pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Cooperarea noastră cu Dumnezeu
Duminica a V-a din Postul Mare

In 11,1-45: Era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, din satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă și îi uscase picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. Așadar, surorile au trimis să i se spună: "Doamne, iată, cel pe care-l iubești este bolnav!" Când a auzit Isus, a zis: "Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea". Deși Isus îi îndrăgea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr, când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care se afla. Abia după aceea, le-a spus discipolilor: "Să mergem din nou în Iudeea!" Discipolii i-au spus: "Rabbi, acum căutau iudeii să te ucidă cu pietre și tu mergi iarăși acolo?" Isus a răspuns: "Oare nu sunt douăsprezece ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se împiedică pentru că vede lumina acestei lumi. Însă, dacă cineva umblă în timpul nopții, se împiedică pentru că lumina nu este în el". După ce a spus acestea, a adăugat: "Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc". Atunci discipolii i-au zis: "Doamne, dacă doarme, va fi salvat!" De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit. Așadar, Isus le-a spus deschis: "Lazăr a murit și mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeți. Dar să mergem la el!" Atunci Toma, cel numit Geamănul, a spus celorlalți discipoli: "Să mergem și noi ca să murim cu el!" Când a ajuns Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii. Și mulți iudei veniseră la Marta și Maria să le consoleze pentru fratele lor. Când a auzit că a venit Isus, Marta, i-a ieșit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. Așadar, Marta i-a spus lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă și acum știu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îți va da". Isus i-a spus: "Fratele tău va învia". Marta i-a zis: "Știu că va învia, la înviere, în ziua de pe urmă". Isus i-a spus: "Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?" Ea a răspuns: "Da, Doamne; eu am crezut că tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume". După ce a spus ea aceasta, s-a dus și a chemat-o pe sora ei, Maria, șoptindu-i: "Învățătorul este aici și te cheamă". Când a auzit, ea s-a ridicat repede și a venit la el. Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Marta. Atunci iudeii, care erau cu ea în casă și o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă și a ieșit, au venit după ea, crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui și a spus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit". Iar Isus, când a văzut-o că plânge și că plâng și iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit și s-a tulburat. Și a zis: "Unde l-ați pus?" I-au răspuns: "Doamne, vino și vezi!" Isus a lăcrimat. Atunci iudeii au început să spună: "Iată cât de mult îl iubea!" Dar unii dintre ei au zis: "Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în așa fel ca acesta să nu moară?" Isus s-a înfiorat din nou și a mers la mormânt. Era o grotă, iar la intrare era pusă o piatră. Isus a zis: "Ridicați piatra!" Marta, sora celui mort, i-a zis: "Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile". Isus i-a spus: "Nu ți-am zis că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?" Au ridicat, deci, piatra. Atunci și-a ridicat ochii și a spus: "Tată, îți mulțumesc că m-ai ascultat. Eu știam că mă asculți întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulțimea ce mă înconjoară ca să creadă că tu m-ai trimis". Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: "Lazăr, vino afară!" A ieșit mortul, legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză, iar fața lui era acoperită cu un ștergar. Isus le-a zis: "Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!" Mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și văzuseră ceea ce făcuse el, au crezut în el.

Dintre toate miracolele înfăptuite de Isus, învierea lui Lazăr este cea mai uimitoare pentru oamenii din timpul său. Credința tradițională evreiască era aceea că sufletul unei persoane decedate rămânea oarecum împreună cu trupul timp de trei zile. După aceste trei zile, sufletul părăsea în sfârșit trupul, pentru a nu se mai întoarce niciodată, și atunci începea descompunerea trupului. Atunci când Marta obiectează la deschiderea mormântului și spune: "Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile" (Ioan 11,39), ea exprimă părerea comună că este o situație fără speranță. De aceea și-a întârziat oare Isus venirea la înmormântare, pentru a lăsa ca situația să devină "imposibilă" înainte de a acționa? G.K. Chesterton spunea: "Speranța înseamnă să speri atunci când lucrurile sunt fără speranță, altfel nu este deloc o virtute". În mentalitatea evreiască tradițională a readuce la viață o persoană care era deja moartă de patru zile și aflată în putrezire era un lucru la fel de incredibil ca viziunea profetului Ezechiel în care oasele uscate ale morților sunt aduse în mod miraculos la viață.

Pentru primii creștini, relatarea învierii lui Lazăr făcea mai mult decât să indice către învierea lui Isus. Cristos a înviat a treia zi; trupul său nu a cunoscut deloc putrezirea. Pentru ei acest miracol constituia o provocare la a nu renunța niciodată la speranță chiar și în situațiile disperate în care se aflau ei ca indivizi, ca Biserică sau ca națiune. Nu este niciodată prea târziu pentru Dumnezeu să readucă la viață și să reînsuflețească o persoană, o Biserică sau o națiune. Mai întâi însă trebuie să învățăm să cooperăm cu Dumnezeu.

Cum putem să cooperăm cu Dumnezeu pentru a experimenta puterea învierii Lui în viețile noastre și în lumea noastră? Ei bine, toți știm deja răspunsul: credința. Nu aceasta este însă ideea pe care o subliniază Ioan în această relatare. De fapt, nu există nimeni în relatare, nici măcar Maria sau Marta, care să creadă că Isus l-ar putea readuce pe Lazăr la viață după patru zile de moarte. Nimeni nu se aștepta ca El să facă acest lucru, așadar nu pe credința în așteptare cade accentul aici. Mai degrabă accentul în relatarea despre cum cooperăm cu un Dumnezeu făcător de minuni este pus pe ascultarea practică și pe împlinirea voinței lui Dumnezeu.

Pentru a înfăptui minunea, Isus dă trei porunci, și toate sunt ascultate întocmai. Astfel se produce minunea. În primul rând, "Isus a zis: 'Ridicați piatra'... Au ridicat deci piatra" (versetele 39-41). Au înțeles oamenii de ce trebuie să facă această muncă grea de a ridica piatra de mormânt pentru a dezveli un cadavru mirositor? Fiți siguri că nu. Însă credința lor în Isus s-a exprimat nu printr-un acord intelectual cu El, ci printr-un acord practic, prin ascultare. De ce Isus nu a poruncit pietrei să se ridice singură, fără a-i mai deranja pe oameni? Nu știm cu siguranță. Tot ce știm este că puterea divină pare întotdeauna să fie activată de cooperarea umană și înnăbușită de necooperare. Așa cum spunea C.S. Lewis, "Se pare că Dumnezeu nu face singur nimic din ceea ce ar putea delega creaturilor Sale". Dumnezeu nu va înfăptui printr-un miracol ceea ce putem face noi prin ascultare.

A doua poruncă pe care o dă Isus este adresată mortului: "Lazăr, vino afară!" (versetul 43). Și mortul a ieșit. Nu cunoaștem detaliile cu privire la ceea ce s-a petrecut în mormânt. Știm doar că porunca lui Isus a fost urmată de ascultare imediată. Lazăr a reușit să iasă din mormântul întunecat chiar având mâinile și picioarele legate în fâșii de pânză, și fața acoperită. Chiar și un om putrezind în mormânt mai poate face ceva ca să se ajute pe sine.

A treia poruncă este adresată din nou oamenilor: "Dezlegați-l și lăsați-l să meargă" (versetul 44). Deși Lazăr a putut ieși din mormânt, nu putea nicidecum să se dezlege singur. Avea nevoie de comunitate să facă acest lucru pentru el. Dezlegându-l pe Lazăr și eliberându-l de fâșiile morții, comunitatea îl acceptă din nou pe acesta ca unul dintre ei.

Mulți creștini - indivizi și comunități - au căzut astăzi victime ale morții păcatului. Mulți se află deja în mormântul disperării și al decadenței, în legăturile obiceiurilor și ale atitudinilor păcătoase. Doar un miracol ne poate readuce la viața în Cristos. Isus este gata pentru un miracol. El însuși a spus: "Eu am venit ca să aibă viață și s-o aibă din belșug" (Ioan 10,10). Suntem noi gata să cooperăm cu El pentru miracol? Suntem gata să ridicăm piatra care stă între noi și lumina chipului lui Cristos? Suntem gata să facem primul pas pentru a ieși din locul morții? Suntem gata să ne dezlegăm (adică să ne iertăm) și ne eliberăm unii pe alții? Acestea sunt moduri diverse în care putem coopera cu Dumnezeu la minunea reînnoirii și reînsuflețirii noastre ca indivizi, Biserică, națiune.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire