pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins "Cred, Doamne! Ajută necredinței mele."
Duminica a IV-a din Post, 2 aprilie 2006
Lectura: Marcu 9,17-31
pr. Anthony M. Coniaris

Într-o zi un tată l-a adus pe fiul său bolnav la Isus, cu speranța slabă că acesta l-ar putea vindeca. El i-a spus lui Isus: "Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut". Tatăl a continuat spunând că duhul necurat de care este posedat fiul său îl chinuie pe acesta. De multe ori băiatul s-a aruncat în flăcări și era să moară ars. Alteori a căzut în apă și era să se înece. A fost o persoană chinuită, care a suferit foarte mult. Se arunca la pământ și făcea spume la gură. Tatăl era disperat să găsească o vindecare. A căutat cele mai bune tratamente medicale, dar fără succes. În final și-a adus fiul la ucenici. Nici ei nu l-au putut ajuta. Plângerea tatălui adresată lui Isus este dureroasă: "... și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut".

 

"Aduceți-l la Mine."

Isus a spus: "Aduceți-l la Mine". Unul dintre marile secrete ale vieții se găsește în aceste cuvinte: "Aduceți-l la Mine". Când suntem bolnavi sau avem o problemă, noi creștinii avem întotdeauna la cine să mergem. "Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați", a spus Isus, "și Eu vă voi odihni pe voi". Cât de multe strigăte de ajutor auzim în fiecare zi! Dacă încercăm singuri să venim în întâmpinarea lor, suntem neajutorați. Dar dacă credem în Isus, misiunea noastră este aceea de a-i duce pe oameni la Cel care îi ajută cu adevărat. Ca părinți, prieteni, patroni, tovarăși de muncă, putem fi intermediarii Lui, ajutoarele Lui. Toți cei care au nevoie de ajutor îl vor găsi cu adevărat doar la El. Însă înainte de a-i putea duce pe alții la Cristos, trebuie să mergem noi la El. Trebuie să îl lăsăm pe Isus să ne întărească credința. Trebuie să îl lăsăm să distrugă puterea păcatului din viețile noastre și să ne elibereze. Trebuie să îl lăsăm să înfăptuiască pentru noi miracolul mântuirii. Apoi nu vom putea să nu îi aducem pe alții la El.

 

"Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?"

Isus s-a purtat cu tatăl într-un mod frumos și delicat. A început cu întrebarea: "Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?" Cu siguranță Isus știa deja! Întrebarea a fost pusă doar pentru a-i da acestui tată curajul de a vorbi despre îndelungata lui durere. Isus îi spunea de fapt tatălui: "Mă interesează problema ta. Vorbește-mi despre ea." Chiar și faptul că tatăl a întâlnit un ascultător înțelegător a contribuit la ușurarea poverii sale. Există o mare putere vindecătoare în a avea pe cineva să te asculte, cineva căruia îi pasă sincer și care te înțelege. Aici stă o parte din marea valoare a rugăciunii. Avem un Dumnezeu care ne iubește și care dorește să îi spunem Lui problemele noastre. Tatăl a răspuns la întrebarea Învățătorului. Și-a deschis inima în fața lui Isus și a lăsat să izbucnească amărăciunea care a otrăvit fericirea casei lui în toți acești ani.

 

"Dacă poți ceva..."

În timp ce tatăl își spunea povestea tristă, băiatul era din nou apucat de duhul necurat. Privind la fața blândă a galileanului, tatăl a implorat: "Dacă poți ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi". Cel mai important cuvânt din rugămintea omului a fost "dacă" - "dacă poți ceva". Putem înțelege de ce tatăl avea îndoieli dacă Isus îl putea ajuta sau nu. Fusese dezamăgit de atâtea ori. Băiatul lui avea epilepsie din copilărie. Ca orice alt tată, nu lăsase nici o piatră neîntoarsă pentru a-l vindeca pe băiat. L-a dus plin de speranță la fiecare doctor pe care îl știa. A cumpărat fiecare nou medicament care apărea. L-a dus la sinagogă pentru rugăciuni. L-a adus chiar și la ucenicii lui Isus. Toate acestea au eșuat. De fiecare dată a fost dezamăgit. Era normal să aibă o anumită neîncredere.

O persoană poate avea atât de multe probleme, atât de multe dezamăgiri, atât de multă amărăciune, atât de multe frustrări încât, după o vreme, începe să se îndoiască nu doar de existența lui Dumnezeu, ci și de existența a tot ceea ce este bun. Se poate ca povara necazurilor să devină atât de mare încât să ne pierdem speranța, și în acest fel să îl pierdem pe Dumnezeu. Aceasta a fost starea în care se afla tatăl atunci când i-a spus lui Isus: "Dacă poți ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi".

 

"Dacă poți crede."

Isus a răspuns cu un alt "dacă". "Dacă poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede." El a sugerat faptul că credința tatălui are mare importanță în întreaga situație. Isus spune că problema nu este dacă El are sau nu puterea de a vindeca; problema este dacă tatăl crede sau nu că El are această putere. Deoarece "toate sunt cu putință celui ce crede". Puterea lui Dumnezeu este limitată doar de credința noastră.

Credința nu are nici o putere în sine. Doar atunci când aderă la Cristos prinde puterea extraordinară a atotputernicului Dumnezeu. Credința în sine este goală asemenea unei conducte de apă goale, dar atunci când devine legătura dintre atotputernicul Dumnezeu și omul gol, abundența harului Său se revarsă prin ea și umple golul.

Credința noastră în Cristos este aceea care determină câtă putere vom primi de la El. Cupa credinței noastre poate fi mare sau mică. Vom avea atât de multă puritate, atât de multă pace, atât de multă înțelepciune sau blândețe, sau iubire, sau curaj, sau speranță cât poate să țină în ea mărimea cupei credinței noastre. Dacă nu primim de la Cristos ceea ce avem nevoie, în loc să dăm vina pe El, trebuie să ne uităm cu atenție la starea și la mărimea cupei pe care o aducem la El. "Dacă poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede." Oamenii de știință au crezut că pot să dividă atomul înainte să o facă cu adevărat. Au existat unii care au spus că acest lucru nu va fi posibil niciodată, dar a fost. Există putere în credință atunci când se bazează pe știință. Există o și mai mare putere în credință atunci când subiectul ei este Dumnezeu. Magia credinței stimulează o putere extraordinară în noi. Ne conectează la gândirea lui Isus. Ne conectează la cea mai mare sursă de putere din univers: "Veți lua putere", a promis Isus, "venind Duhul Sfânt peste voi".

 

"Cred, Doamne! Ajută necredinței mele."

Isus a făcut două miracole. Nu doar l-a vindecat pe băiatul epileptic; a și făcut să crească credința tatălui. De la a spune "Dacă poți ceva", disperatul tată a ajuns în punctul în care a putut spune: "Cred". Și totuși nu a fost o schimbare de la necredință la o credință totală. Rugăciunea lui: "Ajută necredinței mele" arată că nu avea o credință totală și absolută. El și-a exprimat credința și a acționat în virtutea credinței pe care o avea, însă nu și-a ascuns îndoiala. A fost cinstit cu Cristos. Nici o persoană nu are credință perfectă. În fiecare persoană există un amestec de credință și îndoială. Lucrul important este însă dacă ne lăsăm controlați de credința pe care o avem sau de îndoielile noastre. Miracolele au loc nu datorită credinței perfecte, ci mai degrabă datorită credinței imperfecte în Dumnezeul perfect.

 

Rugăciune.

Doamne, cred. Cred că Tu ești cel mai mare miracol care a avut loc pe pământ. Vedem cum l-ai vindecat pe băiatul epileptic și pe atâția alții. Vedem cât de mult ți-a păsat de oameni - cu câtă delicatețe te-ai purtat cu tatăl necăjit, cum ai făcut să crească credința lui. Doamne, recunoaștem că cupa credinței noastre este mică. Fă-o să crească - te rugăm - pentru ca viețile noastre să fie umplute de pacea, puterea și iubirea Ta. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire