pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Epifania
Botezul Domnului, 6 ianuarie 2006
Lectura: Matei 3,13-17
pr. Anthony M. Coniaris

Epifania, sau mai exact Teofania, este manifestarea, arătarea lui Dumnezeu în plinătatea Sa! Botezul lui Cristos în Iordan este o manifestare a lui Dumnezeu către lume din două motive. În primul rând este începutul slujirii publice a Domnului nostru Isus Cristos. Isus s-a coborât în apa Iordanului cunoscut de majoritatea oamenilor ca fiind fiul Mariei; dar din apa Iordanului a ieșit cunoscut ca ceea ce era din eternitate: Fiul lui Dumnezeu. În al doilea rând, Epifania este manifestarea lui Dumnezeu deoarece la botezul lui Isus pentru prima oară cele trei Persoane ale Sfintei Treimi au apărut împreună. Vocea Tatălui l-a mărturisit din înălțimi pe Fiul său, Isus. Fiul a acceptat mărturia Tatălui său, iar Duhul Sfânt a fost văzut coborând de la Tatăl sub forma unui porumbel și așezându-se pe Fiul.

"Iar botezându-se Isus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel și venind peste El. Și iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit" (Matei 3,16-17). Întreita descoperire a lui Dumnezeu o mărturisește și troparul sărbătorii: "În Iordan botezându-te tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit ție, Fiu iubit pe tine numindu-te, și Spiritul în chip de porumb a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce te-ai arătat Cristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, mărire ție."

 

Treimea în cultul pe care îl aducem zi de zi.

Dumnezeu - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt - joacă un rol important în viața și cultul creștinilor. Facem semnul crucii cu primele trei degete reprezentându-i pe Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Unim aceste trei degete pentru a arăta că nu credem în trei Dumnezeu ci în Unul. Apoi suntem botezați în nume Treimii; suntem iertați în numele Sfintei Treimi; ne căsătorim în numele Sfintei Treimi; fiecare Liturghie începe cu invocarea Treimii; binecuvântăm treimic: "Mărire Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt"; suntem binecuvântați în numele Sfintei Treimi: "Harul Domnului nostru Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Spiritului Sfânt să fie cu voi cu toți"; în fiecare duminică ne mărturisim credința în Sfânta Treime în Crezul Niceean: "Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotținătorul [...] și într-unul Domn, Isus Cristos [...] și în Spiritul Sfânt".

 

Credem noi în trei Dumnezei?

Înseamnă oare că noi credem în trei Dumnezei? O fetiță evreică spunea la o discuție despre scoaterea din școlile publice a practicilor religioase: "Când se vorbește despre Dumnezeu în școală nu este despre Dumnezeul meu. Acești oameni nu cred într-un Dumnezeu, ci într-o Treime - un Tată, un Fiu și un Spirit Sfânt". Musulmanii subliniază faptul că cred într-un unic Dumnezeu. În crezul lor, ei spun: "Nu există vreun Dumnezeu decât Dumnezeu, iar Mahomed este apostolul lui Dumnezeu." Ei subliniază cu insistență că "Dumnezeu este Unul" și că "Dumnezeu nu are parteneri". Îi acuză pe creștini că aduc cult la trei Dumnezei - Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Există chiar o glumă ce spune că creștinii au trei Dumnezei și o soție, pe când musulmanii au trei soții și un Dumnezeu!

 

Merită bătaia de cap?

Dorothy Sayers spunea: "Dintre toate dogmele creștine, doctrina despre Treime are cea mai mare reputație de obscură și străină de capacitatea de înțelegere." Dacă tot este un lucru atât de neînțeles, obscur și străin, de ce să ne mai batem capul? Când există atâtea probleme urgente și imediate, cu care ne confruntăm zi de zi, de ce să ne pierdem vremea vorbind despre Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt? Îmi amintesc de o pățanie a Cardinalului Cushing, care a mers odată să dea sacramentele de pe urmă unei victime a unui accident final. Aplecându-se asupra victimei a întrebat-o: "Crezi în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt?" Omul a deschis ochii și uitându-se la oamenii prezenți la locul accidentului a spus: "Eu mor aici, iar el îmi zice ghicitori?!" Doctrina Sfintei Treimi pare obscură și străină; și totuși este una dintre învățăturile de bază ale Bisericii. Este fundamentală pentru că ne spune atât de multe despre Dumnezeu, despre cum creștinii au trăit prezența Sa în trecut și despre cum putem să trăim plinătatea prezenței Sale astăzi.

 

Un Dumnezeu.

Toată această discuție despre unul în trei și trei în unul nu este de dragul discuției. Dacă Biserica crede în acest adevăr și învață doctrina despre Sfânta Treime, are motive foarte întemeiate. Noi credem că întreaga Evanghelie este însumată în această doctrină a celor trei Persoane, Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, în Unul Dumnezeu. Să începem cu învățătura creștină fundamentală ce ne spune că Dumnezeu este Unul. Nici nu ne putem imagina ce veste bună a fost aceasta pentru lumea păgână care credea nu într-Unul Dumnezeu ci în mai mulți zei. Putem citi în cărțile unor misionari din vremurile noastre ce ușurare mare simt păgânii când învață de la misionarii creștini că în locul unei cete de zei și spirite ce trebuie mulțumite, există doar un singur Dumnezeu care domnește peste tot și toate. Este groaznic să crezi în mai mulți zei. Dacă unul crede în soarta oarbă, în astrologie, în numele norocoase, în farmece și amulete, precum și în "Banul Atotputernic", atunci inima lui este sfâșiată. Sunt prea mulți zei de satisfăcut. "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni", spune Isus. Orice mai mult decât un Dumnezeu este prea mult. Pentru că nu există decât un singur Dumnezeu. Acesta a fost unul dintre cele mai prețioase adevăruri pe care Dumnezeu l-a revelat evreilor Vechiului Testament: "Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn" (Deuteronom 6,4).

Nu era acest adevăr suficient de măreț? De ce creștinii au trecut de la Un Dumnezeu la Trei-în-Unul? Unii spun că această trecere ar fi rezultatul minții grecilor. Filozofia - spun aceștia - s-a amestecat cu Biblia cândva prin al doilea, al treilea și al patrulea secol și l-a ruinat pe Dumnezeul simplu al Vechiului Testament. Cu adevărat, primii Părinți ai Bisericii au folosit anumite cuvinte și idee, precum "co-substanțial", care erau folosite în acele secole, dar le-au folosit pentru a exprima ceea ce ei trăit în urma întrupării lui Cristos. Ceva li s-a întâmplat primilor creștini, ceva ce le-a dat o imagine mai completă despre Dumnezeu. Să vedem despre ce este vorba.

 

Experiențele primilor creștini.

Doctrina Sfintei Treimi se bazează în principal pe experiențele primilor creștini. Când l-au întâlnit pe Cristos, l-au întâlnit pe Dumnezeu. "Domnul meu și Dumnezeul meu!", a spus Toma. "Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu", a spus Petru. "Cel care mă vedem pe Mine, îl vede pe Tatăl", a spus Isus. "Eu și cu Tatăl una suntem." "Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine însuși", a spus Pavel. Apoi la Rusalii au trăit sentimentul copleșitor al prezenței divine în viețile lor și și-au amintit că acesta este Spiritul lui Dumnezeu promis de profetul Ioil în Vechiul Testament.

Doctrina despre Trinitate nu a căzut din ceruri de la Dumnezeu. De fapt cuvântul "Treime" nu îl găsim niciodată menționat în scripturi. El vine din experiența primilor creștini. A fost trăire înainte de a deveni doctrină. Doctrina a fost exprimarea intelectuală a ceea ce primii creștini experimentaseră în propriile lor vieți. Petru, de exemplu, l-a cunoscut pe Dumnezeu în trei moduri. L-a cunoscut pe Dumnezeu ca Tată. L-a cunoscut pe Dumnezeu ca Fiu în persoana lui Isus Cristos. Iar la Rusalii l-a cunoscut pe Dumnezeu ca Spiritul Sfânt, ca o Prezență și o Putere în inima sa și în Biserică. Cât de clar vedem planul de mântuire al Sfintei Treimi: "Căci Dumnezeu (Tatăl) așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (Ioan 3,16). Apoi Isus l-a trimis pe Spiritul Sfânt să sălășluiască cu noi pentru totdeauna.

Spiritul Sfânt este necesar pentru mântuire, ca și Isus. Spiritul Sfânt este cel care ni l-a adus mai întâi pe Isus. "Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt" (Matei 1,20). Spiritul Sfânt este Cel care continuă să ni-l aducă pe Isus și astăzi. La fiecare Liturghie, îngenunchem când preotul spune rugăciunea Epiclezei, pentru ca Spiritul Sfânt să coboare asupra pâinii și vinului pentru a le transforma în prețiosul Trup și Sânge al lui Isus.

Sfântul Pavel vorbește despre "harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Spiritului Sfânt" (2 Corinteni 13,13). Acestea erau binecuvântările Sfintei Treimi pe care el le-a trăit personal. David H. C. Read spunea: "Că există un singur Dumnezeu și că îl știm ca Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, este mărturia Noului Testament, credința continuă a Bisericii și mărturia fiecăruia dintre noi care credem." Elizabeth Barrett îi scria cu iubire lui Robert Browning: "Cum te iubesc? Să număr felurile." Așa au răspuns și primii creștini despre Dumnezeu: "Cum te iubesc? Să număr felurile. Te iubesc, Doamne, ca Creator; te iubesc ca Mântuitor; te iubesc ca Spirit Sfânt, Mângâietor, puterea prezenței lui Dumnezeu în inima și sufletul meu." Doctrina Sfintei Treimi este deci o expresie a trei aspecte ale experimentării lui Dumnezeu. Ne gândim la El ca Dumnezeu Creatorul sau Tatăl. Ne gândim la El ca cel intrat în istoria umanității în persoana lui Isus, Fiul lui Dumnezeu. Îl experimentăm sub chipul prezenței continue și pătrunzătoare din viețile noastre - pe Dumnezeu ca Spiritul Sfânt.

 

Prea complicat?

Sunt oameni care vor spune: "Treimea... concept prea complicat pentru mine. Vreau un Dumnezeu simplu, un Dumnezeu pe care să îl pot înțelege." Ei bine, nu vom reuși niciodată să îl înțelegem complet pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care nu putem înțelege Treimea. Ceea ce nu înseamnă că nu putem vorbi despre Trinitate în moduri simple și de înțeles. Treimea înseamnă că cred în Dumnezeu Tatăl care m-a făcut, în Dumnezeu Fiul care m-a salvat, și în Dumnezeu Spiritul Sfânt care trăiește în mine.

 

Treimea în Scriptură.

Doctrina Treimii, care se bazează pe modul în care omul l-a experimentat pe Dumnezeu în Noul Testament, este ancorată în Scriptură. Domnul Isus a spus: "Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Spiritului Sfânt" (Matei 28,19). Cele trei Persoane sunt menționate specific, iar unitatea lor este afirmată prin folosirea cuvântului "numele" și nu "numelor". Nimeni nu poate să fie creștin fără să fie botezat, spune Isus. Și nimeni nu poate să fie botezat decât în numele (este vorba de un nume, unul) Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfânt, adică nu poți fi creștin fără să crezi în Treime. Aceasta este marea poartă, marea intrare spre creștinism.

Am văzut mai înainte că Treimea a fost prezentă la botezul lui Isus în râul Iordan. Isus a stat acolo în timp ce Spiritul Sfânt a coborât asupra Sa sub chip de porumbel, iar vocea Tatălui s-a auzit spunând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit" (Matei 3,17). Sfântul Pavel încheie o scrisoare spunând: "Harul Domnului nostru Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!" (2 Corinteni 13,13). Sfântul Petru amintește de Treime în prima sa epistolă: "Petru, apostol al lui Isus Cristos, [...] ales după cea mai dinainte știință a lui Dumnezeu-Tatăl, și prin sfințirea de către Spiritul Sfânt" (1 Petru 1,1-2). Semne ale Treimii putem găsi și în Vechiul Testament. Citim în primul capitol al Genezei: "Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră" (Geneză 1,26). În următorul verset citim: "Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său". Folosirea pluralului, "Noastră", sugerează că sunt mai multe persoane. Iar singularul "Său", pe de altă parte, sugerează că acele mai multe persoane sunt cumva una singură. Cuvântul ebraic pentru Dumnezeu, în Vechiul Testament, "Elohim", este la plural dar se conjugă la singular, iar adjectivele folosite cu el sunt tot la singular. Trei Persoane - un Dumnezeu!

 

Un mister.

Credința noastră în Treime, puternic ancorată fiind în Scriptură, rămâne totuși un mister. Ea ne revelează plinătatea lui Dumnezeu dar în același timp ne-o ascunde cumva. Pentru că nimeni nu poate să înțeleagă cum Dumnezeu poate să fie trei Persoane distincte și totuși un Dumnezeu. Când spunem despre Treime că este un mister, trebuie să definim exact ce înțelegem prin mister. O excelentă definiție a misterului o găsim în cartea "Ce este credința?", a lui Eugene Joly: "Un mister nu este un perete de care să te dai cu capul, ci un ocean în care să te arunci. Un mister nu este noaptea, ci este soarele, atât de strălucitor încât nu putem privi la el, atât de strălucitor încât totul este luminat de el." Așa este și cu misterul Treimii: este pentru noi ca "soarele, atât de strălucitor încât nu putem privi la el, atât de strălucitor încât totul este luminat de el."

Sunt unii care refuză să creadă într-un Dumnezeu pe care nu îl pot înțelege. Ei par să uite că un Dumnezeu pe deplin explicat nu ar mai fi Dumnezeu. A-l defini pe Dumnezeu înseamnă a-l ucide. Dumnezeu este atât de mare încât rămâne dincolo de înțelegerea noastră. Sfântul Pavel cântă: "O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât sunt de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului? [...] Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci" (Romani 11,33-36). Dorothy Sayers scria: "De ce te plângi că afirmația că Dumnezeu este Trei-în-Unul ar fi obscură și mistică, dar accepți tot felul de formule matematice și fizice, lucrezi cu Pi deși știi că este o constantă incalculabilă?" Suntem dispuși să acceptăm astfel de formule, chiar dacă nu avem cum să le înțelegem în profunzime. Și atunci de ce nu putem să îl acceptăm și pe Dumnezeu, exprimat ca Treime?

Nu putem explica cum sămânța își ia din pământ exact mineralele de care are nevoie. Nu putem explica cum porumbeii pot să se întoarcă acasă chiar și peste tărâmuri peste care nu au mai zburat până atunci. Și cum atunci ne așteptăm să îl înțelegem total pe Dumnezeu? Dacă suntem uimiți și debusolați de atâtea mistere de pe pământ, cum de ne așteptăm să înțelegem complet natura lui Dumnezeu? Sfântul Augustin se plimba într-o zi pe malul mării. Se gândea intens la doctrina despre Sfânta Treime. Cum putea să fie Dumnezeu Trei și totuși Unul? La un moment dat a trecut pe lângă o fetiță ce umplea cu apa mării o groapă săpată în nisip. El a întrebat-o ce face. Răspunsul a fost: "Vreau să golesc marea în această mică groapă ce am săpat-o." Înțeleptul teolog a zâmbit și și-a spus: "Și eu încerc să fac ce face această fetiță. Încerc să îl înghesui pe Dumnezeu infinit în mintea mea finită."

Nu este vorba că nu am putea să îl înțelegem deloc pe Dumnezeu. Scopul Treimii este de a ni-l revela pe Dumnezeu. Apa din gaura din nisip este parte a oceanului, dar nu întreg oceanul. Dincolo este mult mai multă apă, infinit mai multă. La fel este și știința noastră despre Dumnezeu. Deși nu putem niciodată să îl înțelegem complet, este de ajuns să știm că este un Tată care mă iubește, un Fiu care mă salvează și un Spirit Sfânt care trăiește în mine.

 

Analogii.

De-a lungul istorie, au fost folosite numeroase analogii care să ne ajute să înțelegem cum Dumnezeu poate să fie trei Persoane, dar un singur Dumnezeu. Nici una din analogii nu este perfectă, dar ne ajută aruncând o oarecare lumină asupra misterului. De exemplu sufletul are trei capacități: voința, înțelegerea și memoria; dar este totuși un singur suflet. Apa are trei forme: solidă (gheață), lichidă (apa) și vapori (aburul), dar compoziția chimică nu se schimbă, ci rămâne aceeași. Soarele este compus din căldură, gaze și o masă gigantică de materie; dar este unul. Autorul lucrării "Isus - un dialog cu Mântuitorul" scria: "Tatăl are un gând, și gândul Său este exprimat și pronunțat de Cuvânt (Isus). Și ce este Spiritul? Spiritul este respirația care poartă cuvintele. Este vocea pe care o dă Cuvântului. Este limba de foc." Opera de salvare începe cu Tatăl care "atât de mult a iubit lumea"; este realizată apoi de Fiul și este completată de Spiritul Sfânt. Dumnezeu Tatăl este Ideea, este puterea creativă originală; Dumnezeu Fiul este Exprimarea ideii în trup omenesc; Dumnezeu Spiritul Sfânt este comunicarea ideii.

Toate aceste analogii sunt slabe eforturi omenești în încercarea de a-l înțelege pe Dumnezeu infinit. Immanuel Kant spunea odată că există limite ale minților noastre finite și că cu aceste limite putem contempla dar nu cuprinde lucruri care sunt infinite. Când ne punem în prezența lui Dumnezeu, nu înțelegem; suntem înlemniți și ne acoperim ochii, pentru că strălucirea sa este atât de mare că ne-ar putea orbi.

 

Adevărata semnificație a misterului.

Este bine că Dumnezeu este atât de mare, atât de dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Acesta este Dumnezeul de care avem nevoie, un Dumnezeu care nu poate să fie capturat în cuvinte, un Dumnezeu care ne forțează gândirea până acolo încât folosim simboluri și sacramente care să îl exprime. Dar misterul nu este suficient. Nu putem să trăim doar din mistere. De fapt misterul creștin nu este un mister în sens clasic. Semnificația lui este de secret divin pe care Dumnezeu a dorit să ni-l reveleze; un secret atât de misterios încât nu am fi putut niciodată să îl descoperim noi singuri, printr-o căutare omenească, dacă Dumnezeu nu ar fi avut inițiativa să ne dea indicii. El a făcut aceasta în Isus Cristos și prin Spiritul Sfânt. Ajungem astfel la întrebarea despre sensul Sfintei Treimi. Ce ne spune Treimea nouă?

 

Când de accesibil este Dumnezeu.

Ne spune mai întâi nu doar cât de misterios este Dumnezeu ci și cât de accesibil. Dumnezeu devine unul din noi în Cristos. El devine Fratele nostru, împărtășind cu noi durerile, slăbiciunile, ispitele, suferințele și moartea noastră. Vechii zei stăteau sus, pe muntele Olimp. Isus a venit jos, să stea cu noi, ca Emanuel: Dumnezeu este cu noi. Este aproape, îl putem atinge, în fiecare zi, oricine, omul de rând - acesta este Dumnezeu care a devenit om în Isus; Dumnezeu care la Rusalii a venit ca Spiritul Sfânt pentru a sălășlui în fiecare dintre noi, umplându-ne de Prezența și Puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu deasupra noastră. Dumnezeu alături de noi. Dumnezeu în noi. Aceasta ne-o spune doctrina despre Sfânta Treime. Fără Trinitate, Dumnezeu ar fi de necunoscut și inaccesibil totodată.

Când Părinții Bisericii vorbeau despre cele trei Persoane ale dumnezeirii nu o făceau așa cum noi am vorbi astăzi despre o mulțime de oameni. Pur și simplu se vorbește astfel despre Dumnezeu pentru că lipsește limbajul pentru a exprima ce este Dumnezeu. Augustin scria: "Sunt cu siguranță trei, dar dacă ne întrebăm 'trei ce?' vorbirea umană este copleșită de sărăcie. Spunem apoi 'trei Persoane', dar nu pentru a exprima realitatea, ci pentru a ne salva pe noi de la tăcere" (De Trinitatae VII, 8). Cuvântul "persoană" nu este folosit pentru a-l aduce pe Dumnezeu la nivelul nostru, ci pentru că "persoana" este conceptul cel mai înalt cunoscut, iar Dumnezeu nu poate fi mai jos de atât. Trebuie că este mult, mult mai mult! Isus a exprimat aceasta adesea cu cuvintele "cu cât mai mult". "Dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?" (Matei 7,11).

Cuvântul "persoană" a fost ales pentru a ne ajuta să înțelegem că fiecare Persoană din Sfânta Treime este Cineva cu Care putem vorbi, Căreia putem să îi cerem, pe Care o putem iubi și cu Care putem avea o relație personală. Trinitatea deci, este ca soarele strălucitor, imposibil de privit, dar luminând cunoașterea noastră despre Dumnezeu Unul, accesibil în Cristos și prin Spiritul Sfânt.

 

Dumnezeu în plinătatea Sa.

Doctrina Treimii păstrează plinătatea lui Dumnezeu. Pentru creștini, cuvântul "Dumnezeu" în sine este prea vag. Treimea amplifică și îl descrie mai deplin pe Dumnezeu. Pentru noi, "Dumnezeu" înseamnă Tatăl care ne iubește, Fiul care ne salvează, și Spiritul Sfânt ce sălășluiește în noi. Dumnezeu Creatorul. Dumnezeu Răscumpărătorul. Dumnezeu Mângâietorul. Orice mai puțin nu ar fi Dumnezeul Noului Testament. În cuvintele Sfântului Pavel, plinătatea lui Dumnezeu constă în "harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Spiritului Sfânt". Nu putem să vorbim cum se cuvine despre Dumnezeu fără să vorbim despre Cristos și despre Spiritul Sfânt în același moment. Doctrina Treimii conservă deci plinătatea lui Dumnezeu."

Avem nevoie de Sfânta Treime. Cine nu are nevoie de harul Domnului nostru Isus Cristos? "Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos", scrie Pavel, "că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogățiți" (2 Corinteni 8,9). Cine nu are nevoie de iubirea lui Dumnezeu? "Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (Ioan 3,16). Cine nu are nevoie de împărtășirea Spiritului Sfânt? "Veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi" (Faptele Apostolilor 1,8). Al vostru poate să fie harul lui Cristos, a voastră dragostea lui Dumnezeu, a voastră comuniunea Spiritului Sfânt. Acesta este sensul Treimii care însumează întreaga Evanghelie, prezentându-ne plinătatea prezenței, puterii și iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu deasupra mea. Dumnezeu lângă mine. Dumnezeu în mine. Autorul francez Francois Mauriac spunea că nimeni creat de Tatăl, răscumpărat de Fiul și renăscut de Spiritul Sfânt nu poate să se considere pe sine neimportant. De aceea Biserica nu încetează să cânte cu recunoștință: "Mărire Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt, acum și pururea și în veci vecilor. Amin."

 

Rugăciune.
Speranța mea este Tatăl;
Scăparea mea este Fiul;
Acoperământul meu este Spiritul Sfânt;
Treime Sfântă, mărire Ție.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire