pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Cuvinte frumoase și roade bune
Duminica a XXVI-a de peste an, 25 septembrie 2005
Lecturi: Ezechiel 18,25-28; Filipeni 2,1-11; Matei 21,28-32
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Un preot vicar, proaspăt venit în parohie, se gândește că ar fi nevoie de un grup de studiu biblic, în care oamenii să învețe cum să citească Cuvântul lui Dumnezeu și cum să își aprofundeze credința. După slujba de dimineață, el le prezintă proiectul credincioșilor, iar reacțiile tuturora sunt entuziaste. "Este o idee excelentă", spune fiecare. Tânărul preot merge la părintele paroh, fericit de inspirația ce a avut-o să înceapă un grup de studiu biblic. Parohul, cu experiența anilor, îi spune vicarului său să reformuleze problema și să mai consulte odată poporul. A doua zi, preotul îi întreabă pe credincioși: "Cine ar dori să se înscrie pentru grupul de studiu biblic?" Doar patru mâini sus. Atunci preotul înțelege că între a spune da unei idei și a face ceva este o diferență ca de la cer la pământ.

În Evanghelia de astăzi Isus spune o parabolă despre doi fii care spun una și fac alta. Rugat de tatăl său să meargă și să lucreze în vie, primul fiu spune "nu", dar mai apoi își regândește poziția și face munca solicitată. Al doilea fiu însă, îi răspunde tatălui său afirmativ, politicos, dar nu merge să muncească. Cine a făcut de fapt ce i-a cerut tatăl? Evident că primul fiu, cel care prima dată i-a spus "nu".

Isus a spus această parabolă în templul din Ierusalim, cu doar câteva zile înainte să fie arestat și omorât. Timp de trei ani el a predicat oamenilor, invitându-i să se pocăiască și să creadă în Vestea cea Bună. În această "pastorație", El a descoperit că de fapt la invitația sa primii au răspuns colectorii de taxe și prostituatele. Liderii religioși, chiar și după ce au înțeles originea divină a mesajului lui Isus, s-au opus acceptării lui. Și pe Ioan Botezătorul l-au tratat la fel. Știau că Ioan învață poporul de la Dumnezeu, dar nu vroiau să admită. Iar Isus le-a spus: "iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea, ca să credeți în el" (Matei 21,32). Adesea conducătorii religioși sunt atât de încăpățânați și de ferm pe pozițiile lor, crezând că au dreptate, dar totuși nu reușesc să audă vocea rațiunii, și nici pe cea a lui Dumnezeu.

Parabola îi asemenea pe vameși și pe prostituate cu fiul care a spus prima dată "nu", dar apoi a făcut voia tatălui său, și pe farisei și pe cărturari cu fiul entuziast care a spus "da", dar apoi nu a făcut nimic. Un grup nu are cuvinte frumoase, dar are roade bune. Al doilea grup are cuvinte frumoase, dar care nu au acoperire în roade bune. Grupurile reprezintă două tipuri de persoane și de căi diferite prin care încearcă să se raporteze oamenii la Dumnezeu. Sunt cei care nu au cuvinte frumoase: nu au o credință, nu merg la biserică, nu se roagă. Dar atunci când în oraș are loc o nedreptate vor fi primii să se ridice și să o condamne. Atunci când sunt persoane afară în frig, ei sunt primii care le dau câte o pătură. Când este foamete mare sau cutremure sau inundații, vor renunța la un pachet de țigări pentru a ajuta victimele. Aceste persoane nu știu să vorbească frumos nici cu Dumnezeu, nici despre Dumnezeu, dar când fac astfel de lucruri ca cele tocmai amintite, ei tocmai fac ceea ce Tatăl ceresc ne-a cerut tuturor.

Apoi sunt cei plini de cuvinte frumoase: care vin la biserică în fiecare duminică și spun "Amin! Noi credem!" Purtăm ecusoane și medalii care să dea mărturie pentru noi de credința noastră. Dar când vine vorba de acțiuni concrete pentru a face ceva ce știm că reprezintă voia lui Dumnezeu... zicem pas. Dacă continuăm tot așa, atunci să luăm aminte la avertisment, că ne-o iau alții înainte în Împărăția lui Dumnezeu.

Pentru a trage o concluzie, să spunem că în parabola de astăzi avem de-a face cu doi fii răi. Pe care dintre ei ați vrea să îl aveți ca fiu: pe cel care îi aruncă "nu" în față tatălui, sau pe cel care îi spune "da" și își vede de ale lui? Răspunsul este: nici una din variante. Fiii și fiicele ideale sunt cei care spun "da" părinților lor, și apoi merg să facă ceea ce li s-a cerut. Spre așa ceva trebuie să țintim - să fim bărbați și femei care ne practicăm credința în cuvinte și în roade, știind că "nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri" (Matei 7,21).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire