pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Predestinarea și liberul arbitru
Duminica a XV-a de peste an, 16 iulie 2006
Lecturi: Am 7,12-15 Ps 84 Ef 1,3-14 (Ef 1,3-10) Mc 6,7-13
pr. Ernest Munachi Ezeogu
(predică pe marginea lecturii a doua)

Odată un grup de teologi dezbătea problema predestinării și a liberului arbitru. În curând grupul s-a împărțit în două tabere opuse, nereușind să se înțeleagă. Unul dintre teologi era nehotărât. Într-un final s-a decis să meargă în tabăra celor care credeau în predestinare. "Cine te-a trimis aici?", a fost el întrebat teologii care susțineau predestinarea. "Nimeni", a răspuns el. "Am venit că așa am vrut eu." "Din voință liberă?", au exclamat ei. "Atunci nu poți să fii cu noi! Tu ții de ceilalți!" Așa că teologul s-a dus în celălalt grup. Teologii susținători ai liberului arbitru l-au întrebat: "De ce te-ai hotărât să te alături nouă?" Teologul a răspuns: "Păi nu m-am hotărât eu, ci am fost trimis aici." "Trimis aici?!", au strigat teologii. "Nu poți să fii cu noi decât dacă ai ales liber. Nu ești de-al nostru. Ești de-al lor!"

Există oameni care în a doua lectură de astăzi din Scrisoarea către Efeseni și nu văd nimic decât predestinare. Desigur, pasajul vorbește despre Dumnezeu care "întru El ne-a și ales, înainte de întemeierea lumii, [...] rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Isus Cristos" (Efeseni 1,4-5). Dar trebuie să citim aceste cuvinte nu izolate, ci în armonie cu alte învățături biblice privind libertatea umană și responsabilitatea pe care o avem privind mântuirea noastră. Problema nu este dacă Biblia vorbește sau nu despre predestinare, ci cum înțelegem noi această învățătură.

În istoria gândirii creștine, învățăturile despre predestinare pot să fie clasificate în două curente mari. Primul curent afirmă că Dumnezeu a creat două feluri de oameni: cei pe care El i-a predestinat să fie mântuiți (cei aleși) și cei pe care El i-a predestinat să fie damnați (cei condamnați). Conform acestei viziuni, cei care sunt destinați să fie mântuiți se vor mântui, iar cei care sunt destinați să fie damnați, vor fi damnați, indiferent ce ar face în viața lor. Această versiune a predestinării este cunoscută ca predestinarea deterministă.

Problema cu predestinarea deterministă este că îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un împărțitor arbitrar al harului. Contrazice ceea ce citim la Fapte 10,34-35: "Dumnezeu nu este părtinitor. Ci, în orice neam, cel ce se teme de El și face dreptate este primit de El". Mai mult, această teorie neagă validitatea eforturilor omului. Dacă Dumnezeu a decis deja unde vor merge după ce vom muri și nu putem face nimic pentru a schimba decizia, de ce ne-am mai strădui să facem voia lui Dumnezeu? De ce ne spune atunci Paul "cu frică și cu cutremur lucrați mântuirea voastră" (Filipeni 2,12)?

Din fericire există o a doua cale de înțelegere a predestinării, care lasă loc libertății umane și lucrării umane. În această variantă, predestinarea înseamnă pur și simplu că Dumnezeu l-a creat pe fiecare dintre noi cu un anume scop. Dumnezeu nu ne aduce pe lume și ne părăsește apoi să ne găsim scopul. "Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit prooroc pentru popoare". (Ieremia 1,5). În această înțelegere a predestinării, Dumnezeu i-a creat pe toți oamenii cu un scop bun. Dumnezeu ne-a creat și ne-a predestinat mântuirii. Dumnezeu îi creează doar pe cei pe care i-a ales. Dumnezeu nu creează pe nimeni pentru damnare.

Dumnezeu însă nu ne impune binecuvântările sale. El ne iubește prea mult pentru a face aceasta. Așa că Dumnezeu ne dă tuturor puterea de a-i spune Nu sau Da. Acesta este misterul libertății umane. Putem să mergem pe drumul pe care Dumnezeu ni l-a hărăzit. În voia Sa este pacea noastră. Dar putem să mergem și în direcția opusă, suferind consecințele îndepărtării noastre de Dumnezeu. Atunci facem efortul de a ne întoarce pe drumul trasat de Dumnezeu pentru noi. Toate eforturile noastre nu sunt decât cooperarea cu harul lui Dumnezeu primit liber.

Lectura de astăzi ne spune de ce Dumnezeu ne-a ales și ne-a creat. "Întru El ne-a și ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără de prihană înaintea Lui" (Efeseni 1,4). Acesta este motivul pentru care Dumnezeu l-a creat pe oricare dintre noi. A deveni credincios nu schimbă scopul creării noastre, ci ajută la împlinirea lui. Celebrând astăzi împreună cu Paul minunatul har de care ne bucurăm în Cristos, să ne rugăm și să lucrăm ca toți oamenii să ajungă să îl cunoască pe Cristos și să realizeze scopul creării lor, asemenea nouă.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire