pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Credința unui sutaș
Duminica a IV-a după Rusalii, 9 iulie 2006
Lectura: Matei 6,22-33
pr. George Dimopoulos

Această persoană care vine la Cristos în lectura evanghelică de astăzi nu este un om simplu, fără educație. Dimpotrivă, este un om important, cu o autoritate considerabilă. Este un sutaș, un reprezentant al gloriosului imperiu roman. Sfântul Marcu, deși a scris această Evanghelie în greacă, a redactat-o fără îndoială în Roma, păstrând cuvântul latin "centurion". Istoria ne spune că Roma era dură în special cu popoarele cucerite care căutau să își recâștige libertatea pierdută. Ne-am aștepta ca acest sutaș din Capernaum să fie extraordinar de crud. Dar nu era așa. Era un om amabil, cu sentimente, umil și pios. El și-a dat seama că convingerile religioase ale altora diferă de ale lui, și a acceptat aceasta, spre deosebire de fanaticii farisei care credeau că dețin întreg adevărul, excluzând pe oricine altcineva.

Sutașul avea o problemă gravă, care îl neliniștea mult. Care dintre noi, iubiții mei, nu avem probleme? Tocmai când viețile noastre par a fi caracterizate de pace și calm, deodată apare o durere, un izvor de tristețe, fericirea noastră pălind. Poate este vorba de o suferință a trupului, de una fizică adică. Mergem imediat la medic, și el ne internează. Medicii pun un diagnostic: boală gravă. Boala este incurabilă și nu există alt final decât moartea. Îmi amintesc că am luat masa la un moment dat cu un Episcop. Ne bucuram de mâncare, când Episcopul, care plesnea de sănătate, mi-a spus: "Am 62 de ani, dar mă simt ca unul de 18. În fiecare zi merg pe jos 8 kilometri". După câteva zile a fost internat și a murit. Viața este plină de probleme. Ai grijă de copii, te sacrifici pentru binele lor. Speri să îi vezi într-o zi terminând facultatea, căsătorindu-se cu cine trebuie. Visezi multe despre cum va fi viitorul lor. Și deodată fiul dispare fără urme, asemenea fiului risipitor din Evanghelie. Săptămâna trecută am vizitat una dintre comunitățile pe care le-am păstorit de-a lungul timpului. Am aflat acolo despre un tânăr cu care stătusem de multe ori de vorbă, și care fugise la Hollywood, unde a fost înjunghiat mortal. Poliția i-a păstrat trupul mai bine de o lună, neștiind de unde vine și presupunând că părinții îl caută. Când am ajuns eu, săptămâna trecută, trupul neînsuflețit tocmai ajunsese acasă, și l-am înmormântat. Acestea sunt problemele vieții!

Problema sutașului era puțin diferită. Sluga sa era bolnavă, iar medicul și evanghelistul Luca ne spune că era pe patul de moarte: "Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă era să moară" (Luca 7,2). Deși istoricii acelor vremuri ne spun că sclavii erau considerați a avea o valoare atât de mică încât carnea lor era dată ca hrană peștilor din lacurile imperiale; deși citim cum un unchi, al cărui nepot i s-a plâns că nu a văzut niciodată o vărsare de sânge, a ordonat imediat uciderea a șapte sclavi; în ciuda la toate acestea, noi vedem aici un sutaș care își iubea sclavul. Nu era un om crud. Chiar dacă nu era un evreu avea în sine ceea ce Sf. Pavel descrie în primele două capitole ale Epistolei către Romani: "Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruși lege, Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau îi și apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Isus Cristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor" (Romani 2,14-16). Acest centurion, această căpetenie romană, a ascultat glasul Dumnezeului cel mare și adevărat, Creatorul și Susținătorul lumii. Nu a contat pentru el faptul că sclavul său era sclav; era o ființă umană, icoană și imagine a lui Dumnezeu. "Și a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată fața pământului, așezând vremile cele de mai înainte rânduite și hotarele locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi și L-ar găsi, deși nu e departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim și ne mișcăm și suntem, precum au zis și unii dintre poeții voștri: căci ai Lui neam și suntem" (Fapte 17,26-28). Astfel le vorbea Apostolul Pavel filozofilor din Atena.

După cum indică textul evanghelic, centurionul a fost întâi la medici, cheltuind o sumă importantă de bani, și totuși nu a obținut vindecarea pentru sluga sa bolnavă. Nu mai exista nici o speranță - în afară de Isus! Iubiți frați, cât de des Isus este ultima noastră speranță, când ar trebui de fapt să fie prima, cea mai mare, cea mai puternică speranță a noastră! Fără îndoială centurionul auzise despre, și poate chiar fusese martor la unele miracole și acte supranaturale ale Mântuitorului. Centurionul îl roagă pe Isus să poruncească de la distanță, cu încrederea că aceasta va aduce vindecare sclavului său. Cu uimire Isus admiră credința centurionului, spunând: "Nici în Israel n-am aflat atâta credință" (Luca 7,9). Dumnezeu este întotdeauna mulțumit de credința și faptele fiilor Săi atunci când acestea sunt în conformitate cu legea Sa morală. Sluga și-a redobândit sănătatea. "Și a zis Isus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut" (Matei 8,13). Sf. Marcu ne redă în Evanghelia sa cuvintele adresate de Isus discipolilor Săi înainte de Înălțarea Sa, cuvinte adresate tuturor celor care cred în El: "Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, Șerpi vor lua în mână și chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi își vor pune mâinile și se vor face sănătoși" (Marcu 16,15-18).

Istoricii ne spun că atunci când Alexandru cel Mare cucerea un oraș, aprindea un foc mare. Toți cei care i se supuneau înainte ca acel foc să se stingă nu aveau de ce să se teamă. Nu urmau să fie omorâți sau făcuți sclavi; erau eliberați. În urmă cu 2000 de ani, Isus Cristos a aprins un foc pe acest pământ. Flăcările lui de învățătură evanghelică sunt răspândite în lumea întreagă. Toți cei care vin la Domnul Isus înainte ca flacăra vieții lor să se stingă, nu au de ce să se teamă; vor fi binecuvântați și fericiți. Vor auzi cuvintele Domnului Isus: "Fie ție după cum ai crezut".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire