea ca adevărul să vină din gura cuiva pe care îl știm. De exemplu comitetul parohial se întâlnește să stabilească planul de construcție pentru un oratoriu. La ședință vine și cineva care este antipatic tuturor, și care spune: "Ar trebui să facem în așa fel oratoriul încât și cei cu handicapuri fizice să poată să vină, să se simtă doriți." Oare vom face scările astfel încât să aibă acces și persoanele cu handicap sau ne vom opune ideii doar pentru că cel care a expus-o ne este antipatic? Mai aproape: în chiar casele noastre soții și soțiile își cunosc unii altora defectele, care adesea îi opresc de la a auzi adevărul ce îl spune celălalt. Mulți copii nu pot să treacă de dimensiunea umană a părinților lor pentru a auzi și urma adevărul spus lor de mama sau de tata. Și invers: părinții nu reușesc să treacă peste imaturitatea copiilor lor, pentru a le recunoaște virtuțile.

Probabil cel mai distructiv caz este când aplică argumentul ad hominem nouă înșine. Adesea dorim să ne luăm un angajament de credință, de morală, dar simțim că nu suntem suficient de buni. Cineva din generația mea îmi spunea odată: "Cum aș putea să le spun copiilor mei să nu fumeze și să nu ia droguri când eu însumi mi-am consumat așa tinerețea?" Sau "Cum aș putea să le subliniez copiilor importanța primirii Sfintei Împărtășanii săptămânal, când eu când eram la școală eram departe de Biserică?" Sau "Cum aș putea să protestez împotriva a ce este imoral, când eu nu sunt nici pe departe sfânt?" Acestea sunt argumente ad hominem pe care le folosim împotriva noastră. Dacă mergem în această direcție, înăbușim adevărul.

Sfântul Paul era cu siguranță conștient de limitările lui. Auzim despre aceasta în a doua lectură. El vorbește despre un ghimpe în trup. Ce era acesta? Un păcat pe care nu reușea să îl evite. Oare din cauza acestui păcat ar fi trebuit să se oprească din predicarea lui Isus Cristos? Nu, mesajul era mai important decât persoana. Poate că el era slab, dar mesajul este puternic. "Poate", spune Paul, "este mai bine așa pentru toți. Nu eu, ci mesajul este cel important. Eu sunt slab, dar Cristos este puternic. De fapt sunt bucuros că sunt slab, pentru că astfel atenția mea se concentrează pe adevărata tărie, pe puterea Domnului." Așa trebuie să facem cu toții. Ne știm limitele și păcatele proprii. Dar îl dorim pe Dumnezeu în viețile noastre. Dorim împărăția Sa de pace și dreptate să vină. Trebuie să ne dăm seama că voia lui Dumnezeu răzbate chiar și în ciuda defectelor noastre.

Uneori când recit ritualul penitențial înainte de Liturghie, folosesc expresia: "Al Tău este adevărul care dă sens tocmai conceptului de adevăr." M-ați auzit cu toții făcând aceasta. Adevărul Domnului vine de la El, nu din gura cuiva. Ce eroare gravă când ne concentrăm pe individul care proclamă adevărul, chiar dacă este vorba de propria persoană. Puterea lui Dumnezeu este asupra noastră. Prezența Sa este printre noi. Adevărul Său este în inimile și pe buzele noastre. Să ne rugăm astăzi să nu lăsăm problemele omenești să ne oprească din a auzi, proclama și trăi Adevărul Domnului.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire