pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins De ce este așa de greu să iertăm?
Duminica a XXIV-a de peste an, 11 septembrie 2005
Lecturi: Sirah 27,30-28,7; Romani 14,7-9; Matei 18,21-35
pr. Ernest Munachi Ezeogu

A fost odată un american pe nume George Wilson, care în 1830 a ucis un angajat ce îl surprinsese în timp ce încerca să jefuiască o poștă. Wilson a fost judecat și condamnat la moarte prin spânzurare. Dar președintele de atunci al Statelor Unite, Andrew Jackson, a decis să îl ierte, acordându-i grațierea. George Wilson a refuzat însă iertarea. Oficialitățile închisorii nu au știut ce să facă în această situație, așa că au apelat la Curtea Supremă, care a stabilit că: "iertarea este o bucată de hârtie, a cărei valoare este determinată de acceptarea sau respingerea iertării de către persoana vizată. Dacă iertarea este refuzată, George Wilson trebuie spânzurat." Și așa s-a întâmplat. Chiar dacă ne opunem pedepsei cu moartea, nu putem să nu fim de acord cu principiul că iertarea oferită trebuie acceptată pentru a deveni efectivă. Aceasta este și ideea Evangheliei de astăzi. Când Dumnezeu ne iartă, noi trebuie să acceptăm iertarea lui Dumnezeu. Dar Evanghelia ne spune că acceptarea iertării pe care o primim de la Dumnezeu nu înseamnă doar "Amin, așa să fie!" ci și ca noi, mergând în lume, să îi iertăm pe alții.

Parabola servitorului nerecunoscător ne oferă o perspectivă înfricoșătoare: iertarea oferită deja de Dumnezeu poate fi revocată. Stăpânul care i-a iertat servitorului său datoria, a fost sincer. Dar când servitorul, mergând în lume, nu a reușit să ierte servitorul asemenea lui de datoria pe care o avea, stăpânul a revocat iertarea. Prin gestul său, servitorul a arătat că nu a apreciat iertarea primită, și deci nu este demn de ea. Există oare o analogie cu modul în care Dumnezeu interacționează cu noi? Așa se pare, și aceasta pare a fi cheia parabolei. Să ne amintim ce ne spune Isus: "Tot așa vă va face și Tatăl meu care este în ceruri, dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimă" (Matei 18,35). Cu alte cuvinte, când Dumnezeu ne acordă iertarea, problema nu s-a încheiat. Iertarea este cu adevărat primită, "consumată", atunci când noi le iertăm celor care ne greșesc. Darul gratuit al iertării lui Dumnezeu are nevoie de răspunsul nostru de iertare a semenilor pentru a fi ratificat pentru totdeauna. Nu este un gând teribil? "Iartă nedreptatea aproapelui tău și, atunci când te vei ruga tu, ți se vor ierta păcatele" (Sirah 28,2).

De ce ne este atât de dificil să îi iertăm pe alții, deși este singurul mod de a păstra iertarea lui Dumnezeu? Cred că motivul este incapacitatea noastră de a aprecia și celebra propria noastră iertare. Ca slujitorul nerecunoscător din parabolă, ne concentrăm pe cei 100 de dinari datorați de semenul nostru, în loc să ne gândim la cei 10.000 de talanți pe care îi datoram lui Dumnezeu, dar de care am fost scutiți. Să ne gândim puțin la proporție. Un dinar era echivalentul unei zile de muncă. În o sută de zile, câteva luni de muncă, ar fi putut plăti datoria. Dar servitorul nerecunoscător avea o datorie de 10.000 de talanți. Un talant făcea aproximativ 6.000 de dinari. Îi datora deci stăpânului său 60.000.000 de dinari. Dacă lucra 5 zile pe săptămână, 50 de săptămâni pe an, i-ar fi trebuit 240.000 de ani pentru a strânge suma. Acest număr astronomic arată că respectivul slujitor îi datora stăpânului atât de mult, încât practic era imposibil să se revanșeze vreodată. Aceasta este datoria noastră față de Dumnezeu, prin păcat; o datorie pe care nu putem să sperăm că o vom plăti vreodată, chiar dacă am trăi toată viața îmbrăcați în sac și cu cenușă pe cap. Dumnezeu, în îndurarea sa infinită, l-a trimis însă pe Fiul său pentru a muri pe cruce și pentru a ne ridica păcatele. Și tot ce trebuie să facem acum este să fim recunoscători; să conștientizăm faptul că ceea ce El a făcut pentru noi este mult, mult mai mult decât ceea ce trebuie să facem noi pentru semeni.

Dacă ne găsim în tabăra celor care îi iartă greu pe alții, atunci aproape sigur că nu am reușit încă să apreciem și să celebrăm suficient iertarea uriașă pe care am primit-o de la Dumnezeu. Să ne rugăm deci astăzi pentru o mai puternică conștientizare a iubirii uimitoare pe care Dumnezeu ne-a arătat-o prin Cristos. Conștientizând-o, va fi mai ușor pentru noi să iertăm greșelile minore comise asupra noastră de semeni.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire