pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Vindecarea poporului surd al lui Dumnezeu
Duminica a XXIII-a de peste an, 10 septembrie 2006
Lecturi: Is 35,4-7a Ps 145 Iac 2,1-5 Mc 7,31-37
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Samuel a fost unul dintre cei mai extraordinari predicatori ai Evangheliei din orașul meu. Vedeți voi, Samuel era orb și nu a mers niciodată la școală. Mai apoi s-a alăturat Martorilor lui Iehova și a trebuit să învețe pe de rost fragmente ample din Biblie, din moment ce nu știa citi. Băiatul său îl aducea din ușă în ușă, iar Samuel își începea predicarea spunând: "Am fost orb, dar acum văd!" Am fost mereu fascinat să văd cum acest bărbat orb și fără școală reușea să provoace oameni educați, continuându-și discursul astfel: "Iar acum să ne întoarcem la Ioan 3,16 și să citim". Simpla lui prezență dădea mărturie de faptul că în Cristos, a vedea și a auzi înseamnă mult mai mult decât folosirea ochilor și urechilor biologice.

Similaritățile, precum și diferențele dintre simțurile externe ale văzului și auzului, comparate cu facultatea interioară de a ști și de a asculta mesajul lui Cristos este cheia înțelegerii modului în care Marcu se folosește de numeroasele vindecări miraculoase. Marcu a scris unei comunități de credincioși persecutată. În astfel de situații, a vorbi despre Cristos poate fi foarte periculos. Te poate costa viața. Istoria surdo-mutului din Evanghelia de astăzi pare să fi fost adresată acelor membri ai comunității sale care nu puteau să dea mărturie despre Isus deoarece nu i-au auzit cuvântul. Faptul că sunt surzi la cuvintele lui Isus este explicația dificultății lor în a vorbi despre El. Există deci o paralelă între surdo-mutul din Evanghelia de astăzi și discipolii lui Isus. Acest om nu poate nici să audă și nici să vorbească bine. Discipolii nu pot să înțeleagă mesajul lui Isus, iar aceasta constituie un impediment în proclamarea pe care sunt chemați să o facă. De aceea și ei au nevoie de vindecare.

Isus l-a luat la o parte de mulțime și și-a pus degetele în urechile lui, a scuipat și i-a atins limba. Apoi privind spre cer a suspinat și a spus: "Effata"!, adică "Deschide-te!" Imediat urechile i s-au deschis, limba i s-a dezlegat și omul a început să vorbească clară. De ce l-a tras la o parte din mulțime? De ce o descriere atât de grafică a vindecării și de ce nu putea să îi spună omului "Ești vindecat!" și gata? Cred că prin aceste detalii Marcu încearcă să spună ceva cititorilor lui.

Luându-l la o parte pe surdo-mut din mulțime, pentru a-l vindeca, Marcu probabil le spune că pentru a fi vindecați de surzenia la cuvântul lui Dumnezeu ei trebuie mai întâi să se distanțeze de masele din jurul lor, dat fiind că întâlnirea vindecătoare cu Isus are loc la nivelul intim la inimii fiecăruia și al micii comunități creștine. Să nu uităm că creștinii erau atunci o minoritate și că întâlnirile lor nu aveau loc în biserici mari ci în casele credincioșilor.

Această vindecare este foarte diferită de cea a fiicei femeii cananeite care a precedat-o. În acel caz, Isus nu a făcut nimic altceva decât să anunțe vindecarea (versetul 29). Dar în acest caz El parcurge un ritual elaborat, în șapte acte: (1) A luat omul la o parte. (2) Își pune degetele în urechile omului. (3) Scuipă și (4) atinge limba omului. (5) Privește apoi spre cer și (6) suspină. (7) Dă comanda vindecătoare: "Effata!" De ce toți acești pași la Isus? Mai important: de ce îi redă Marcu cu atâta atenție la detalii? Probabil Biserica lui Marcu începea să își dezvolte ritualurile de ungere a bolnavilor, folosind formule speciale. Dacă este așa, atunci Marcu prin acest pasaj le spunea credincioșilor că în aceste ceremonii liturgice ei vor experimenta vindecarea, asemenea surdo-mutului. Odată experimentată la nivel personal această vindecare, nimic nu îl mai poate reține pe credincios să îl proclame sus și tare pe Isus.

Ne dăm noi seama că suntem surzi? Ne dăm noi seama că nu înțelegem încă pe deplin mesajul lui Isus? Acesta este motivul pentru care vorbim cu greu, motivul pentru care oamenii nu ne înțeleg când le spunem Vestea cea Bună! Ca persoane, comunitate, Biserică, trebuie să venim la Isus pentru a fi vindecați. Iar aceasta poate avea loc aici, departe de masele de oameni, în spațiul privat al celebrării euharistice.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire