pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Mâini cicatrizate!
Duminica a II-a după Paști, 30 aprilie 2006
Lectura: Ioan 20,19-31
pr. Anthony M. Coniaris

Un misionar a fost torturat pentru că l-a predicat pe Cristos în Burma păgână. Unghiile i-au fost smulse și el a fost spânzurat de degete, astfel încât mâinile i-au rămas strâmbe și pline de cicatrice. Mai târziu când a cerut permisiunea să predice într-un anumit oraș, prințul păgân al acelui oraș a refuzat spunând: "I-aș lăsa să vorbească pe zece oameni obișnuiți, dar nu pe tine cu aceste mâini cicatrizate. Oamenii nu vor asculta ceea ce spui, căci nu vor putea să nu se uite la mâinile tale." Concluzia ar fi că mâinile cicatrizate ale misionarului ar vorbi mai convingător despre iubirea lui pentru Cristos decât orice cuvinte pe care le-ar putea spune.

Lecția evanghelică de astăzi ne vorbește despre cicatricele lui Isus. Când ceilalți discipoli i-au spus lui Toma că l-au văzut pe Domnul, Toma le-a răspuns: "Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede". Opt zile mai târziu, când discipolii erau în încăpere și Toma era și el cu ei, ușile fiind încuiate, Domnul nostru a stat în mijlocul lor și a spus: "Pace vouă". Apoi i-a spus lui Toma: "Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios". Toma i-a răspuns: "Domnul meu și Dumnezeul meu!" Toma a crezut când a văzut cicatricele lui Isus. Pentru el cicatricele erau cea mai mare dovadă a faptului că acesta era cu adevărat Isus, Isus care a suferit și a murit, Isus care a înviat din mormânt. Prin lecția evanghelică de astăzi, Cristos cel Înviat ne apare și nouă. Ne arată urmele rănilor din palmele Sale și din coasta Sa! Ce ne învață cicatricele lui Cristos? Ce ne spun despre El?

 

Cicatricele vorbesc.

În primul rând, cicatricele lui Cristos vorbesc cel mai elocvent despre iubirea Lui pentru noi. Sf. Paul scrie: "Căci Cristos, încă fiind noi neputincioși, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioși. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăște cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Cristos a murit când noi eram încă păcătoși" (Romani 5,6-8).

O fetiță stătea pe genunchii mamei ei, și privind la fața acesteia a spus: "Mămico, ai cel mai frumos păr și cei mai dulci ochi din câți am văzut eu vreodată. Și mămico, fața ta e cea mai blândă din toată lumea. Dar, mămico, de ce sunt brațele tale atât de urâte?" Mama i-a explicat fiicei ei că atunci când ea era bebeluș, casa a luat foc. A alergat în casă și a scos-o pe micuță din leagănul ei, salvând-o. În timp ce făcea aceasta, brațele și mâinile ei s-au ars rău de tot. Când fetița a auzit toate acestea, lacrimile au început să îi curgă pe față. Uitându-se încă o dată la fața mamei sale a spus: "Mămico, ai cel mai frumos păr pe care l-am văzut vreodată, și fața ta e cea mai dulce, iar ochii tăi sunt minunați. Dar, mămico, mâinile și brațele tale sunt cele mai frumoase. Te-am iubit mereu, dar acum te iubesc mai mult ca niciodată".

Urmele rănilor lui Isus vorbesc elocvent despre iubirea Sa pentru noi. O astfel de elocvență ar trebui să trezească în orice creștin adevărat răspunsul pe care l-a trezit în Toma și în fetiță: "Domnul meu și Dumnezeul meu, te-am iubit înainte, dar acum te iubesc mai mult ca niciodată".

În al doilea rând, urmele rănilor lui Isus ne învață că viața este o luptă. Crede cineva că un bun creștin nu suferă niciodată? "Dumnezeu a avut un Fiu fără de păcat", a spus Sf. Augustin. "Nu a avut nici unul fără suferință". El nu ne-a promis niciodată imunitate față de suferință - propriul Lui Fiu a suferit - ci ne-a promis victoria în suferința noastră. "În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea", a spus El. Cel mai rău lucru pe care diavolul îl poate face este să îl omoare pe Dumnezeu. Fiind învins în aceasta, în momentul lui de maximă putere, când poartă cea mai tare armură a lui, răul nu mai poate fi din nou victorios.

În al treilea rând, cicatricele lui Isus vorbesc elocvent despre iubirea Sa, dar ele le vorbesc de asemenea cicatricelor noastre. Cea mai grea parte a suferinței pentru creștini este ceasul întunecat în care sunt ispitiți să creadă că Dumnezeu nu este cu ei în suferința lor; când ei își închipuie că Isus domnește în vreun paradis îndepărtat, netulburat de nenorocirea lor. Acest lucru pur și simplu nu este adevărat! Primul lucru pe care îl face Isus atunci când vine la cei care suferă este să le arate mâinile lui cu cicatrice. Ce parolă! Atunci când își verși cele mai pătimașe proteste în fața lui Isus, întrebându-l de ce a trebuit să ți se întâmple aceasta tocmai ție, privește! El îți arată mâinile Lui.

În fine cicatricele de pe trupul lui Isus au fost cauzate de păcatul omului. Dacă ar trebui să alegem un simbol pentru păcat, poate cel mai bun ar fi un piron. Fiecare păcat este un piron care continuă să fie împlântat în trupul lui Isus. Cea mai bună definiție a păcatului este aceea că nu e doar încălcarea poruncilor, ci chiar mai mult rănirea inimii lui Dumnezeu.

Un soldat se afla împreună cu forțele de ocupație în Germania, departe de soție, de casă și de cei dragi. Într-o seară, străbătea o stradă unde una dintre puținele clădiri rămase era o casă rău famată, cu ușa de la intrare decorată cu fotografii sugestive. Se simțea puternic ispitit. Și-a băgat mâna în buzunar după portofel. Când l-a deschis privirea i-a căzut pe o imagine cu Cristos răstignit, pe care o purta la el. A văzut rănile de la mâinile Domnului. S-a gândit la piroanele pe care păcatul lui le-ar împlânta în aceste mâini. Apoi, fără ezitare, s-a îndepărtat de ispită spunându-și în sine: "Nu pot păcătui împotriva Lui. Am uitat de rănile Lui".

 

Urme pe cer și urme de piroane.

Un francez străbătea deșertul cu un arab ca și călăuză. Zi după zi, arabul îngenunchea pe nisipul arzător și îl chema pe Dumnezeul său în rugăciune. Într-o seară, când arabul a îngenuncheat să se roage, francezul necredincios l-a întrebat: "De unde știi că există un Dumnezeu?" Călăuza s-a uitat un moment la el și apoi a răspuns: "De unde știu că există un Dumnezeu? Îți voi răspunde la această întrebare, dacă îmi dai voie să îți pun mai întâi eu una. De unde am știut în dimineața aceasta că o cămilă și nu un om a trecut pe lângă cortul nostru în timp ce dormeam noaptea trecută?" Francezul a râs și a spus: "Cum adică, am știut datorită urmei de copită de pe nisip. Acea urmă nu era de la piciorul unui om." Arabul a privit atunci spre apus unde soarele apunând arunca raze roșii și aurii și violete pe bolta cerului, și arătând spre soare spuse: "Nici aceasta nu este urma lăsată de un om".

Lumea din jurul nostru este plină de urmele lui Dumnezeu! Fiecare apus de soare, fiecare răsărit, fiecare copac, fiecare floare, fiecare lac, fiecare fir de iarbă, fiecare stea care strălucește pe bolta plină de diamante care învăluie această minunată lume a noastră - este o urmă lăsată de Creatorul nostru. Biblia ne spune: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria" (Psalm 19,1). Cel care poate vedea soarele roșiatic scufundându-se în marea lui violacee, stropind cerul cu raze aurii și roșu aprins - și nu vede încă urmele Creatorului său - este ca o pereche de ochelari fără o pereche de ochi în spatele lor.

Însă Dumnezeu nu ne-a lăsat să urmăm calea spre El luându-ne după urme. S-a revelat pe Sine nouă prin paginile Cuvântului Său. Cartea naturii ne poate spune că există un Dumnezeu, dar numai Cartea lui Dumnezeu ne poate spune cum este El - și ce a făcut El pentru noi prin Isus Cristos, Fiul Său. Urmele apusului și răsăritului de soare ne pot spune că Dumnezeu există. Însă numai urmele piroanelor pe mâinile Mântuitorului nostru ne pot spune că Dumnezeu este IUBIRE.

Isus le-a apărut discipolilor Săi, și lui Toma, arătându-le cicatricele din palmele și din coasta Sa - cicatrice care sunt o dovadă a iubirii Sale; cicatrice care câștigă pentru noi victoria finală asupra morții; cicatrice care rostesc un milostiv cuvânt de înțelegere către rănile noastre; cicatrice pe care dacă le redeschidem prin păcatul nostru, putem spera să se închidă din nou prin sincera și onesta noastră părere de rău.

Prea mult timp am fost duri cu Toma. El este acum purtătorul nostru de cuvânt. Înconjurați și noi de cicatrice, spunem: "Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede". Văzând urmele rănilor, nu putem decât să spunem împreună cu Toma: "Domnul meu și Dumnezeul meu!"
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire