pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Datoria față de Dumnezeu și față de Cezar
Duminica a XXIX-a de peste an, 16 octombrie 2005
Lecturi: Isaia 45,1.4-6; 1 Tesaloniceni 1,1-5; Matei 22,15-21
pr. Ernest Munachi Ezeogu

"Dați-i, așadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu" (Matei 22:21). Pentru unii politicieni și conducători acest verset se numără printre cele mai populare versete din Biblie. Până cu câțiva ani în urmă, Nigeria se afla sub o dictatură militară, care a reușit să dezorganizeze uniunea muncitorească și elita academică. Singura rezistență viabilă rămasă era Biserica. Conferința Episcopală a dat declarații neînfricate și incisive în care era denunțată dictatura. Aceasta adesea răspundea citând acest pasaj și acuzând Biserica de amestec în politică. Nu spune Biblia să dai Cezarului ce este al Cezarului - însemnând întreaga sferă a problemelor civile, economice și sociale - și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu - însemnând sfera problemelor spirituale? Potrivit acestei interpretări, problemele umane sunt împărțite în două arii: partea spirituală care aparține lui Dumnezeu și miniștrilor lui Dumnezeu, și partea seculară care aparține autorităților civile. Ne învață oare într-adevăr Isus o astfel de viziune dualistă asupra existenței umane? Pentru a înțelege însemnătatea deplină a acestor cuvinte ale lui Isus trebuie să le analizăm în relație cu contextul în care Isus le-a spus la început.

În timp ce afirmația "Dați-i, așadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu" este adevărată, nu trebuie să uităm că Isus a spus-o pentru a scăpa de o capcană. "Atunci fariseii s-au dus să țină sfat ca să-l prindă în vorbă. Și i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună: '... este permis sau nu a da tribut Cezarului?'" (versetele 15-17). Aceasta nu este o întrebare sinceră pusă de oameni care doreau cu adevărat să știe adevărul despre relațiile dintre Biserică și Stat. Ar fi, așadar, greșit să considerăm cuvintele lui Isus ca o învățătură clară a sa despre relația ideală care ar trebui să existe între Biserică și Stat. În fața capcanei puse de farisei și irodieni, în care nu era bine să spună clar da sau nu, Isus și-a conceput răspunsul într-un astfel de limbaj enigmatic încât să fie greu pentru oricare dintre părți să îl prindă. În acest fel a reușit să îi pună în încurcătură nu doar pe cei care l-au întrebat ci și pe mulți dintre noi cei care citim astăzi Biblia. Dacă credeți că Isus a vrut să spună că trebuie să avem două loialități paralele, v-ar fi de folos să știți că fariseii care l-au ascultat nu l-au înțeles în acest sens. În procesul lui Isus înaintea lui Pilat, una dintre acuzele pe care le-au adus împotriva sa era aceea că El a interzis plătirea taxelor către Cezar (Luca 23:2).

O întorsătură interesantă în răspunsul lui Isus ne poate conduce în direcția însemnătății cuvintelor lui. Întrebarea era dacă trebuie dat (termenul grec didômi) tribut Cezarului. Însă răspunsul lui Isus vorbește despre a da înapoi, a înapoia (paradidômi), ca și când cineva deja ar datora ceva. Ceea ce Isus a spus poate fi parafrazat astfel: "Dați înapoi Cezarului ceea ce i se cuvine Cezarului, și lui Dumnezeu ceea ce i se cuvine lui Dumnezeu". În loc să răspundă la întrebarea directă dacă trebuie să se plătească sau nu către Cezar tributul impus, Isus ridică problema la un alt nivel, acela al principiului dreptății. Filozofii greci de dinainte de Isus au definit dreptatea ca "a da fiecăruia ce i se cuvine". Isus pare a spune că singura îndatorire obligatorie este aceea a dreptății, adică de a da fiecărei persoane ceea ce i se cuvine. A-l sluji pe Dumnezeu este în esență o problemă de dreptate? Dacă Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce suntem și tot ceea ce avem, atunci suntem obligați prin dreptate să îi dăm în schimb lui Dumnezeu recunoștință, fidelitate și slujire. Actul central al cultului creștin se numește Euharistie, ceea ce înseamnă "aducere de mulțumire". Este în esență o problemă de a da înapoi datoria de recunoștință pe care o avem față de Dumnezeu.

Pentru a concluziona, ce ne învață deci Isus aici cu privire la loialitatea față de autoritățile civile? Isus recomandă o loialitate nu absolută ci limitată. Aceasta înseamnă că, dacă un guvern asigură bunurile și serviciile necesare, atunci noi trebuie, din dreptate, să dăm în schimb guvernului loialitatea și sprijinul nostru. Dar acolo unde un guvern este o dictatură care se impune asupra voinței oamenilor, o lipitoare care suge grăsime din seva poporului și nu asigură servicii, ce trebuie atunci să dea oamenii în schimb? Unei astfel de conduceri despotice, principiul dreptății nu cere ca oamenii să îi dea loialitatea și sprijinul lor. A folosi pasajul ca o justificare pentru loialitatea și sprijinul necondiționate față de guverne corupte și totalitare este o înțelegere greșită a ceea ce ne învață Isus. Creștinii trebuie să discearnă împreună dacă și în ce măsură un anumit guvern și politicile sale merită loialitatea și sprijinul lor. Însă loialitatea și slujirea totale și absolute constituie o datorie pe care o avem numai și numai față de Dumnezeu.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire