pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins "Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare"
Duminica după Botezul Domnului, 8 ianuarie 2006
Lectura: Matei 4,12-17
pr. Anthony M. Coniaris

Cu sute de ani înainte să se nască Mântuitorul, Isaia, trăind într-un timp întunecat de tiranie și cruzime, a proorocit venirea unei mari lumini: "Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare și voi cei ce locuiați în latura umbrei morții lumină va străluci peste voi" (Isaia 9,1).

 

"Lumină mare"

"Lumina mare" prevestită de Isaia cu secole înainte nu a fost alta decât Domnul nostru Isus. El a venit ca lumină într-o lume întunecată. Apostolul Ioan scrie: "Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1,5). Când Dumnezeu a creat lumea, a spus: "Să fie lumină". Și a fost lumină. Ceea ce trebuie să observăm aici este că atunci când Dumnezeu a vorbit, a fost lumină. Psalmistul cântă: "Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme?"

Întunericul a venit din cauza păcatului omului. Totuși, în întuneric Dumnezeu a ținut aprinsă lampa prezenței Sale și a harului Său. În întreg Vechiul Testament Dumnezeu a promis că într-o zi legătura întunericului va fi ruptă. Profetul Isaia a spus: "Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, și slava Domnului peste tine a răsărit!... Și vor umbla regi întru lumina ta și neamuri întru strălucirea ta" (Isaia 60,1-3).

Astfel era logic ca atunci când s-a născut Isus magii să vină spunând: "am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui" (Matei 2,2). Iar când bătrânul profet Simeon i-a văzut pe Maria și pe Iosif venind la templu pentru a-l prezenta Domnului pe Cristos Prunc, el i-a spus lui Dumnezeu: "Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel" (Luca 2,29-32).

Urmărind această succesiune măreață, de la lumina creației la lumina întrupării, Dumnezeu coborându-se ca lumină pentru a deveni om în Persoana Fiului Său, Sfântul Ioan scrie: "La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul... Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1,1-5). Oricât de frumoasă și adevărată este această afirmație, nu e decât o reflectare a ceea ce Isus a spus: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții" (Ioan 8,12). Și mai apoi: "Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric" (Ioan 12,46).

Cel care "crede în Mine" și "Îmi urmează Mie", spune Isus, "nu rămâne în întuneric" ci deja "are lumina vieții". Ce este această lumină? În Cristos știm cine este Dumnezeu. Aceasta este lumina. În Cristos știm cine suntem noi. Aceasta este lumina. În Cristos știm calea vieții pentru care a fost creat omul. Aceasta este lumina. În Cristos avem răspunsul la enigma morții. Aceasta este lumina. Toate acestea ne-au fost revelate de către Cristos care este Lumina lumii. Dumnezeu "a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoștința slavei lui Dumnezeu, pe fața lui Hristos" (2Cor 4,6).

 

Planeta vizitată

J. B. Phillips a scris o minunată povestire intitulată "Planeta vizitată", în al doilea capitol al cărții sale "Creștinismul Noului Testament". Este povestea unui înger cu experiență care îi arată unuia mai tânăr vastele galaxii ale cerului. În timpul acestui tur al universului, îngerul mai mare explică faptul că mica planetă, pe care celălalt o privea ca pe o "minge murdară de tenis", era "planeta vizitată". Cu mare pricepere, îngerul mai mare întoarce timpul înapoi și spune: "Acum privește, se va întâmpla ceva pe acea mică minge murdară". Și deodată a strălucit o lumină puternică. Îngerul mai mic a spus: "Acesta este vizita?" "Da, aceasta este vizita. S-a întâmplat atunci când Fiul Gloriei, marele nostru Prinț, a mers pe pământ pentru a deveni om". Imediat lumina s-a micșorat și în scurt timp totul s-a întunecat. "Ce s-a întâmplat?", a întrebat mirat micul înger. Cel mai mare i-a răspuns: "Nu l-au înțeles. L-au respins. Și astfel l-au omorât. Dar privește acum cu atenție". Dintr-odată a strălucit din nou o lumină, atât de puternică încât micul înger a fost aproape orbit, și a spus: "Ce a fost aceasta?" "Învierea. Vezi, El a înviat din morți, și s-a înălțat la cer. Astfel acum este aici în glorie."

Îngerul mai mare a tăcut o clipă, și apoi a continuat: "Privește acum cu atenție, micule înger, și vei vedea ceva interesant". O altă lumină a strălucit. "Aceasta a fost coborârea Spiritului Sfânt la Rusalii", a spus el. După strălucirea acelei lumini, alte lumini mai mici au început să apară peste tot pe acea mică minge. Îngerul mai mare a spus: "Aceea este Evanghelia dusă de martori în diferite părți ale lumii. Acolo unde oamenii îl primesc pe Prințul nostru ca Mântuitorul lor se aprind lumini". Îngerul mai mic a întrebat atunci: "Se vor uni toate luminile? Când vor deveni toate o mare lumină?" Îngerul cel mare i-a răspuns: "Nu ne este dat nouă să știm aceasta. Numai Tatăl știe. Însă într-o zi, când Prințul se va reîntoarce pe acea planetă, va deveni toată lumină, pentru totdeauna".

 

Marele Dătător de lumină

Isus a venit ca o "mare lumină" la aceia care zăceau în întuneric. El a fost - și este - cel mai mare Dătător de lumină al lumii. "În El era viață și viața era lumina oamenilor".

Poate nici un alt cuvânt nu îl descrie pe Cristos atât de bine ca și cuvântul lumină. A venit ca lumină la aceia care zăceau în întunericul disperării. El aprinde lumânările iubirii, ale bucuriei, ale iertării, ale păcii în viețile oamenilor de astăzi.

Atunci când creștinii merg duminica la biserică, ei aprind o lumânare. Ce este aceasta decât o aducere aminte a faptului că am primit lumina de la Cristos și că, asemenea Lui, și noi trebuie să fim lumânări care să lumineze în viețile oamenilor.

 

Sărbătoarea luminilor

În Biserica primară, Epifania - ziua Botezului lui Cristos - a devenit ziua în care păgânii convertiți la creștinism erau primiți în Biserică prin botez. Fiecare convertit nou botezat ținea o lumânare baptismală în timpul liturgiei. Pe lângă aceasta, creștinii care fuseseră deja botezați își aduceau în această zi lumânările lor baptismale la biserică, pentru a-și reînnoi promisiunile de la botez; pentru a-și reînnoi angajamentul față de Cristos pe care l-au făcut la botez. Așadar, în sărbătoarea Epifaniei, toți cei din adunare țineau în mână o lumină aprinsă. Biserica devenea o mare de lumini. Astfel, această zi a ajuns să fie numită în greacă "ta Fota", sau Sărbătoarea Luminilor.

 

Lumânarea baptismală

În Biserica primară, lumânarea baptismală era un simbol al faptului că cel botezat l-a primit pe Cristos care este Lumina lumii. Păstrată de către cel botezat, lumânarea era adusă la biserică în zilele de sărbătoare, la aniversarea botezului și pentru liturgia de Paști de la miezul nopții. Dacă persoana se căsătorea, aceeași lumânare se folosea la nuntă. Dacă se făcea preot, bărbatul o aprindea la hirotonirea sa. La sfârșitul vieții, era aprinsă din nou când sufletul pleca să își întâlnească Judecătorul. Lumânarea baptismală îi amintea în mod constant creștinului să trăiască și să moară în lumina lui Cristos.

Lumânarea baptismală poate fi comparată cu lămpile folosite în parabola fecioarelor care așteptau sosirea mirelui în întunericul nopții. Când neofitului i se dădea lumânarea aprinsă, era îndemnat să o păstreze pentru a-l întâlni pe Cristos la a doua sa venire, asemenea fecioarelor înțelepte care și-au păstrat lămpile arzând pentru venirea mirelui. Astfel, lumânarea devine un simbol al perseverenței sufletului botezat până la revenirea lui Cristos. La străvechii greci, alergătorul care câștiga cursa nu era cel care trecea linia de sosire în cel mai scurt timp, ci acela care o trecea într-un timp cât mai scurt și cu lumânarea sa încă aprinsă. Scopul nostru ca și creștini este acela de a trece linia în eternitate cu lumina credinței noastre baptismale strălucind puternic.

 

Lumina a venit

"Iar aceasta este judecata", scrie Sfântul Ioan, "că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele" (Ioan 3,19). Omul a încercat să stingă lumina. Însă ea nu s-a stins. Pentru că Dumnezeu Însuși este lumina. Lumina lui strălucește astăzi vestindu-le celor care trăiesc "în latura umbrei morții": "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții".

Isus s-a născut noaptea pentru a ne arăta că atunci când este întuneric în viața noastră, când umblăm în penumbră, când suntem copleșiți de disperare, El va veni ca să fie Lumina noastră, și ne va permite să spunem:

Am auzit glasul lui Isus spunând:
Eu sunt lumina acestei lumi întunecate;
Privește la mine; zorii tăi vor răsări;
Și toate zilele tale vor străluci.
Am privit la Isus, și am găsit
În El Steaua mea, Soarele meu;
Și în acea lumină a vieții voi umbla
Până când zilele călătoriei se vor încheia.

Lumina lui Dumnezeu dată pentru întunericul în care ne aflăm noi acum, în special când suntem la începutul unui nou an, a fost atât de bine exprimată de Louise Raskins:


I-am spus omului care stătea la poarta anului:
Dă-mi o lumină pentru ca să pot păși în siguranță prin necunoscut.
Și el mi-a răspuns: Intră în întuneric și pune-ți mâna în mâna lui Dumnezeu.
Aceasta va fi pentru tine mai bună decât o lumină și mai sigură decât o cărare cunoscută.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire