pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Învățătura lui Paul despre celibat
Duminica a IV-a de peste an, 29 ianuarie 2006
Lecturi: Dt 18,15-20 Ps 94 1Cor 7,32-35 Mc 1,21-28
(predică pe marginea lecturii a doua)
pr. Ernest Munachi Ezeogu

A doua lectură de astăzi este parte a învățăturii Apostolului Paul despre celibat. Celibatul a fost mereu o temă importantă de discuție între creștini, în întreaga istorie a celibatului. În vremurile noastre, în special în lumina recentelor scandaluri privind unii celibi din Biserică (referință la situația din SUA - n.tr.), a devenit și mai important pentru noi să avem o mai bună înțelegere a celibatului. Nu putem îmbunătăți practica celibatului în Biserică decât dacă îmbunătățim înțelegerea lui.

Învățătura lui Paul despre celibat, pe care o prezintă integral în 1 Corinteni 7, poate să fie rezumată într-o singură frază: celibatul este calea mai bună de a-i servi Domnului, dar nu singura cale. Aceasta este o continuare a învățăturii lui Cristos despre celibat.

Primul lucru pe care Isus îl spune despre celibat este că acest mod de viață nu e unul comun oamenilor, ci un dar pe care Dumnezeu îl dă unora. Să ne amintim: Isus terminase de explicat oamenilor că o căsătorie legată între un bărbat și o femeie nu poate să fie desfăcută în nici o circumstanță. Însoțitorii săi, cei doisprezece apostoli, spun atunci că dacă așa stau lucrurile, atunci mai bine să nu te căsătorești. Isus răspunde: "Nu toți înțeleg cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le-a fost dat" (Matei 19,11). El continuă apoi să recomande celibatul, încurajându-și discipolii să îl vadă ca un mod de viață. "Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuți astfel de oameni și există eunuci care s-au făcut ei înșiși astfel pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege, să înțeleagă!" (Matei 19,12).

Este important să observăm că există o singură motivație acceptabilă pentru adoptarea celibatului. Nu pentru a evita problemele din căsătorie; nu pentru a evita provocările relaționării cu persoanele de sex opus; nici pentru a evita dificultățile unei vieți cu copii de crescut. Celibatul creștin poate avea o singură rațiune: și anume pentru împărăția cerurilor. Paul avea să arunce mai apoi mai multă lumină asupra acestei motivații.

Chiar dacă Isus a recomandat celibatul doar celor care îl urmau non-stop, discipolilor adică, Paul îl recomandă tuturor credincioșilor. Urmând exemplul lui Isus, care a fost celibatar, Paul însuși a trăit o viață de celibat. Și totuși, a recunoscut că celibatul nu este un dar oferit tuturor. "Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine, însă fiecare își are carisma proprie de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel. Celor necăsătoriți și văduvelor le spun că este mai bine pentru ei dacă rămân ca mine" (1 Corinteni 7,7-8).

Paul vede evident celibatul ca o cale "mai bună" de a-l sluji pe Dumnezeu. El explică: "Cel care este necăsătorit se îngrijește de cele ale Domnului, cum să-i placă Domnului, însă cel care este căsătorit se îngrijește de cele ale lumii, cum să-i placă soției, și este împărțit. Tot așa și femeia necăsătorită, tot așa și fecioara se îngrijește de cele ale Domnului, ca să fie sfântă în trup și în duh, însă cea căsătorită se îngrijește de cele ale lumii, cum să-i placă bărbatului" (1 Corinteni 7,32-34).

Paul nu promovează celibatul de dragul celibatului. Filozofii stoici exaltau virtutea auto-controlului și evitau căsătoria deoarece o vedeau ca un semn de eșec în controlarea patimilor. Pentru ei, orice celibat era mai bun decât căsătoria. Paul nu împărtășește acest punct de vedere. Pentru Paul, singura viață celibatară care merită trăită este cea care eliberează persoana, pentru a se dedica nestânjenită Domnului. Acest celibat îl eliberează pe om de căsătorie pentru ca să se dedice cu inimă neîmpărțită slujirii lui Dumnezeu. Dacă celibatul devine pentru cineva mai degrabă o povară decât o eliberare pentru slujirea lui Dumnezeu, atunci respectivul trebuie să se mai gândească. "Dacă nu se pot stăpâni, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă" (1 Corinteni 7,9).

În actuala dezbatere din Biserică pe tema celibatului, există două extreme de evitat. Prima că disciplina celibatului preoțesc este o relicvă expirată, din timpuri medievale, de care ar trebui acum să scăpăm. Este greșit deoarece celibatul este un dar de la Dumnezeu, dat unor anumite persoane, pentru binele și pentru zidirea împărăției lui Dumnezeu pe pământ. A doua este că celibatul, chiar și atunci când evident nu merge, este mereu mai bun decât căsătoria. Așa gândeau stoicii, dar nu așa gândesc creștinii. Să îi mulțumim astăzi pentru darul celibatului în Biserică. Și să ne rugăm pentru o mai bună înțelegere și practicare a celibatului în Biserică, nu ca o constrângere, ci ca o cale de promovare a slujirii neîmpărțite a Domnului, în mijlocul poporului lui Dumnezeu.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire