pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins "Un lucru îți lipsește"
Duminica a XIII-a după Înălțarea Sfintei Cruci,
a XXX-a după Rusalii, 27 noiembrie 2005
Lectura: Luca 8,8-27
pr. Anthony M. Coniaris

Doar "un lucru" poate să schimbe totul. Un oficiu poștal care a costat mai multe milioane de dolari a fost construit într-unul dintre marile noastre orașe, în urmă cu câțiva ani. Era perfect cu excepția unui singur lucru. Nu avea în hol nici o cutie pentru depunerea scrisorilor sau a pachetelor. Nu este nevoie de cât de un singur lucru pentru a da peste cap soarta evenimentelor. În noaptea invadării Normandiei, Hitler luase doar un somnifer, cerând să nu fie deranjat. Putem spune, într-o anumită măsură, că un somnifer a determinat soarta celui de-al doilea război mondial. Un glonț tras, care vine cu viteză mare spre tine, poate să îți schimbe radical viața... omorându-te. O singură literă greșită în comenzile date computerului a făcut ca racheta trimisă spre Venus să o ia aiurea, costând guvernul 18,5 milioane de dolari.

Doar "un lucru" poate să schimbe totul și în lumea spirituală a unui om. Poate să facă viața plină și roditoare, sau dimpotrivă sterilă. Acesta este cazul tânărului bogat care a venit la Isus, după cum aflăm din Evanghelia de astăzi. Deși era bogat, nu era pe deplin satisfăcut. Unii psihologi cred că nemulțumirea nu este neapărat un semn de slăbiciune, ci de creștere. Ei sugerează că oamenii care trăiesc o neliniște sunt de fapt împinși de o putere interioară spre un nou stadiu al creșterii lor. Aceasta înseamnă că nu trebuie să ne ajustăm după stadiul actual, ci să o luăm la pas înainte, spre noul stadiu spre care ne împinge nemulțumirea. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ne lasă să trăim mulțumiți de noi, la un stadiu animalic, ci ne umple inimile cu un uriaș gol, până când, asemenea tânărului bogat, vom începe să căutăm "viața de veci".

 

Ce să fac?

Pentru prima oară în viața sa, tânărul a auzit pe cineva vorbind despre nevoile profunde ale sufletului și a întrebat: "Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?" Iar Isus i-a spus: "Știi poruncile: să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta." Iar tânărul a răspuns: "Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele." Cu câtă mândrie trebuie că a spus aceste cuvinte! Dar Isus când aude acestea, îi spune: "Încă un lucru îți lipsește: vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie." La auzul acestor cuvinte tânărul s-a întristat, pentru că era foarte bogat. A plecat, fără să mai vrea să mai vorbească cu Isus vreodată.

 

Testul suprem

Doar "un lucru" îl ținea departe de Dumnezeu: bunurile lui. S-a lăudat că a respectat toate poruncile. Isus l-a testat atunci. "Să nu ai alți dumnezei afară de mine." Aici tânărul bogat a clacat, pentru că el avea alți dumnezei mai importanți decât adevăratul Dumnezeu. La acest test reacția sa, ne spune Evanghelia, a fost următoarea: "s-a întristat, căci era foarte bogat". Acum a înțeles că drumul spre inima lui Dumnezeu presupune predarea tuturor iubirilor, inclusiv a celei de bani, pentru iubirea lui Dumnezeu. Iubirea sa, ca a multora, stătea în lucrurile materiale. Doar "un lucru" îi stătea în cale pentru a ajunge în Împărăția cerurilor, dar acel "un lucru" era suficient ca să piardă lupta.

 

"Vinde toate câte ai..."

"Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie." Aceasta a fost rețeta specială dată de Isus unei persoane cu nevoi speciale. Isus nu spune aici că sărăcia este o cerință sau un ideal pentru oricine. Și în nici un caz nu critică bunurile materiale. Nu există nici un indiciu biblic cum că Isus i-ar fi cerut vreodată lui Iacob sau lui Ioan să renunțe la barca de pescuit, nici că i-ar fi cerut Mariei și Martei să își vândă casa din Betania. Isus, ca un Medic Bun, nu prescrie același medicament pentru orice pacient. Tânărul lăsase ca bunurile lui să crească asemenea unui zid între el și Dumnezeu. Isus nu a avut nevoie decât de o privire pentru a-l diagnostica, privind în sufletul lui. De aceea i-a spus: "Du-te și vinde tot ce ai." Am spus că aceste cuvinte ar fi ca o rețetă, dar poate mai potrivit ar fi să spunem că sunt ca o operație chirurgicală! Pentru că Isus este Medicul Bun, dar și Chirurgul Bun. El crede în remedii drastice atunci când problemele sunt profunde și acute. De aceea, spune el, "dacă bogăția ta te face să păcătuiești, tai-o". Acest om era atât de lipit de bunurile sale materiale încât doar o operație chirurgicală îl mai putea salva.

Care este oare acel "un lucru" ce ne ține departe de Dumnezeu? Oricare ar fi, trebuie să îl tratăm ca și cum ar fi cancer. Scăpați imediat de el, oricât de dureros ar fi, tăind chiar în carne vie, iar apoi veniți, urmați-mi - ne spune Isus. Acest "un lucru" poate să fie alcoolul. Lăsat de capul lui, alcoolul pătrunde fibra omului în profunzime, îi preia voința și devine ca o boală, ucigând capacitatea respectivului de a lua decizii pentru el. La alții acest "un lucru" poate să fie succesul. Destramă caracterul, îi transformă în aroganți, snobi, nerecunoscători. Sau acel "un lucru" poate fi banul. Îngustează perspectiva omului și îl face să vadă totul, bunuri și oameni deopotrivă, exprimat în lei grei.

 

Etica lui Socrate versus cea a lui Platon

"Un lucru îți lipsește." Da, veți spune, dar acest tânăr a respectat toate celelalte porunci. De ce l-a condamnat atunci Isus pentru "un lucru"? Socrate pretindea că o persoană este în regulă din punct de vedere moral dacă aspectele negative din viața sa sunt egalate într-o balanță imaginară de aspectele pozitive. Dacă ar fi cântărite viciile și virtuțile unui om, și s-ar vedea că virtuțile cântăresc mai mult decât viciile, atunci acest om, spunea Socrate, este un om bun, moral vorbind. Dacă un om ar fi zgârcit, dar în rest bun, atunci înseamnă că nu e nimic în neregulă cu el; dacă are un temperament violent dar este darnic cu cauzele bune, atunci avem în față o persoană morală.

Platon, pe de altă parte, nu era de acord cu Socrate. El afirma că personalitatea unui om, asemenea unui lanț, este atât de puternică cât veriga cea mai slabă. Scara căreia îi lipsesc câteva lemne este inutilă. Barca ce are o singură scândură putrezită se va scufunda, chiar dacă toate celelalte sunt perfecte. Sau să privim lucrurile astfel: ați vrea oare, ca bancher, un casier care să fie cinstit în 99% din timp, dar care să delapideze un dolar la fiecare sută de dolari care trece prin mâinile lui? A-l asculta pe Domnul în 99 dintre cazuri atunci când este ușor să faci aceasta nu valorează prea mult. Testul real stă în cel de-al 100-lea caz în care este greu să faci acest lucru.

Dumnezeul nostru gândește din acest punct de vedere ca Platon. Nu ca Socrate. Un lucru, spune El, poate să dea totul peste cap. Un singur păcat poate să ruineze o viață altfel morală. "Un lucru îți lipsește", i-a spus El tânărului bogat din Evanghelia de astăzi. "Pentru că cine va păzi toată legea", scrie Iacob, "dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile. Căci Cel ce a zis: 'Să nu săvârșești adulter', a zis și: 'Să nu ucizi'. Și dacă nu săvârșești adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege" (Iacob 2,10-11).

 

Ușa închisă

"Un lucru îți lipsește." Unii dintre noi avem anumite încăperi din casa noastră în care nu dorim ca Dumnezeu să intre. Ținem încăperile acestea zidite bine. Pentru tânărul din Evanghelia de astăzi, această încăpere era lumea banilor. Nu vroia ca Isus să intre în această încăpere. Poate pentru noi această încăpere este ocupată de sufocanta ambiție de a reuși în carieră, indiferent pe câți trebuie să îi calci între timp în picioare. Pentru unii, poate să fie ocupată de vechiul păcat al refuzului spovezii. Sau poate această încăpere zidită este ocupată de sexualitatea noastră căreia suntem hotărâți să ne supunem, orice ni s-ar întâmpla, oricât ne-ar costa. Pentru alții poate să fie o ură adâncă față de cineva, ură ce stă între noi și Dumnezeu, furându-ne pacea. Dumnezeu poate să aibă orice dorește de la noi, dar nu acel "un lucru". Poate să intre în orice încăpere, dar nu în aceasta!

Cu alte cuvinte, facem din religie doar un sector oarecare al vieții noastre. Avem sectorul social, sectorul intelectual, sectorul recreativ, sectoarele pentru politică, finanțe, afaceri, științe, și avem și un sector al religiei. Ni se pare că cel mai groaznic lucru pe care am putea să îl facem este să lăsăm sectorul religiei să interfereze cu celelalte sectoare. Am auzit spunându-se de exemplu că nu trebuie să amestecăm religia cu politica sau cu afacerile. Fiecare cu ale lui. Așa ceva a încercat să facă și tânărul din Evanghelia de astăzi. Dumnezeu ține de sinagogă, credea el. Dumnezeu nu are nimic de-a face cu lumea finanțelor, cu bunurile materiale. Dar Isus insistă spunând că de Dumnezeu țin toate sectoarele vieții, toate încăperile casei în care trăim, ale căror uși, fără vreo excepție, trebuie să îi fie deschise. Nu facem așa, iar El bate la ușile pe care le ținem închise. "Un singur lucru îți lipsește."

 

"Vino de-Mi urmează"

Când Domnul nostru Isus Cristos i-a întâlnit pe Andrei, Matei, Iacob, Ioan, Petru și pe alți apostoli, le-a adresat invitația: "Urmează-mi!" Se notează în Evanghelie faptul că aceștia au răspuns lăsând toate și urmându-l pe Isus. Aceeași invitație îi este adresată de Isus tânărului bogat: "vino de urmează Mie". Și el a fost invitat de Isus să fie apostol ca Matei, Petru, Ioan. Dacă l-ar fi urmat pe Isus, astăzi l-am fi avut în calendar, menționat ca Apostol; nu l-a urmat, așa că nici măcar numele nu i-l știm. "Un lucru" l-a ținut departe de Dumnezeu - iubirea lui pentru bunuri.

Care este acel "un lucru" în viața noastră? Este vreun păcat de care refuzăm să ne despărțim? Este vreo parte din noi pe care refuzăm să o deschidem în fața lui Dumnezeu? Avem cumva vreo iubire care este deasupra iubirii ce i-o purtăm lui Dumnezeu? Există vreo persoană pe care refuzăm să o iertăm? Orice ar fi, mesajul lui Cristos pentru noi este acesta: chiar și un singur păcat, atâta timp cât nu renunțăm la el și nu căutăm iertarea lui Dumnezeu, ne poate ține în afara Împărăției cerurilor.

 

Acesta sunt eu!

Un dramaturg spunea odată că o piesă de teatru place în măsura în care ne face să spunem: "Oh, Doamne - acesta sunt eu!" Pericopa de astăzi este asemenea unei piese de teatru. Dacă ne uităm la tânărul bogat și ne spunem în inimă: "Acesta sunt eu!", atunci pericopa și-a atins scopul. Pentru că atunci înseamnă că am devenit conștienți de acel "un lucru" care ne lipsește, care ne împiedică să câștigăm de la Isus viața veșnică.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire