pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Cea mai puțin plictisitoare viață trăită vreodată
Duminica a VII-a după Paști, 4 iunie 2006
Lectura: Ioan 17,1-13
pr. Anthony M. Coniaris

Într-o duminică, un preot le-a vorbit credincioșilor săi despre datoria fiecăruia de a-și ajuta semenii, mai ales când aceștia sunt în pericol de moarte, fizică, dar și spirituală. La strigătul de ajutor al unei persoane aflate într-o astfel de situație, trebuie să sărim cu toții, imediat, sublinie preotul. "Ajutor!", se auzi o voce din spatele bisericii. Toți întoarseră privirea și văzură un bărbat elegant, în ultimul rând. "Dacă mor de plictiseală se pune?", întrebă el audiența mirată.

 

Plictiseala - o boală.

Plictiseala este o gravă boală a timpurilor moderne. Medicii atestă faptul că un procent mare din pacienții lor nu vin pentru vreo boală fizică, ci pentru că sunt plictisiți de moarte de viața lor. Un preot din Boston, cunoscut pentru activitatea sa de prevenire a sinuciderilor, afirma recent că plictiseala este primul pas spre auto-distrugere. Trăim într-o eră a vitezei, dar parcă și într-o eră a plictiselii. Iar americanii sunt poate mai plictisiți decât orice alt popor. Un raport spunea odată că în SUA copiii s-au plictisit de sex... așa că acum s-au îndreptat spre droguri.

Multe păcate se datorează plictiselii. Oamenii vor face aproape orice să scape de ea. Unii vor bea, alții vor lua droguri. Unii își vor vinde trupurile și sufletele. Unii se vor dedica unor cauze nebunești, iar alții vor începe chiar războaie pentru a scăpa de plictiseală. Înainte să își ia viața, un bărbat a scris: "Am alergat din soție în soție, din casă în casă, din țară în țară, în inutilul efort de a scăpa de mine. Astfel cred că am provocat multă durere celor care m-au iubit. Nimeni nu este responsabil de sinuciderea mea decât eu, pentru că m-am săturat să inventez tot felul de chestii pentru a face să treacă cele 24 de ore ale fiecărei zile."

Psihiatrii sunt uimiți de fluviul de soți și soții cu cazuri ciudate. Nu au probleme serioase maritale sau financiare; sunt sănătoși; copiii sunt ascultători. Dar se plâng că ar fi întrucâtva deprimați; adesea devin iritați fără motiv. Nu pot dormi noaptea, măcinați de o anxietate de origini necunoscute. Sunt oameni plictisiți. Tielhard de Chardin scria în "Viitorul omului": "Cel mai mare inamic al lumii moderne, Inamicul Numărul 1, este plictiseala. Omenirea este plictisită. Poate aceasta este rădăcina tuturor problemelor. Nu mai știm ce să facem cu noi înșine."

 

Cauze ale plictiselii.

Una dintre principalele cauze ale plictiselii este nu atât faptul că viața ar fi plictisitoare cât acela că omul s-a făcut pe sine plictisitor. Cineva spunea odată: "Ce plictiseală să te trezești în fiecare zi aceeași învechită persoană!" Asta da plictiseală! Dezgustat de învechirea propriei personalități! Nu poate să nu fie plictisitor să te trezești zi de zi cu aceleași sentimente de vinovăție. Dar vestea bună a Evangheliei lui Isus este că nimeni nu trebuie să rămână "aceeași învechită persoană". Putem fi iertați. Ne putem dezvolta. Putem experimenta bucuria creșterii spirituale. Ne putem ridica deasupra păcatului și a învechirii. Cristos ne poate face persoane noi, cu atitudini noi. El poate pune o glorie nouă în inimile noastre.

Cineva scria: "Cum poate cineva să trăiască în această lume fascinantă și să fie în același timp plictisit este un mister prea mare pentru mine. Cel mai deranjant gând pentru mine este că nu mi-au mai rămas suficienți ani să văd toate lucrurile pe care vreau să le văd, să citesc toate cărțile pe care vreau să le citesc, să îi întâlnesc toți oamenii pe care vreau să îi întâlnesc." Creștinii au mai multe motive decât Nietzsche pentru a striga: "Nu este viața de o sută de ori prea scurtă pentru a ne plictisi?"

Una dintre principalele cauze ale plictiselii este vidul sufletesc. Oamenii plictisiți sunt oameni goi pe interior, oameni care nu au pentru ce trăi și care nu au de ce să se aghețe - "omul găunos" despre care scria T. S. Eliot, omul pentru care existența este golită de sens. Privind spre acest gol, putem considera plictiseala ca o veste bună. Este o dovadă a chemării noastre înalte. Este dovada faptului că omul a fost făcut pentru Dumnezeu, pentru viața puternică, trainică și satisfăcătoare pe care doar El o poate da. Plictiseala înseamnă că infinitul din noi nu se lasă satisfăcut de finit. Mai demult era un cântec intitulat "Is That All There Is?" ("Asta este tot?") Vorbea despre o tânără femeie care aștepta de la viață ceva mai mult decât primise. Când fusese mică, tatăl ei a dus-o la circ. A privit toate reprezentațiile, așteptând marele final. După ce animalele, clovnii și acrobații și-au terminat reprezentațiile, ea a întrebat: "Asta e tot? Is that all there is?" Și așa a continuat să trăiască, mereu întrebând, așteptând să se întâmple ceva măreț care să dea sens vieții ei, ceva care să îi ofere emoția totală pe care o căuta.

Ea îl aștepta de fapt pe Dumnezeu; doar El poate da sens vieții ei. Dr. Carl Jung spunea: "Aproximativ o treime din pacienții mei suferă nu de nevroze, ci de lipsa de sens și de goliciunea vieților lor." Nu suntem încântați de viață pentru că nu suntem încântați de Dumnezeu. Dumnezeu cel Etern este cel care dă sens vieții. Fără sens, fără scop, viața devine extrem de plictisitoare. Un american important a vizitat odată Suedia. Acolo a întâlnit un tânăr suedez care i-a spus: "Știi, generația noastră a trăit într-un context social foarte permisiv. Orice e voie și ne-am săturat de aceasta. Dacă vom merge pe străzile principale din Stockholm nu vom auzi râsete, nu vom vedea bucurie, nici fericire." Erau sute de tineri pe străzi, dar ceva le lipsea. Toți păreau plictisiți. În Suedia este una dintre cele mai ridicate rate ale sinuciderii între tineri. De ce? Deoarece permisivitatea fără disciplină nu aduce fericire. Fericirea și pacea se găsesc în Dumnezeu, în relația personală cu Isus și în viața ordonată.

 

Vindecarea.

Kirkegaard spunea cândva: "Oricine trăiește în lume fără Dumnezeu devine obosit de el însuși, exprimând oboseala prin plictiseala față de viață; dar cel care trăiește împreună cu Dumnezeu, trăiește cu Cel a cărui prezență dă și celei mai nesemnificative vieți o semnificație infinită."

Dag Hammarskjold a descoperit adevărul spunând "da" lui Dumnezeu. Din acel moment, spune el, "am fost sigur că existența are sens și de aceea, mai apoi, viața mea a avut un scop". Ca secretar general al Națiunilor Unite, Dag Hammarskjold a fost un om adânc implicat în țesătura complicată a afacerilor politice și sociale. Dar pe lângă viața publică, el și-a menținut un contact personal zilnic cu Dumnezeu. Această comuniune cu Dumnezeu a dat o direcție vieții sale și valoare operei sale.

Posibilitățile de plictiseală sunt numeroase. Gândiți-vă de exemplu: mâncați de trei ori pe zi, lucrați probabil același lucru zi de zi. Voi căsătoriților vă uitați zi de zi la aceeași persoană, conversați în aceeași manieră, faceți aceleași gesturi. Viața este repetiție, și acolo unde este repetiție există monotonie, și acolo unde este monotonie este pericolul plictiselii. Ne poate salva de plictiseală mai multă devoțiune, mai multă dedicare, mai multă iubire, un țel mai înalt.

Când viața este trăită în comuniune zilnică cu Cristos, ea se înnoiește, prinde forță, contur, vigoare. Dar este nevoie de disciplină: să începi și să sfârșești fiecare zi cu Cristos, prin rugăciune; să cauți voia lui Dumnezeu în fiecare situație; să îi aduci cult duminica la Liturghie; să îl primești în Sacramente și să porți povara aproapelui.

 

Cea mai puțin plictisitoare viață trăită vreodată.

Cea mai puțin plictisitoare viață trăită vreodată a fost cea a lui Isus. A fost o viață plină de entuziasm și de glorie deoarece era plină de Dumnezeu, consumată de iubire și cu un țel suprem. Nicăieri nu este mai evident acest fapt decât în marea rugăciune a lui Isus către Tatăl Său, citită în Evanghelia de astăzi: "Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. [...] Cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor. [...] Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău. [...] I-am păzit și nu a pierit nici unul dintre ei. [...] Iar acum vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei" (Ioan 17).

Putem detecta în aceste cuvinte vreo urmă de plictiseală? Sau mai degrabă bucuria de a avea o misiune măreață de împlinit? Misiunea de a-l iubi pe Dumnezeu, de a conversa cu El, de a-l sluji și într-un final de a te întoarce la El? Dacă viața este plictisitoare pentru tine, încearcă această rețetă. A fost scrisă în spiritul rugăciunii anterioare a lui Isus:

 

"De ce sunt aici?"
Dă-mi un câmp... dă-mi un câmp
În care să îmi pot folosi puterea pentru Dumnezeu,
Un câmp în vreun loc părăsit
Aproape uitat într-o zonă stâncoasă,
Un câmp care are nevoie de două mâini de om să îl cultive,
Care are nevoie de o inimă care se roagă,
De o voce care cântă un cântec.
Știu că undeva există un astfel de câmp,
În comunitatea în care trăiesc acum,
În propria mea biserică este necultivat,
Un loc în care buruienile pot să crească,
În care pământul este tare și flămând,
Poate prea uscat de setea
După izvoare de apă clară.
Dă-mi un câmp ca acesta,
Poate un câmp între tinerii noștri
Care se poticnesc pe drumul lor spre a găsi lumina,
Sau tânjesc să plângă în brațele cuiva,
Sau spun că nimeni nu îi ascultă;
Vreau să îi ajut să le dau iubire
Și să pun o lampă în mâna lor.
Vreau să fiu acolo unde Dumnezeu vrea să fiu,
Vreau să lucrez pentru că ziua este la apus;
În curând vine noaptea când munca trebuie să înceteze
Și Dumnezeu le va porunci alor Săi să se odinească;
Vreau să aud cuvintele "bine lucrat" adresate mie,
Vreau să mă privesc chipul Tatălui
Și să îl aud spunându-mi: "M-ai slujit excelent."
- Thyra F. Bjorn
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire