pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Să îl lăsăm pe Dumnezeu să ne găsească
Duminica a II-a din Advent, 4 decembrie 2005
Lecturi: Isaia 40,1-5.9-11; Psalmul 84; 2Petru 3,8-14; Marcu 1,1-8
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Într-o zi, un director a dat telefon acasă la unul dintre profesori, să afle pentru ce nu venise în acea zi la școală. La telefon i-a răspuns un copilaș, care, șoptind, i-a spus: "Alo?" "Tatăl tău este acasă?", întrebă directorul școlii. "Da", răspunse tot șoptind copilul. "Pot să vorbesc cu el?", întrebă bărbatul. "Nu", răspunse copilul. "Dar mama este acolo?" "Da." "Pot să vorbesc cu ea?" "Nu", răspunse din nou copilul. "Bine", spuse directorul, "dar este cineva lângă tine?" "Da, un polițist!" "Un polițist? Dă-mi-l te rog pe polițist să vorbesc cu el", ceru directorul. "Este ocupat", răspunse copilul. "Ocupat? Dar ce face?" "Stă de vorbă cu tata și cu mama și cu pompierul", șopti copilul. Directorul deveni îngrijorat: "Pompierul? Dar ce s-a întâmplat? A fost vreun incendiu?" "Nu", abia auzi el în receptor. "Și atunci ce caută polițistul și pompierul la tine acasă?" Tot șoptind, copilul răspunde: "Mă caută pe mine!"

Este cam greu ca "salvatorii" să găsească copilul atâta timp cât acesta se tot ascunde de ei. În Evanghelia de astăzi îl vedem pe Ioan Botezătorul în deșert, strigând oamenii din Iudeea să iasă, să vină în deșert și să îl lase pe Dumnezeu să îi găsească. Ni-l putem imagina pe Dumnezeu ca pompierul care este în căutarea copiilor "pierduți". Copilul trebuie să iasă din ascunzătoarea sa pentru ca pompierul să îl găsească.

A merge în deșert înseamnă să lași în urmă pilonii vieții de care tindem să depindem. Astfel de piloni pot fi serviciul nostru, relațiile noastre sau rutina religioasă. Dumnezeu nu poate face prea multe cu noi atâta timp cât noi sperăm și credem în aceste lucruri, ca și cum ar fi lucruri fundamentale ce dau sens vieților noastre. Când inima ne este plină, nimeni nu poate intra în ea, nici chiar Dumnezeu. Mai întâi trebuie să dăm drumul la ce avem în inimă, pentru ca apoi să îl putem îmbrățișa pe Dumnezeu. Acest "dat drumul" este simbolizat de călătoria în deșertul neroditor.

În Biblie, deșertul a câștigat semnificația unui loc de întâlnire cu Dumnezeu. În deșert poporul lui Israel l-a întâlnit pe Dumnezeu și a învățat căile lui Dumnezeu. În deșert au devenit evreii poporul lui Dumnezeu, iar Domnul a devenit Dumnezeul lor. Dar mai întâi ei au trebuit să renunțe la toate lucrurile care făceau cât de cât suportabilă viața în Egipt: "peștele, pe care-l mâncam în Egipt în dar, castraveți și pepeni, ceapă, praz și usturoi" (Numeri 11,5). Isus, înainte de a-și începe activitatea publică, a petrecut 40 de zile și nopți în deșert. A fost un timp al descoperirii și aprofundării relației Lui personale cu Dumnezeu. Chemând oamenii în deșert, Ioan Botezătorul îi cheamă de fapt să lase în urmă speranțele false și să învețe să spere și să creadă doar în Dumnezeu.

Ioan a trăit ceea ce a predicat. Prin stilul său de viață, prin hainele și mâncarea sa, el a arătat că sensul vieții nu se găsește în bogăția de lucruri materiale ci în relația cu Dumnezeu. Simplitatea vieții și detașarea de griji inutile și de îngrijorări specifice vieții sociale eliberează inima pentru a putea avea o relație personală cu Dumnezeu. Mersul în deșert este primul pas al adevăratei pocăințe. Înseamnă a ne abandona locurile preferate de ascunzătoare și a ne pune în contexte în care Dumnezeu poate ajunge cu ușurință la noi. Înseamnă să nivelăm toate acele dealuri și să umplem toate acele văi care îi îngreunează lui Dumnezeu drumul spre noi, accesul Său la noi, spre salvarea noastră.

În această perioadă a Adventului, Biserica reia chemarea lui Ioan Botezătorul la pocăință și mărturisirea păcatelor, ca pregătire pentru Acela care va să vină. Este o ocazie să redescoperim dependența noastră totală de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat pentru El, după cum spunea Sf. Augustin, iar inimile noastre sunt neliniștite până se vor odihni în Dumnezeu. Când vom conștientiza aceasta și vom face spațiu lui Dumnezeu, vom fi pe drumul adevăratei pocăințe, după exemplul lui Ioan Botezătorul.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire