pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Unul singur este Învățătorul vostru
Duminica a XXXI-a de peste an, 30 octombrie 2005
Matei 23,1-12
pr. Raniero Cantalamessa

În evanghelie, titlurile lui Cristos sunt asemenea fațetelor unei prisme, fiecare dintre ele reflectând o "culoare" aparte, adică un aspect al realității sale intime. În această duminică întâlnim titlul important de Învățător: "Unul singur este Învățătorul vostru, Cristos". Pentru artiști și pentru anumite categorii de profesioniști lucrul de care sunt foarte mândri și pe care îl situează pe primul loc între referințele lor este numele maestrului la școala căruia s-au format. Însă raportul învățător-discipol era și mai important pe vremea lui Isus, când nu existau cărți și toată înțelepciunea se transmitea pe cale orală.

La un moment dat însă Isus se detașează de ceea ce se întâmpla în vremea lui între învățător și discipoli. Aceștia din urmă își plăteau, să spunem așa, studiile slujindu-l pe maestru, făcându-i mici comisioane și prestând anumite servicii pe care un tânăr le putea face pentru o persoană în vârstă, de exemplu să îi spele picioarele. Cu Isus este cu totul invers: El este cel care îi slujește pe discipoli și le spală picioarele. Isus nu este deloc dintre acei învățători care "spun și nu fac". El nu le-a spus discipolilor săi să facă altceva decât ceea ce a făcut și El. Este exact opusul învățătorilor mustrați în fragmentul evanghelic de astăzi, care "leagă poveri apăsătoare și greu de purtat și le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le miște nici cu un deget". Nu este unul dintre indicatoarele de circulație care arată direcția, fără să se miște un centimetru. De aceea Isus poate să spună pe bună dreptate: "Învățați de la mine".

Ce înseamnă însă că Isus este unicul învățător? Nu înseamnă că de acum înainte acest titlu nu poate fi utilizat pentru nimeni altcineva, că nimeni nu are dreptul să permită să i se spună învățător. Înseamnă că nimeni nu are dreptul să ceară să i se spună Învățător cu majusculă, ca și cum ar deține în exclusivitate adevărul și ar învăța în numele său adevărul despre Dumnezeu. Isus este revelația supremă și definitivă a lui Dumnezeu către oameni, revelație care cuprinde în sine toate revelațiile parțiale care au avut loc înainte și după El. Nu s-a limitat să ne reveleze cine este Dumnezeu, ne-a spus și ce dorește Dumnezeu, care este voința lui în ceea ce ne privește. Acest lucru trebuie să îi fie amintit omului de astăzi tentat de relativism etic. Ioan Paul al II-lea a făcut aceasta în enciclica Veritatis splendor (Splendoarea adevărului), iar succesorul său Benedict al XVI-lea nu încetează să insiste asupra acestui lucru. Nu înseamnă să excludem un pluralism sănătos de opinii, în ce privește problematici încă deschise sau probleme noi cu care se confruntă omenirea, ci să combatem acea formă de relativism absolut care neagă posibilitatea adevărurilor singure și definitive.

Împotriva acestui relativism magisteriul Bisericii subliniază că există un adevăr absolut pentru că există Dumnezeu care este măsura adevărului. Acest adevăr esențial, care cu siguranță trebuie individualizat cu o acuratețe tot mai mare, este imprimat în conștiința omului. Întrucât conștiința s-a pervertit însă din pricina păcatului, a obișnuințelor și exemplelor rele, iată care este rolul lui Cristos, care a venit să reveleze în mod clar acest adevăr al lui Dumnezeu; iată care este și rolul Bisericii și al magisteriului său, care explică acest adevăr al lui Cristos și îl aplică la situațiile schimbătoare ale vieții.

Un rod personal al reflecției de astăzi asupra evangheliei va fi să redescoperim ce onoare, ce privilegiu nemaiauzit, ce "titlu de recomandare" este, în fața lui Dumnezeu, acela de a fi discipol al lui Isus din Nazaret. Să punem și noi acest lucru pe primul loc între "referințele" noastre. Astfel încât, atunci când cineva ne va vedea ori ne va auzi, să poată spune despre noi ceea ce acea femeie i-a spus lui Petru în curtea Sinedriului: "Și tu ești unul dintre discipolii lui. Vorbele tale [ar fi bine dacă am putea adăuga: faptele tale] te trădează".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire