pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Bucuria pe care nu ne-o poate fura nimeni
Duminica a VI-a a Paștelui, 21 mai 2006
Lecturi: Fap 10,25-26.34-35.44-48 Ps 97 1In 4,7-10 In 15,9-17
pr. Pierre-Marie Delfieux

Cine e obișnuit să vadă în bucurie o trăire exclusiv sentimentală, aflată pe undeva pe la periferia vieții sufletești, se poate mira de felul cum se împletește acest laitmotiv al bucuriei, care revine atât de insistent în Liturghia de astăzi, cu ansamblul testamentului spiritual al Mântuitorului. Se miră mai puțin acela care știe să vadă că există de fapt un alt plan, mai durabil și mai adânc, către care ne deschide bucuria. Să răspundem deci la chemarea Bisericii, atât de insistentă astăzi, și să aprofundăm chestiunea. Vom vedea, oprindu-ne asupra ei, că bucuria ne însoțește de la punctul de plecare al itinerarului nostru, până la făgăduința legată de capătul drumului, fiindu-ne, pe deasupra, dăruită din belșug pe tot parcursul vieții.

La începuturile vieții noastre se află Creatorul nostru: Dumnezeu, cel fără de păcat, în care, totul fiind desăvârșit, nu se afla loc pentru tristețe. Sigur, păcatul nostru și mizeriile noastre îl fac să sufere pe Dumnezeu, El are compasiune față de omul chinuit, dar bucuria lui rămâne, mereu, deplină. O spune, în numeroase pasaje, Psalmistul (Psalm 15/16,11), o spun profeții (Isaia 49,16; Sofonie 3,14-18). Iar Isus Domnul nostru a coborât printre oameni anume ca să aducă bucuria cerească (Luca 2,10), pentru a face să strălucească printre oameni slava și chipul lui Dumnezeu (Evrei 1,3). Isus a venit ca un frate al nostru, ca să ne spună că-și are bucuria în noi, și că bucuria noastră, în El, este deplină (Ioan 15,11). Între Persoanele Preasfintei Treimi, mai ales Duhul Sfânt dăruit nouă este bucurie plină de jubilație. Da, Duhul este Bucuria, și acest dar, pe care l-am primit din plin, cu prilejul botezului, cu cel al confirmării, este menit să ne întovărășească zi de zi și clipă de clipă. Să nu uităm niciodată că am fost zidiți în bucurie, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Și, copii ai lui Dumnezeu, suntem copiii Bucuriei! Întâiul izvor al bucuriei noastre este așadar credința, prin care putem primi darul dumnezeiesc, și ne putem alipi de Dumnezeul Bucuriei.

O amintire, fie ea și cea mai frumoasă, arareori ajunge ca să întemeieze și să păstreze în noi realitatea pe care o evocă. Mai mult decât o amintire, bucuria e o făgăduință. O vom găsi toți la capătul drumului, pentru că suntem meniți să avem și noi parte din beatitudinea jubilantă a eternității. "Unde oare să fie adevărata bucurie - se întreba Cezarius din Arles - dacă nu în Împărăția cerurilor?" Cuvântul Sfântului Paul, care a avut parte în viață de atâtea dificultăți, griji și suferințe, ne întărește și pe noi atunci când afirmă cu putere perspectiva fericită care ne stă înainte tuturor: Socotesc că pătimirile vremii de acum nu se pot măsura cu mărirea care ni se va descoperi (Romani 8,18); Căci necazul de acum, ușor și trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slava veșnică, covârșitoare (2Corinteni 4,17).

În numele adevărului, trebuie să avem curajul să ne spunem crezul, căci alegerea ne stă mereu înainte: putem spune "da" misterului credinței care ne întărește, sau putem spune "nu", acel "nu" care face din noi prada absurdului și a nimicniciei. Neutralitatea nu este posibilă. Iar celor care cred în El, Isus le dăruiește, întru împărtășirea bucuriei, cuvintele de viață veșnică: ... acestea le grăiesc cât sunt încă în lume, pentru ca să fie deplină bucuria mea în ei (Ioan 17,13). Dacă vom ști să stăruim în așteptarea împlinirii făgăduințelor, nădejdea ne va fi aducătoare de bucurie, și aceasta chiar și-n toiul grijilor, încercărilor și amarurilor.

Căci lumea în care trăim, așa cum cântăm serile, adresându-ne Maicii Milosteniei, este o vale a lacrimilor: in hac lacrimarum valle. Pricinile de întristare nu lipsesc. Cât despre moarte, ea rămâne, desigur, 'o aspră lege a vieții'. O putem aștepta, cu toate acestea, fără să ne pierdem ceea ce Orientul numește "dureroasa bucurie", pentru că avem, de pe acum, certitudinea Prezenței Mântuitorului. Iată cu voi Eu sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor (Matei 28,20).

Iar pentru azi, ce ne cere Domnul? Ne cere bunătate, smerenie, iertare, îndelungă-răbdare. Și, mai presus de orice: dragoste. Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvârșirii (Coloseni 3,14). Să lăsam așadar să moară temerile, geloziile, îndoielile. Să ne lepădăm de indiferență și de orice nedreptate, pentru că, după făgăduința lui Cristos, se va bucura inima noastră, și bucuria aceasta nimeni nu o va lua de la noi (Ioan 16,22).

Ce să facem? Să urmăm sfatul foarte concret al Botezătorului. Dacă suntem dintre cei care adună taxe, să ne facem meseria cinstit. Dacă suntem ostași, să ne ferim de violență și de acuzații nedrepte. Dacă avem haine și hrană în surplus, să împărțim cu cei nevoiași (Luca 3,10-14). Lista o putem prelungi fiecare pe cont propriu, în lumina Evangheliei. Fie ca vântul Duhului să alunge neghina din câmpul nostru, iar flacăra lui Cristos să ardă tot ce e rău în noi. Creștini fiind, să ne lăsăm iubiți, și mai presus de toate, să ne silim să iubim. Și vom intra, încet-încet, pe făgașul desăvârșitei Bucurii. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire