pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Întreită Naștere
Duminica Nașterii Domnului (Crăciunul), Liturghia de noapte, 25 decembrie 2005
Lecturi: Isaia 9,2-4.6-7; Tit 2,11-14; Luca 2,1-16
pr. Pierre-Marie Delfieux
traducere sr. Agnes Valentin

Putem privi în trei feluri Nașterea Domnului. În lumina teologiei, Isus este Acela "care din Tatăl s-a născut înainte de toți vecii". În lumina istoriei, "când a venit plinirea vremii" (Galateni 4,4), Dumnezeu s-a făcut om printre oameni. Dar la fel de bine se poate vorbi și de venirea Lui, zi de zi, în adâncul inimii noastre, după cum ne învață misticii. De fiecare dată când sărbătorim Crăciunul, suntem așadar față în față cu taina unei întreite Nașteri.

Prima parte a tainei sărbătorite în noaptea de Crăciun este cea mai înaltă și mai sublimă, pentru că se referă la nașterea eternă a celei de-a doua Persoane a Treimii, "Fiul cel Unul Născut, care este în sânul Tatălui" (Ioan 1,18). Credința noastră creștină îndrăznește să se apropie de ea, sau mai exact, să ne-o dezvăluie, așa cum nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul său (1 Corinteni 2,9-10). Având aceasta în minte, putem înțelege mai bine că Cel născut în noaptea lumii, la Betleem, este mult mai mult decât un prunc al acestui pământ, chiar dacă a fost menit să devină centrul istoriei. "Pentru că prin El au fost create toate în ceruri și pe pământ; cele văzute și cele nevăzute [...] El este începutul [...] în El i-a plăcut lui Dumnezeu să facă să locuiască toată plinătatea" (Coloseni 1,16-19). Chiar dacă Noul-Născut a fost zămislit, în chip miraculos, în trupul unei Fecioare, chiar dacă l-au salutat îngerii în noaptea de la Betleem (Luca 2,8), El este mult mai mult decât un copil nou născut, mai mult și decât cel mai frumos dintre copiii oamenilor: este cel vestit de Scripturi (Psalmul 45,1; Isaia 7,14; 9,5; Mihea 5,1-3), a cărui viață va fi cea mai sfântă din toate câte s-au cunoscut.

Ceea ce evocăm în primul rând când contemplăm evenimentul de la Betleem, este nașterea eternă a Fiului Unic, în jubilarea vie de dragoste care este Dumnezeu însuși. Un Dumnezeu care nu este deloc solitar și izolat undeva deasupra lumii, ci este dăruire reciprocă de viață, milostenie și tandrețe împărtășită. Nu ar fi Dumnezeu dacă nu ar fi un Dumnezeu al dragostei. Și nu ar fi dragoste, dacă nu ar exista împărtășirea dragostei. "Fiul Meu ești Tu, astăzi Eu te-am născut", aceasta este vocea lui Dumnezeu care a răsunat cu veacuri înainte, adresându-se Fiului, în psalmul 2. "Ești Fiul Meu întru care am binevoit", va rosti glasul cel din ceruri, în ziua Botezului Domnului Isus și apoi din nou, în ziua Schimbării la Față. "L-am preaslăvit și iarăși îl voi preaslăvi", strigă întru veșnicie glasul Tatălui, deasupra zidurilor Orașului Sfânt (Ioan 12,28).

La împlinirea vremii, așadar, "Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit printre noi" (Ioan 1,14). Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă, în primul rând, să contemplăm taina magnifică a dragostei fără de capăt: misterul, de necuprins cu mintea, al generării divine a Fiului de către Tatăl, în comuniunea Spiritului care îi unește. Ajunși în acest punct, nu are rost să riscăm descrieri, tălmăciri, nici să râvnim la o apropiere prin experiență de cele nevăzute; nu are rost să urmărim cu orice preț să le simțim inefabila bucurie. Dumnezeu se dăruiește, dar nu se cucerește, se dezvăluie, dar nu se explică. Cu toate acestea, dacă ținem deschiși ochii credinței, putem urca înspre izvorul razei dumnezeiești care tâșnește spre noi, ce e drept, în noapte, dar din înaltul cerurilor (Luca 2,14). Și atunci va ajunge poate până la noi înțelegerea faptului că, în noaptea de Crăciun, ceea ce se petrece este "arătarea gloriei marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Cristos Isus" (Tit 2,13), Cel născut din Tatăl înainte de toți vecii.

Cât despre cea de-a doua naștere, ea se înscrie în timp, în istorie. După ce am contemplat taina treimică, ni se propune întru meditație misterul Întrupării Cuvântului. Cu alte cuvinte, sosirea printre oameni a Cuvântului dumnezeiesc, în Persoana lui Isus, Emanuel, atât de surprinzător vestit de Isaia (7,14; 8,8), și atât de limpede arătat de evangheliști (Matei 1,23; Ioan 17,6; Ioan 1,2). A venit între ai săi, ca să se sălășluiască cu ei, și să fie, în adevăr, Dumnezeu cu noi (Ioan 1,11-14). În acest moment, cerurile coboară pe pământ. Veșnicia umple vremea. Trecutul și viitorul oamenilor sunt unite, o dată pentru totdeauna, în eternul "azi" al "harului al lui Dumnezeu (care) s-a arătat ca mântuitor pentru toți oamenii" (Tit 2,11).

Dumnezeu devine ceea ce suntem, pentru ca să devenim la rândul nostru ce este El. Devine om, fără să piardă ceea ce este, dar luând asupra Lui întinăciunile noastre cu care nu are nimic în comun. Se face om, căci este atotputernic (Luca 1,37), pentru a ne face să devenim Dumnezeu, din dragoste: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică" (Ioan 3,16). Într-atâta este de mare dragostea lui Dumnezeu pentru poporul său, că se face om, la fel cu noi în toate (Filipeni 2,7); atât de necuprins îi este dorul, că face din noi fii întru Fiul, împreună-moștenitori cu Cristos (Rom 8,14-17).

Dacă ceasul ales de Dumnezeu pentru intrarea sa în istoria omenească este cel în care Augustus Cezar poruncește să se înscrie toată lumea (Luca 2,1), adică să fie recenzați toți locuitorii pământului cunoscut atunci, lucrul își are semnificația sa adâncă. Păstorul cel Bun, salutat de altfel la naștere de un grup de păstori, de aceea vine printre noi: ca să strângă într-o unitate omenirea risipită. Devine un Întâi născut între mulți frați (Rom 8,29) anume spre a ne învăța că Dumnezeu este într-adevăr Tatăl nostru.

O viață întreagă nu ne ajunge ca să epuizăm taina celei de-a doua nașteri pe care o sărbătorim de Crăciun. Să ne aplecăm așadar iar și iar asupra evangheliei copilăriei, să medităm împreună cu Sfânta Fecioară Maria, așa cum a făcut ea, cea care a păstrat toate aceste amintiri, punându-le in inima sa. (Luca 2,19.51). Ne va ajuta desigur, cu întreaga-i greutate de lumină, proorocia lui Isaia: "Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă Numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie" (Isaia 9,5).

Cea de-a treia naștere face parte din țesătura vieții de zi cu zi a creștinului. O aflăm în pacea adusă de Dumnezeu oamenilor bunei sale voiri (Luca 2,14). O aflăm în calea oferită de Isus umanității decăzute, pentru ca oricine crede în El (Ioan 6,40) să ajungă la cer. În fiecare zi, pretutindeni și în toate sufletele, Dumnezeu se naște într-adevăr, printr-o dăruire din dragoste. "Noi toți am primit din plinătatea lui har după har" (Ioan 1,16). Un mistic german din secolul al XIV-lea, Johannes Tauler, împinge îndrăzneala până la a afirma: "Dumnezeu într-atâta devine al nostru, ni se oferă atât de deplin, că nimeni nu a avut ceva vreodată într-o asemenea intimă stăpânire". Ceea ce înseamnă că depinde acum și de noi ca al treilea Crăciun să se petreacă efectiv in viețile noastre. Dacă Isus nu s-a născut in inima mea, nu-mi folosește la nimic că s-a născut cândva la Betleem... Dumnezeu ne face liberi și nu ne silește să-L iubim. De aceea, bine ne-ar prinde dacă am lăsa jos, punându-le înaintea Lui, poverile inimii noastre, bine are fi dacă ne-am curăți sufletul, spre a-l întâmpina.

În noaptea aceasta, Domnul vine iar spre noi, și bate la poarta hanului vieții noastre. Să nu ne fie frică să-l primim pe Acela care e Calea, Adevărul, și Viața! Ne va dărui pace, ne va dărui lumină, ne va umple inimile de bucurie, ne va face să ne naștem iar, să devenim închinători în duh și adevăr. Putem vorbi, în ce ne privește, tot despre o întreită naștere. Cea prin care am venit in lume, cea prin har, care face să crească omul cel nou în noi (Galateni 2,20), și cea pe carte credința ne învață să o privim astfel: moartea. Ceasul pe care va trebui să-l trăim, pentru a intra, în sfârșit, în bucuria Celui care ne așteaptă cu brațele deschise, ca fii și fiice în Cristos.

Crăciun fericit!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire