pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Frați și surori în Cristos
Duminica a XXXI-a de peste an, 30 octombrie 2005
Lecturi: Malahia 1,14-2,2.8-10; 1 Tesaloniceni 2,7-9.13; Matei 23,1-12
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Un grup de misionari africani au fost trimiși într-o Dieceză din Zambia. La sosire au descoperit faptul că aproape toți misionarii din Dieceză erau americani. Aceștia, în stil americănesc, vorbeau cu și despre Episcopul, de origine africană, folosindu-i numele mic. Noii misionari s-au gândit să i se adreseze cu "Domnule". Așa că i-au învățat pe credincioși să îi spună Episcopului "Domnule". Era ceva nou pentru ei, dar s-au adaptat. Într-o zi o femeie păstorită de acești noi misionari s-a întâlnit cu un misionar mai vechi. Din curtoazie l-a întrebat: "Ce mai face Domnul nostru?", la care preotul misionar i-a răspuns vesel: "E bine, Domnul este în Ceruri alături de Tatăl."

Conciliul Vatican II a adus multe schimbări și înnoiri în Biserică. Dar este interesant că în domeniul titlurilor și al modurilor de adresare către liderii bisericii practic nu s-au înregistrat mari diferențe. Un preot este încă numit "Preacucernice Părinte", unui Episcop i se spune "Preasfinția Voastră" sau "Excelența Voastră", Cardinalului ne adresăm cu "Eminență", iar capului unui ordin religios cu "Superior". Ne-am putea întreba cum de Biserica permite folosirea acestor titluri sonore, dat fiind faptul că Biserica a citit dintotdeauna Evanghelia de astăzi, care avertizează relativ la folosirea titlurilor ce reflectă o relație de superior-inferior.

Desigur, nu trebuie să luăm cuvintele lui Isus prea ad literam. Mesajul lui Cristos are mai degrabă de-a face cu atitudinile și cu comportamentul nostru, decât cu folosirea cuvintelor și cu terminologia. Să luăm cazul unuia care ar fonda o biserică și le-ar cere credincioșilor să îi spună "Frate", dar el stă pe tron și cere "fraților și surorilor" să vină spre el în genunchi. Sau să ne gândim la cazul oficialilor guvernamentali cărora le spunem miniștri, ceea ce literal vorbind înseamnă slujitori, fapt ce nu îi face câtuși de puțin să aibă o atitudine umilă. Legea lui Cristos are de-a face mai degrabă cu atitudinile și cu comportamentul, decât doar cu vorbele.

Atașarea de putere și de stima socială - adică a-ți place locul de onoare la ospețe și cel mai bun loc în sinagogă, a vrea să fi salutat cu respect în piață și ca oamenii să îți spună rabbi (Matei 23,6-7) - compromite mărturia după modelul lui Cristos de slujitori ai lui Dumnezeu. Dar aici vine vestea bună: aceasta nu anulează autoritatea divină a funcției. Persoana ocupând o funcție de învățător al poporului lui Dumnezeu poate să fie ea însăși necredincioasă, să nu practice ceea ce spune. Dar Dumnezeu garantează că funcția de învățare nu este contaminată cu erori, astfel că învățătura rămâne solidă și validă.

Cărturarii și fariseii s-au așezat pe catedra lui Moise. Faceți și împliniți tot ce vă spun ei, dar nu faceți după faptele lor, pentru că ei spun și nu fac. (versetele 2-3).

Chiar dacă am întâlni din ghinion unii lideri creștini la fel de ipocriți ca amintiții cărturari și farisei din Evanghelia de astăzi, provocarea pentru noi va fi să încercăm să facem distincția între ce învață ei, lucruri bune poate, și cum trăiesc ei, poate nu tocmai exemplar. Abuzurile în exercițiul funcțiunii nu anulează validitatea funcției în sine. Nu arunca copilul cu tot cu apa murdară din covata în care l-ai spălat, spune o vorbă. Cei care se îndepărtează de Biserică pentru că au auzit sau au văzut un comportament nepotrivit din partea unor oameni ai ei, aruncă într-adevăr apa din covată cu tot cu copil.

Lectura se încheie cu chemarea la umilință evanghelică, adresată conducătorilor creștini. Ce este umilința evanghelică? Este recunoașterea faptului că cei pe care îi evanghelizăm sau îi păstorim nu sunt sub noi, ci, de fapt, sunt egali cu noi în ochii lui Dumnezeu. Cu această umilință, predicarea din vorbit de sus devine împărtășire cu ei în încercarea noastră comună de a înțelege și de a trăi Cuvântul lui Dumnezeu. Cu umilință evanghelică, relația dintre preoți și poporul lui Dumnezeu se transformă din tată-fiu sau învățător-elev, în frate-frate, frate-soră sau prieten-prieten.

Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Cristos Isus. [...] Așadar nu mai este nici iudei, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat și nici femeie: voi toți sunteți una în Cristos Isus. (Galateni 3,26-28)


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire