pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Prieteni înainte de frați și surori
Duminica a VII-a de peste an, 19 februarie 2006
Lecturi: Is 43,18-19.21-22.24b-25 Ps 40 2Cor 1,18-22 Mc 2,1-12
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Când ne adunăm în biserică ne adresăm de regulă unii altora cu "frați și surori în Cristos". În majoritatea cazurilor, aceasta a devenit o frază goală, fără vreo implicație practică. Cum putem să ne numim frați și surori când nu putem nici măcar să fim prieteni unii cu alții?

Un anume imigrant, nou în oraș, a participat ani în șir la Liturghii în biserica din apropiere, fără să își facă prieteni între credincioși. După terminarea Liturghiei, duminică de duminică, credincioșii se împărțeau în grupuri de cunoștințe, se salutau între ei, dar nimeni nu părea să îl observe vreodată. Așa că într-una dintre duminici, omul nostru s-a hotărât să intre în biserică cu pălăria pe cap. Abia s-a așezat singuratic în ultimul rând că un bărbat a venit și i-a spus: "Frate, aici, în biserică, nu purtăm pălării." "Mulțumesc", a răspuns omul, fără să își dea jos pălăria. Mergând la împărtășanie, diaconul l-a văzut și l-a tras deoparte: "Fratele meu, nu poți să porți pălărie pe cap în biserică!" "Mulțumesc", a răspuns din nou omul mergând mai departe la împărtășanie. După Liturghie preotul a dat mâna cu credincioșii, și pentru prima oară a dat mâna și cum omul nostru, spunându-i: "Oh, dragul meu frate, mă bucur să te văd. Dar te rog pe viitor să îți dai jos pălăria în timpul slujbelor." "Da părinte", răspunse el, "știu, dar vin la această biserică de doi ani, și doar așa se pare că am reușit să fac să fiu văzut."

Nu este interesant că toți cei care i-au vorbit omului nostru în acea zi i s-au adresat cu "frate"? Dar bietul om murea de singurătate în mulțimea de "frați și surori". Mesajul transmis de acest om este asemenea celui din Evanghelia de astăzi, și anume că nu este de ajuns ca creștinii ce participă împreună la slujbe să își spună între ei frați și surori; ei trebuie de asemenea să demonstreze că sunt prieteni.

Evenimentul descris în Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o, prezentând vindecarea unui bărbat paralizat, a avut loc în casa lui Petru din Capernaum. Istoria antică și arheologia afirmă că această casă a lui Petru a fost una dintre primele case-biserici creștine. Haideți să ne închipuim deci că acțiunea se petrece într-o biserică. Mulțimea mare de lângă casa lui Petru sunt credincioșii de astăzi, fiecare căutând să primească o binecuvântare sau altceva de la Isus. Preocupați cu propriile nevoi, ei devin însă insensibili față de unul care avea mai multă nevoie de Isus decât oricine: era paraliticul. Omul paralizat era trecut cu vederea de toți în graba lor, în goana de a atrage asupra lor atenția lui Isus. După terminarea Liturghiei, ei ies din biserică și, trecând pe lângă paralitic, îi aruncă o monedă și îi spun: "Domnul să te binecuvânteze, frate."

În scenariul clasic apare însă ceva nou: patru prieteni din adunarea credincioșilor renunță la locurile lor în biserică pentru a merge la paraliticul de afară. Omul, ca toți ceilalți, dorea să ajungă la Isus. Iar cei patru prieteni și-au dat seama că paraliticul are prioritate în fața lor, pentru că nevoia lui era mai mare. Masa credincioșilor continuă însă să fie nepăsătoare, împiedicând planul celor patru de a-l duce pe paralitic la Isus. Există însă mereu o soluție, chiar dacă aceasta presupune să spargi acoperișul bisericii. Tocmai aceasta au făcut prietenii paraliticului: "Văzând credința lor" - a prietenilor lui, nu a omului paralizat -, Isus l-a vindecat pe om, i-a vindecat sufletul și trupul. Putem să ne întrebăm: cine s-au dovedit a fi frații celui paralizat? Cei din biserică, ce se auto-proclamă între ei frați și surori? Nu. Frați cu adevărat au fost cei patru, prietenii paraliticului.

Fără îndoială, Dumnezeu ne-a chemat să fim frați și surori în Biserica sa. Mai întâi însă trebuie să căutăm să fim prieteni unii cu alții. Pe câți dintre așa-numiții "frați și surori" din parohia ta i-ai putea identifica drept prieteni ai tăi? Pe câți îi cunoști după nume? La câți le știi nevoile? Prietenul la nevoie se cunoaște. Iată ce trebuie să fim mai întâi: prieteni! Apoi ne vom putea spune și frați și surori în Cristos.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire