pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Omul pe care Dumnezeu l-a numit nebun
Duminica a IX-a după Înălțarea Sfintei Cruci,
a XXVI-a după Rusalii, 20 noiembrie 2005
Lectura: Luca 12,16-21
pr. Anthony M. Coniaris

Era o înmormântare. Prietenii se adunaseră în cimitir lângă mormântul în care un vechi prieten - Sam - era îngropat. Sam a fost un individ foarte competitiv. Deținea un lanț de restaurante. Nu i-a plăcut niciodată să piardă. A fost un tip dur. Niciodată nu ar fi lăsat un competitor să fie mai bun decât el. Ar fi pierdut mai degrabă bani într-o afacere decât să lase un competitor să îl învingă. Sam s-a jucat la fel și cu moartea. Cu fiecare diagnostic care continua să îi dezvăluie boala fatală, Sam continua să strige: "Aduceți-mi alt specialist". Unul dintre competitorii săi a spus: "Atunci când Domnul îl cheamă pe bătrânul Sam, el pur și simplu nu vrea să meargă".

În final a mers. Dar a încercat să îi învingă pe viermi. A pus să fie închis în vid într-un sicriu de 8.000 de dolari. Și pentru ca nimeni să nu îl uite, Sam a lăsat instrucțiuni să fie înălțat un monument de 8 metri deasupra mormântului său. Era cel mai înalt din cimitir. În timp ce prietenii părăseau cimitirul, au fost auziți spunând: "Cu siguranță Sam a fost un tip greu de învins".

Isus a spus odată o parabolă despre un om asemenea lui Sam. Este numită parabola bogatului nebun. Bogatul din această parabolă a fost un prosper proprietar de pământuri. Isus nu sugerează că ar fi fost în vreun fel necinstit. Și-a făcut averea prin efort cinstit și muncă grea. După standardele lumii, era un om de succes. Recolta lui a fost atât de mare încât a trebuit să se extindă. Marea sa ambiție în viață a fost aceea de a putea trăi ușor: să mănânce, să bea și să se veselească. Însă Dumnezeu l-a numit nebun. Și omul a murit înainte să se poată bucura de averea sa. "Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu."

 

"Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina"

Să privim mai îndeaproape această parabolă. Isus începe prin a spune: "Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina". Uneori se întâmplă accidente fatale în silozurile de grâu. Câte un muncitor ajunge să fie îngropat sub un munte de grâu. Ceva asemănător i s-a întâmplat acestui bogat fermier. Viața sa reală a fost îngropată sub avalanșa uriașă a recoltei.

 

"Și el cugeta în sine"

Bogatul "cugeta în sine", ne spune Isus. Ceea ce ne spunem nouă înșine este important. Dezvăluie omul interior. Arată cine suntem cu adevărat. Nu ceea ce un om îi spune soției sau preotului arată adevărata persoană, ci ceea ce își spune sieși. Ce a cugetat bogatul în sinea lui? Cuprinzându-și cu privirea recolta abundentă, ar fi putut să se gândească la pământul fertil pe care i l-a dat Dumnezeu, cu ploaie și cu soare. Ar fi putut să se gândească la sănătatea lui excelentă și la numeroșii lucrători fideli care au ajutat la cultivarea solului pentru a produce o recoltă atât de bogată. Ar fi putut să se gândească la Dumnezeu și să îi mulțumească pentru toate aceste binecuvântări. Ar fi putut să spună: "Îți mulțumesc, Doamne, pentru că mi-ai dăruit mult mai mult decât voi avea vreodată nevoie pentru mine însumi. Pentru a-ți arăta cât de recunoscător sunt, voi folosi o parte din această recoltă pentru a-i hrăni pe cei săraci."

 

"Ce voi face?"

Din păcate însă, nu acestea sunt cuvintele pe care le-a spus. Ascultând conversația lui cu sine însuși, vedem că nu conștientizează ce îi datorează lui Dumnezeu și confraților săi. Singurul lui gând este despre sine, cum poate să depoziteze mai bine totul. "Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele".

 

A uitat de aproapele lui

În scurta sa conversație cu sine însuși, observați de câte ori se referă la sine, și folosește pronumele "eu... mele... meu...". Nici o dată nu se gândește la altcineva care ar avea de a face cu succesul său. Neil R. Lightfoot scrie: "În timp ce el își spune în sine: 'Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?', poate un vecin de peste câmp își spune: 'Ce să mă fac, pentru că nu am nici măcar pâine pentru copiii mei?' Dacă bogatul nu avea destule hambare, existau alte locuri în care să își poată pune grânele. Așa cum a spus Ambrozie: 'Tu ai hambare - pieptul celui nevoiaș, casele văduvelor, gurile orfanilor și ale copiilor'" (Neil R. Lightfoot, "Lessons - From the Parables," p. 79. Baker Book House, Grand Rapids, Michigan). Însă bogatul fermier nu s-a putut gândi decât la sine. A fost asemenea unei doamne egoiste despre care se spunea: "Edith a trăit într-o lume mică, care se mărginea la nord, la sud, la est și la vest cu Edith."

 

"Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani"

Bogatul își continuă conversația: "Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani." Aceste multe bunătăți ale sale îi dau un fals sentiment de siguranță. El nu are nevoie de Dumnezeu; nu are nevoie de rugăciune; pentru că are atâtea altele. El simte că bogățiile sunt zidul lui de apărare împotriva tuturor relelor. Nu s-a gândit deloc la moarte. De fapt, multele lui bunătăți fac să fie dificil pentru el să contemple moartea. El ilustrează ceea ce a spus odată Dr. Johnson. După ce a fost dus să viziteze o proprietate luxoasă, a remarcat: "Acestea sunt lucrurile care fac să fie greu să mori".

Să comparăm falsa lui siguranță cu siguranța reală a unuia dintre primii creștini. "Te voi exila", i-a spus magistratul roman. "Nu puteți", i-a răspuns creștinul. "Lumea întreagă este casa Tatălui meu". "Te voi omorî." "Moartea mă va duce în prezența lui Dumnezeu." "Îți voi lua comorile." "Nu puteți, deoarece comoara mea este în ceruri." "Te voi duce departe de oameni și nu vei mai avea nici un prieten." "Nu puteți, deoarece am un Prieten de care nu mă puteți despărți." Siguranța lui nu era bazată pe hambare mai mari sau pe multe bunătăți, ci pe Dumnezeu.

"Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani." El a uitat de tot de timp. Credea că va trăi veșnic. Și-a făcut planuri pentru "mulți ani", deși mai avea doar o zi. El nu ar fi urmat să lucreze până la moarte. Știa când să se oprească. "Odihnește-te". Urma să încetinească ritmul și să trăiască. Nu ar fi făcut un atac de cord. Urma să se retragă. Și-a făcut planuri atente și detaliate pentru a se bucura de averea sa.

 

"Mănâncă, bea, veselește-te"

Iată un om care nu ar fi așteptat vreo imaginară bucată de plăcintă din cer. Urma să se bucure acum. Urma să găsească acum fericire în a mânca, a bea, a-și face poftele. "Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!" În culmea succesului său, Dumnezeu îi apare fermierului bogat și îl numește nebun. Am putea să nu fim de acord cu Dumnezeu că acest om a fost nebun. A fost un om de succes, dar a fost oare nebun? În fond, nu aceasta este și filozofia noastră despre succes, să ne extindem afacerile, economiile, proprietățile și să privim spre ziua în care vom putea să spunem sufletelor noastre: "Odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te." Însă Dumnezeu insistă că acest om a fost nebun. A fost nebun pentru că s-a preocupat de lucruri mărunte. Lucruri mărunte? A-ți câștiga existența este un lucru mărunt? Da, în comparație cu a-ți trăi existența. A găsi plăcere este un lucru mărunt? Da, în comparație cu a găsi un scop. A te gândi la construirea unor hambare mai mari și la sporirea afacerii tale este un lucru mărunt? Da, în comparație cu a te gândi la îmbunătățirea stării sufletului tău și a lumii din jurul tău.

În ciuda succesului său material, acest om a fost nebun. A trăit doar pentru sine. A uitat de aproapele său. A uitat de Dumnezeu. A uitat adevăratul lui scop în viață. A uitat că omul nu este ceea ce are. În toate eforturile sale de a se îmbogăți, a devenit extrem de sărac din punct de vedere spiritual. Când ne gândim la acest bogat fermier, majoritatea dintre noi îl asociem cu oamenii cu mulți bani care controlează bursa și au imense proprietăți imobiliare. În mod foarte convenabil încercăm să uităm că aceeași nebunie poate exista în noi toți. Cât de mulți oameni obișnuiți nu trăiesc astăzi cu filozofia acestui bogat: hambare mai mari și mai bune, bunuri multe strânse pentru mulți ani, odihnă, mâncare, băutură și distracție? Nu toate acestea sunt rele în sine, dar le urmărim într-o asemenea măsură încât ajungem să ne pierdem sufletele.

"Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!" Ce înțelegem prin succes? Succes după care standarde? Lecția evanghelică de astăzi ne spune că Dumnezeu este Judecătorul în fața căruia vom sta într-o zi. El este Cel care va declara "succesul" sau "insuccesul" nostru. Și El ne spune că cei care au adevărat succes nu sunt aceia care dețin doar o colecție de lucruri de arătat din călătoria lor prin viață, ci aceia care sunt bogați în credință și iubire față de Dumnezeu și om.

 

"În această noapte vor cere de la tine sufletul tău"

Aceasta este mai mult decât o anunțare a morții. Pentru că acest om era mort chiar înainte de a muri. Aceasta este o chemare la a da socoteală. Aceasta este judecata înaintea lui Dumnezeu. Aici Dumnezeu îi spune bogatului că toată viața sa a fost în zadar, că toate faptele sale nu valorează nimic.

David A. Redding a spus despre felul în care a murit fermierul bogat: "... Dumnezeu a spus: 'În această noapte', și el a murit. Poate în graba frenetică de a-și construi hambare și-a pierdut sănătatea. Când era gata să se retragă și să trăiască din grăsimea acumulată, timpul lui a expirat. Moartea sa nu este un mister de rezolvat; pur și simplu s-a ars pregătindu-se pentru zilele ploioase... De ani de zile, prin nebunia sa, îl chema pe antreprenorul de pompe funebre... Omul a murit pentru că a fost nebun. În mod deliberat și-a suflat lumânarea cu viforul lăcomiei sale" (David A. Redding, The Parables He Told. Fleming H. Revell Company. Old Tappan, New Jersey 1962). Dumnezeu ține la noi într-atât încât ne dă mai mult decât această parabolă ca avertisment. Ține la noi într-atât încât ne dă un Mântuitor care să ne împiedice să acționăm ca niște nebuni. A venit ca să avem viață, nu o viață prinsă în capcana banilor, ci o viață liberă, din belșug, în comuniune cu Creatorul nostru.

 

"Ale cui vor fi?"

"Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?" A fost atât de absorbit de sine încât nu a avut nici un prieten căruia să îi poată lăsa bunurile sale. Cât de mult a lăsat în urmă? Toate bunurile pentru care a lucrat în viața sa! Nimănui!

 

Bogat în Dumnezeu

"Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu." Bogăția care contează în ochii lui Dumnezeu este adunată de un suflet care a învățat să se roage, de o conștiință clară, de o viață dedicată Celui care deține pământul de pe ambele maluri ale râului, de un suflet care a căutat și a primit iertarea lui Dumnezeu, de un om care crede că toate hambarele pe care le are sunt cu adevărat ale lui Dumnezeu, încredințate lui pentru a fi folosite nu doar pentru sine ci și pentru alții. Așa după cum i-a scris Sf. Pavel lui Timotei, "Celor bogați în veacul de acum poruncește-le să nu se semețească, nici să-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belșug toate, spre îndulcirea noastră, să facă ce e bine, să se înavuțească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-și lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viața veșnică" (1Timotei 6,17-19).

Într-o zi un bogat proprietar de pământuri i-a arătat unui tânăr preot imensa sa fermă. "Totul în acea direcție, cât de departe poți vedea, este al meu", a spus el. Apoi întorcându-se spre est, sud și vest, a spus același lucru. Tânărul preot i-a răspuns: "M-ai întors spre toate cele patru direcții ale pământului, și mi-ai arătat tot ce ai. Un lucru însă nu mi-ai spus". Și-a ridicat mâna și a arătat în sus. "Cât de mult ai în acea direcție?"

"Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu."
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire