pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Sfințenie și slujire
Duminica a VII-a a Paștelui, 28 mai 2006
Lecturi: Fap 1,15-17.20ac-26 Ps 102 1In 4,11-16 In 17,11b-19
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Biserica Armata Salvării, comparată cu alte Biserici, subliniază natura altruistă a religiei fără a uita importanța sfințeniei personale. Fondatorul ei, generalul William Booth, spunea odată: "Fără nici o laudă, fără vanitate, vă pot asigura că atunci când mă dăruiesc lui Dumnezeu o fac mai mult pentru a-i salva pe alții decât să mă salvez pe mine." Așa ceva poate să pară ciudat pentru mulți dintre noi, care considerăm că scopul principal, dacă nu singurul, la a fi creștin este salvarea propriului nostru suflet. Dacă este așa pentru noi, atunci evanghelia de astăzi ni se va părea ciudată. Isus spune: "Pentru ei mă sfințesc pe mine însumi" (Ioan 17,19). Vom privi mai îndeaproape această profundă afirmație.

"Pentru ei." Isus a fost dedicat total binelui celorlalți. Când a prezentat scopul vieții Lui, a spus: "Eu am venit ca (ei, ceilalți) să aibă viață și să o aibă din belșug" (Ioan 10,10). Isus a avut puteri miraculoase dar și-a folosit aceste puteri în primul rând pentru a-i ajuta pe ceilalți. Când oamenii erau înfometați în deșert, El a înmulțit pâinea pentru a-i hrăni; dar când El a fost flămând în deșert, nu a transformat pietrele în pâine pentru a se hrăni. La un moment dat era obosit și avea nevoie să se odihnească pentru ceva vreme. A luat barca să meargă undeva, să se retragă, dar când a ajuns acolo s-a trezit înconjurat de oameni ce veniseră pentru el. Văzându-i pe aceștia că arată ca o turmă de oi fără păstor, a anulat odihna programată și a început să se ocupe de ei. Grija pentru ceilalți a fost o caracteristică esențială a vieții și slujirii lui.

Înțelegerea faptului că evanghelia le cere creștinilor să se îngrijească în mod activ de binele material și spiritual al celor mai puțin norocoși din această lume a născut conceptul de evanghelie socială. Oamenii care sunt implicați în eforturi de eradicare a sărăciei și bolii în orașele lor sau în alte părți ale lumii reflectă spiritul de compasiune și atenția dezinteresată față de soarta altora, așa cum vedem la Isus. Prima parte a afirmației "Pentru ei mă sfințesc pe mine însumi" subliniază faptul că grija pentru ceilalți este în chiar inima evangheliei creștine.

"Mă sfințesc pe mine însumi". A doua parte a afirmației, pe de altă parte, subliniază faptul că sfințirea personală este un element esențial în complexul faptului de a fi creștin. Contrabalansează prima idee. Isus a fost mereu la dispoziția oamenilor, dar nu a uitat să se sfințească pe Sine. Oamenii care sunt atât de implicați în ajutarea altora încât uită de propria lor viață interioară cu Dumnezeu, văd doar o parte a monedei. Cum ar putea cineva să muncească pentru Domnul uitând de Domnul muncii? Oamenii care sunt activ implicați în eforturile de a-i ajuta pe alții trebuie de asemenea să cultive o relație interioară cu Domnul pentru sfințirea lor personală. Altfel se pierd în activism. Evanghelia socială, bine înțeleasă, presupune de aceea evanghelia personală a intimității cu Domnul.

Când privim în jurul nostru ce vedem? Vedem numeroși creștini care sunt atât de implicați în procesul propriei lor mântuiri și sfințiri că uită să manifeste grijă pentru cei mai puțini privilegiați. Astfel de creștini subscriu evangheliei personale, neglijând evanghelia socială. Se uită doar la o față a monedei. Mai știm și oameni implicați în eforturi pentru dreptate socială și pace, care consideră o pierdere de vreme să se roage sau să meargă la biserică. Aceștia subscriu evangheliei sociale și ignoră evanghelia personală.

Care din cele două este mai bună: evanghelia socială sau evanghelia personală? Izolată, nici una nu este mai bună decât cealaltă. Nu este corect să ne gândim care din ele să o alegem, ci cum le urmăm pe amândouă împreună. Pentru noi, cei care mergem regulat la biserică, pericolul cel mai mare este să ne concentrăm prea mult pe mântuirea și sfințirea personală, neglijând grija activă față de ceilalți. Nouă ne sunt deci adresate aceste cuvinte ale lui Henry van Dyke:

Cel care caută cerurile singur pentru a-și salva sufletul
Să țină calea, căci nu își va atinge țelul;
În timp ce cel ce umblă în iubire până-n depărtare,
Pe acela Dumnezeu îl va aduce între cei fericiți.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire