pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Despre răspunsul la lovitură cu lovitură
Duminica a XI-a după Rusalii, 4 septembrie 2005
Lectura: Matei 18,23-35
pr. George Dimopoulos

Plutarh, dragi credincioși, este unul dintre cei mai faimoși și mai prolifici autori ai antichității. Istoric și moralist, el a trăit între 46-120 dC. A scris multe cărți, și a scris eseuri de morală cu un conținut foarte asemănător cu morala creștină. Unii critici insistă că Plutarh a fost influențat de învățătura Scripturilor - în special de Sf. Pavel. Dintr-unul din eseurile lui Plutarh, despre educația tineretului, aflăm câteva informații despre viața lui Socrate.

Într-o zi, Socrate preda mulțimii adunate într-o piață din Atena. Un tânăr obraznic, care se plimba în zonă, trecând pe lângă Socrate, i-a dat un brânci. Socrate nu a răspuns acestui gest. Tânărul a dispărut din piață, în timp ce mulțimea murmura tot mai indignată. În final l-au întrebat pe Socrate de ce nu a reacționat? Filozoful a răspuns cu calm mulțimii agitate: "Dacă un măgar vă lovește, credeți că câștigați ceva dacă îl loviți drept răspuns?" Tânărul cu pricina și-a primit răsplata cuvenită: oamenii au început să îi spună "Îmbrâncitorul", poreclă ce l-a acoperit de rușine astfel că până la urmă și-a luat viața. Din această întâmplare, Plutarh trage o concluzie morală: că o caracteristică a omului înțelept este blândețea lui, împotrivirea la a răspunde cu mânie.

Oricât de înțelepte ar fi cuvintele lui Socrate, dragi credincioși, ele sunt doar cuvinte umane. Socrate însuși nu a insistat niciodată ca cuvintele sale să fie luate drept dogmă, drept adevăr absolut. După cum sublinia un filozof modern, Socrate nu îi cheamă pe oameni la el, nici nu le oferă ascultătorilor vreo ușurare de greutățile vieții pe care le resimte fiecare. Socrate doar pregătește calea pentru știința logicii. El pune întrebări, așa după cum a făcut un alt mare campion al adevărului. El este un mare filozof, un simbol al setei dureroase a omului după adevăr. Și totuși, rămâne doar un om. El nu a spus niciodată: "Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi" (Matei 11,28).

Dragii mei, cine este Cristos? El există ca personaj istoric, în viața contemporană, în viața eternă. El nu este o figură moartă a trecutului. El trăiește. Este același ieri, astăzi și întotdeauna. El este centrul istoriei. Socrate le vorbește oamenilor, indicându-le spre cele pământești. Cristos îi cheamă pe oameni la El, și le vorbește despre cele cerești. Le vorbește despre o Împărăție a vieții care începe atunci când această viață se termină. Nu le spune teorii și nici despre lucruri probabile, ci îi asigură de autenticitate: "Adevărat grăiesc vouă". El le vorbește cu autoritate, și de aceea cuvintele Sale sunt divine, obligatorii. El vorbește în parabole datorită capacității limitate de înțelegere a oamenilor; adevărurile din parabole vorbesc sufletului omului.

Una dintre acestea este relatată în Evanghelia de astăzi: parabola celor doi datornici. Unul îi datorează stăpânului său 10.000 de talanți. În banii de astăzi, suma este astronomică: 10 milioane de dolari. Al doilea bărbat datora o sută de dinari - aproximativ 20 de dolari -, care, în comparație cu prima datorie, nu este mai nimic. Domnul îi iartă primului slujitor datoria de 10 milioane de dolari. Dar acest servitor nu găsește în inima sa iertare pentru cel care îi datora câțiva dolari. După cum citim, l-a pus în închisoare până când va putea să își plătească datoria. Această parabolă reflectă modul în care și noi adesea ne comportăm. Noi, care am fost iertați de Dumnezeu atât de mult, nu suntem în stare să ne iertăm semenii pentru treburi mai mici.

Cât de diferită ar fi viața dacă oamenii ar fi foarte stricți cu ei înșiși și îngăduitori cu alții, în loc să fie invers. Viața pe pământ ar deveni ca viața în paradis! Este inutil să lupți împotriva focului cu focul. Ura nu poate să învingă ura. O lovitură dată ca răspuns la o lovitură nu rezolvă nimic. Să facem altceva: să extindem iubirea lui Cristos asupra celor care ne datorează ceva. Cu toții îi suntem datori lui Dumnezeu. Cu toții suntem judecați cu aceeași măsură. Încrezându-ne în dreptatea lui Dumnezeu, să învățăm să iertăm și să ne iubim unii pe alții.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire