pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu
Duminica a XXIX-a de peste an, 16 octombrie 2005
Matei 22,15-21
pr. Raniero Cantalamessa

În această duminică, Evanghelia se încheie cu o frază lapidară a lui Isus: "Dați-i, așadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu". Nu spune: ori Cezar ori Dumnezeu, ci: și unul și celălalt, fiecare pe planul său. Este începutul separării dintre religie și politică, până atunci de nedespărțit la toate popoarele și în toate regimurile politice. Evreii erau obișnuiți să conceapă viitoarea împărăție a lui Dumnezeu instaurată de Mesia ca pe o teocrație, cu alte cuvinte ca pe un guvern condus de Dumnezeu pe pământ prin intermediul poporului său.

În schimb Cristos face cunoscută o împărăție a lui Dumnezeu care este în această lume, dar nu din această lume, care înaintează pe o lungime de undă diferită și care de aceea poate să coexiste cu orice regim politic, fie el de tip sacru ori "laic".

În acest fel ne sunt prezentate două tipuri diferite de suveranitate a lui Dumnezeu asupra lumii: suveranitatea spirituală, care constituie împărăția lui Dumnezeu, și pe care El o exercită direct în Cristos, și suveranitatea temporară sau politică, pe care Dumnezeu o exercită în mod indirect, lăsând-o la libera alegere a oamenilor și în seama intereselor secundare. Cezarul și Dumnezeu nu sunt puși însă pe același plan, deoarece și Cezarul depinde de Dumnezeu și trebuie să îi dea socoteală. "Dați-i Cezarului ceea ce este al Cezarului" înseamnă așadar: "Dați-i Cezarului ceea ce Dumnezeu însuși vrea să îi fie dat Cezarului". Dumnezeu este suveranul suprem al tuturor. Noi nu suntem împărțiți între două apartenențe; nu suntem constrânși să slujim "la doi stăpâni".

Creștinul este liber să asculte de stat, dar și să i se opună atunci când statul se pune împotriva lui Dumnezeu și a legii lui. Nu poate fi invocat principiul ordinului primit de la superiori, așa cum obișnuiesc să facă în tribunale responsabilii crimelor de război. Înainte de a asculta de oameni trebuie să ascultăm de Dumnezeu și de propria conștiință. Nu îi poate fi dat Cezarului sufletul care îi aparține lui Dumnezeu. Primul care a tras concluziile practice din această învățătură a fost sfântul Paul. El scria: "Oricine să se supună autorităților rânduite pentru că nu există autoritate decât Dumnezeu, iar cele existente sunt rânduite de Dumnezeu. [...] Doar pentru aceasta plătiți și impozite, pentru că cei care îndeplinesc această misiune sunt slujitori ai lui Dumnezeu" (Romani 13,1ss). A plăti în mod corect impozitele este pentru un creștin (și pentru orice persoană onestă) o îndatorire care ține de dreptate, o obligație a morală. Garantând ordinea, comerțul și toate serviciile, Statul îi oferă cetățeanului ceva pentru care are dreptul la răsplată, tocmai pentru a putea continua să ofere aceste servicii.

Evaziunea fiscală, atunci când atinge anumite cote - ne amintește Catehismul Bisericii Catolice -, este un păcat de moarte. Este un furt nu doar de la "Stat", adică de la nimeni, ci de la comunitate, adică de la toți. Acest lucru presupune desigur ca și Statul să fie corect și drept în stabilirea impozitelor.

Colaborarea creștinilor la zidirea unei societăți drepte și pașnice nu se epuizează prin plătirea impozitelor; trebuie să se extindă și în promovarea valorilor comune, precum familia, apărarea vieții, solidaritatea cu cei mai săraci, pacea. Un alt mediu în care creștinii ar trebui să ofere o contribuție mai hotărâtă este politica: nu atât în ceea ce privește conținutul cât în ceea ce privește metodele, stilul. Trebuie să se elibereze de veninul unui climat de conflict permanent, să se restabilească între partide mai mult respect și demnitate.

Respectarea aproapelui, blândețea, capacitatea de autocritică: sunt trăsături pe care trebuie să le aibă un discipol al lui Cristos în toate, și în politică. Este nedemn de un creștin să se dedea insultelor, sarcasmului, certurilor cu adversarul. Dacă, așa cum spune Isus, cine îi spune aproapelui "prostule!" e vrednic de Gheenă, ce se va întâmpla cu mulți dintre oamenii politici?
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire