pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Îndemn la a fi risipitori în iubire
Duminica Floriilor, 16 aprilie 2006
Lectura: Ioan 12,1-18
pr. Anthony M. Coniaris

Vasul de mir

Unul dintre cele mai frumoase episoade din Biblie este conținut în lectura Evangheliei din Duminica Floriilor. Suntem cu șase zile înainte de Vinerea Mare. Pe când Isus stătea la masă, a intrat o femeie. Numele ei era Maria; orașul ei, Magdala; reputația ei, o prostituată. Femeia s-a așezat la picioarele lui Isus. Se auzea că plânge. Lacrimile cădeau pe picioarele Mântuitorului. Ea a încercat să le șteargă cu părul ei, dar izvorul de lacrimi se pornise deja, ca urmare parcă a adâncii mizerii a vieții ei. Lacrimile vărsate pentru păcatele noastre, spun Părinții Bisericii, constituie un al doilea botez.

Apoi ea și-a amintit că sub haine avea un vas de mir, scump. Iuda, care punea preț la toate, l-a evaluat cam la salariul pe un an. Mirul era cu siguranță scump pentru Maria, dar nu prea scump pentru Fiul lui Dumnezeu. Nimic nu este vreodată prea scump pentru Isus. Maria nu s-a comportat așa cum am face tu sau eu. Noi am lua vasul cu mirul prețios și am turna din el încet, picătură cu picătură, pentru a da de înțeles prin această viteză generozitatea darului nostru. Nu așa a făcut Maria! Nu așa fac cei care iubesc. Ea a spart vasul pentru ca mirul să curgă pe capul și pe picioarele Mântuitorului!

 

Ea i-a pregătit Trupul pentru înmormântare.

Peste doar câteva zile, la Cina cea de Taină, Isus va frânge pâinea ca semn al Trupului Său ce va fi frânt pe Cruce. Cu inima plină de pocăință, pe care Dumnezeu nu o respinge niciodată, Maria a făcut ceva ce a prefigurat moartea lui Isus. După ce i-a uns capul și picioarele, le-a șters cu părul ei. Iuda a protestat: "Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?" Isus a răspuns: "Lăsați-o. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare." Maria nu a așteptat ca Isus să moară pentru a-i unge Trupul. A făcut-o înainte de moartea Sa. Aceasta ne face să ne gândim la cât de grijulii suntem față de o familie care și-a pierdut un membru, și ce cuvinte frumoase spunem după ce cineva a murit. Cât de bine ar fi dacă am spune lucruri frumoase respectivei persoane pe când trăiește, să îi aducem buchete de flori înainte să moară, nu când le putem pune doar pe mormântul ei. Maria a fost ultima care l-a tratat cu gingășie pe Isus, cât timp s-a mai aflat printre noi.

 

Risipă oare?

"De ce risipa aceasta?" (Matei 26,8) întreabă Iuda. Este oare o risipă să răspundem impulsului de a ne exprima iubirea? A fost o risipă când Isus și-a vărsat pe Cruce Sângele său scump pentru noi - și nu doar câțiva stropi, ci tot Sângele -, știind bine că nu toți oamenii vor accepta iubirea Sa? Sau a fost oare risipă când tatăl fiului risipitor a fost el însuși risipitor în iubirea sa, punând un inel pe degetul fiului său și încălțări noi în picioarele lui? Este oare vreodată risipă să trimitem scrisori de mulțumire? Este risipă să îi spunem cuiva cât de mult îl iubim și cât de recunoscător îi suntem? Este o risipă să îi faci cuiva un dar special sau să îi adresezi niște cuvinte speciale?

Iubirea știe bine că există anumite momente în viață ce vin și nu se mai întorc. Existau nenumărate ocazii de a-i ajuta pe săraci, dar dacă acea femeie nu s-ar fi agățat de acel moment pentru a face cunoscută iubirea ei pentru Isus, ocazia nu i-ar mai fi apărut niciodată în viață. Există momente în viață ce nu se mai repetă. Cât de mult trebuie să îl fi uns chiar la inimă, nu doar pe cap și picioare, gestul Mariei cu puțin timp înainte de moartea Sa. În Vechiul Testament, trei tipuri de oameni erau unși. Erau unși preoții (Ieșirea 29,7). Erau unși profeții (1Regi 19,16). Erau unși regii (1Samuel 9,16). Ungerea se cuvenea preotului, profetului sau regelui. Acceptând ungerea din partea acelei femei, Isus explicit a afirmat despre Sine că este Profetul care aduce oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, Preotul ce a construit pentru oameni puntea spre Dumnezeu, și Regele ce cere oamenilor să ocupe tronul inimilor lor.

 

Risipa în iubire.

Există o anumită risipă în iubire. Vasul de alabastru cu parfum era destinat să fie folosit picătură cu picătură; putea să țină ani de zile, poate chiar o viață întreagă; dar într-un moment de devotament total, femeia l-a vărsat pe capul lui Isus. Există în iubire o nesocotință care refuză să calculeze costul.

Fiecare dintre noi are în interiorul său un vas cu ulei prețios. Darul adorației și al rugăciunii trebuie să fie spart și împărtășit. Trebuie să spargem sigiliul de la fântâna iubirii pentru a putea să o revărsăm pentru alții. Am spart vreodată vasul nostru de alabastru pentru Cristos? El ne cheamă să spargem vasul iubirii și să ne revărsăm pe noi înșine în iubire și slujire.

Odată o biserică era implicată într-un proiect destul de vast. Nevoia de bani era mare. Duminică a fost făcut un apel puternic. La ușa bisericii, o micuță doamnă i-a cerut preotului să vină acasă la ea în ziua următoare. Era o văduvă care trăia destul de prost dintr-o pensie. Când preotul a vizitat-o acasă, ea i-a înmânat un cec. Suma i-a tăiat acestuia respirația. Când a protestat spunând că nu poate lua atât de mult de la ea, i-a explicat că era o moștenire. "Vă rog, lăsați-mă să o dau toată", a spus doamna. "Este vasul meu de alabastru."

 

"Părul meu nu este suficient de lung!"

Atunci când Simon, cel care îl primise în casa lui pe Isus, a văzut-o pe această femeie ungând picioarele lui Isus, și-a spus în sine: "Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă" (Luca 7,39).

Ca și când Simon ar fi vorbit cu voce tare, Isus i-a răspuns: "Simone, am să-ți spun ceva... Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește. Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele" (Luca 7,44-48).

Atunci când această poveste cu Maria ungând picioarele lui Isus și ștergându-le cu părul ei a fost citită unei femei păcătoase, ea a întrebat printre suspine: "Se va mai întoarce vreodată?" "Cine?" "El - Isus Cristos. Am auzit spunându-se, cred, că va reveni într-o zi." "De ce întrebi?" "Pentru că", a spus ea într-o nouă izbucnire în lacrimi, "părul meu nu este destul de lung încă pentru a-i șterge picioarele."

 

Rugăciune.

Preadulce Isuse, Tu ești Cristos, uns de Spiritul Sfânt pentru a fi Profetul, Preotul și Regele nostru. Împreună cu Maria acceptă și ungerea din partea noastră, căci și noi vărsăm pe picioarele Tale lacrimile pocăinței noastre, spărgând în același timp pentru Tine vasul de alabastru al iubirii și devotamentului nostru. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire