pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Emanuel - cu noi este Dumnezeu
Duminica dinaintea Crăciunului, 18 decembrie 2005
Lectura: Matei 1,1-25
pr. Anthony M. Coniaris

"Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: 'Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu'." Nu "Emanuish", adică cu noi este omul, ci "Emanuel", cu noi este Dumnezeu! Evanghelia lui Matei începe cu prezența lui Dumnezeu între oameni - Emanuel - și se încheie cu promisiunea prezenței Sale continue: "Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului" (Matei 28,20).

Cât de tragic este faptul că adesea creștinii vorbesc despre Isus la trecut - Cristos care a fost, sau la viitor - Cristos care va veni. Cât de rar ne gândim la El la timpul prezent - cu noi este Dumnezeu. Și totuși câtă nevoie avem de această promisiune a sa, în aceste zile de confuzie, întuneric și zbucium. În Evanghelia lui Ioan ni se spune: "Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi". Este doar un alt mod de a spune: "Emanuel, cu noi este Dumnezeu". Nu în ceruri îndepărtate, nu pe o planetă în nu știu ce galaxie, ci aici, între noi, părtaș la durerile noastre, ajutându-ne să ne ducem poverile, punând mâna cu delicatețe pe infirmitățile noastre, curățindu-ne de păcate, arătându-ne modul de viață care are valoare eternă.

Se spune că deși Papa Pius al XII-lea folosea în mod constant telefonul, era într-o singură direcție: nimeni nu îl putea suna pe Papa. Mulți oameni cred că aceasta este problema lor principală cu Dumnezeu: nu pot să îl sune, să îl găsească, să comunice cu El, să ajungă la El. Atât de des Dumnezeu le pare îndepărtat, impersonal, ireal. Dar această situație a fost schimbată definitiv la Crăciun, când Dumnezeu s-a coborât pe pământ și a stabilit între El și noi o linie telefonică bidirecțională, pentru ca prin Isus să putem să îl "sunăm" direct pe Dumnezeu, să îl găsim, să comunicăm cu El, să îl atingem prin rugăciune, prin Sfânta Împărtășanie, prin Biblie și prin Biserică.

Crăciunul are un mesaj special de mângâiere pentru singuratici. Este mesajul lui Emanuel - prezența lui Dumnezeu cu noi, oricine am fi, oriunde am fi. Ca creștini, suntem chemați să împărtășim această bucurie a prezenței lui Dumnezeu alături de oameni. De Crăciun căutați o persoană singură și faceți-i o scurtă vizită. Arătați-i că vă pasă de ea, așa după cum lui Cristos îi pasă de noi. Veți pleca de acolo cu bucuria lui Dumnezeu în suflet. Aceasta va fi recompensa Dvs pentru că l-ați purtat pe Emanuel la alții, pentru a umple vidul unei inimi goale.

 

O promisiune împlinită.

Să ne îndreptăm acum atenția spre două persoane care au regăsit promisiunea prezenței lui Dumnezeu împlinită în viețile lor. David Livingstone la întoarcerea sa după șaisprezece ani petrecuți în Africa, slăbit de 27 de îmbolnăviri, cu un braț atârnând inutil după ce a fost mușcat de un leu, i-a întrebat pe studenții Universității din Glasgow: "Știți ce m-a susținut în mijlocul încercărilor, dificultăților și singurătății, în viața mea de exil? A fost promisiunea lui Dumnezeu: 'Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului'." Emanuel - cu noi este Dumnezeu.

Când Frederick B. Snite, Jr., absolvent de Notre Dame, a mers în călătorie cu părinții săi în China, unde a fost lovit subit de paralizie infantilă. Medicii i-au dat cam o săptămână de viață. Ceea ce nu știau medicii însă era puterea mare a credinței care îi susținea viața. El a trăit câțiva ani, s-a căsătorit și a avut o familie. Mulți ani a trebuit să trăiască nemișcat. Luni întregi mușchii respiratori i-au fost parțial paralizați, astfel că nu putea spune nici un cuvânt. Când în sfârșit și-a recâștigat parțial controlul vocii, el a spus încet primul cuvânt: "Dumnezeu". Mai apoi, i-a mărturisit unui preot care l-a vizitat acasă: "Singurul lucru care m-a ținut tare în perioada de încercare, atunci când nu puteam să respir, să vorbesc, a fost credința mea în Dumnezeu. Știam că El este cu mine și că poate să îmi audă rugăciunile tăcute." Emanuel - cu noi este Dumnezeu!

 

Trăind o viață "împreună"

Promisiunea prezenței lui Dumnezeu îi ajută pe creștini să ducă o viață împreună: Dumnezeu și cu mine. Sfântul Pavel de exemplu, a trăit o viață împreună. El mărturisește: "Toate le pot întru Cristos, Cel care mă întărește" (Filipeni 4,13). Nici un creștin nu își poate atinge potențialul deplin sau să își folosească toate forțele, decât dacă își face a sa puterea lui Dumnezeu, decât dacă trăiește o viață împreună cu Cristos. Fostul alcoolic, ieșit din ședințele de AA, trăiește o viață împreună. El a învățat să spună: "Eu nu pot să depășesc problema băuturii, Doamne... dar noi, împreună, putem!" Emanuel - cu noi este Dumnezeu!

"Cum poți să faci față vieții cu atâta succes?", l-a întrebat cineva pe un creștin. "Prin rugăciune", a răspuns el. "Ce înțelegi prin rugăciune?" Creștinul a răspuns: "Cu mult timp în urmă eram atât de preocupat de o mulțime de lucruri încât aproape m-am îmbolnăvit. M-am rugat Domnului și El la final mi-a răspuns. Știi ce mi-a spus? 'Ascultă, fiule, nu este nimic ce tu și cu Mine să nu putem face împreună!'" Emanuel - cu noi este Dumnezeu!

Un faimos chirurg își apleca mereu capul și se ruga înainte de operații. Un reporter, asistând la o operație și văzându-i gestul, l-a întrebat uimit: "Întotdeauna vă rugați înainte de operație?" Chirurgul i-a răspuns zâmbind: "Întotdeauna. Deoarece nu știu niciodată ce probleme pot să apară, și nici când va trebui să las bisturiul pe mâna Marelui Medic, ca să mă conducă. De multe ori în operațiile pe care le-am făcut, când ajungeam la capătul puterilor mele umane, Dumnezeu a preluat operația și a dus-o la final." Emanuel - cu noi este Dumnezeu!

Marele dar al lui Dumnezeu, dat nouă de Crăciun, nu a fost nici un cod etic nici o nouă filozofie, ci El însuși! Creștinismul este mult mai mult decât o serie de porunci. Mai mult decât orice, este o Prezență: Emanuel - cu noi este Dumnezeu! Cu noi este când suntem în necazuri - să ne scoată din ele. Cu noi când suferim - să ne șteargă lacrimile. Cu noi când cădem - să ne ajute să ne ridicăm. Cu noi când suntem slabi - pentru ca să ne întărească. Cu noi în moarte - să ne facă încrezători. Da, și rămâne cu noi definitiv și după moarte - într-un loc în care "cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (1 Corinteni 2,9)

"Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul." (Luca 2,10). "Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel" (Isaia 7,14) - cu noi este Dumnezeu!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire