pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Posturi

Cuprinscapitolul anterior POSTURILE DIN CURSUL ANULUI BISERICESC

6. Posturile de mai multe zile (de durată) din cursul anului bisericesc răsăritean

Acestea sunt în număr de patru; ele stau în legătură cu sărbătorile mari din cele patru anotimpuri ale anului, și anume:

  1. Postul Nașterii Domnului (postul de iarnă),

  2. Postul Paștilor sau Păresimile (postul de primăvară),

  3. Postul Sfinților Apostoli (postul de vară) și

  4. Postul Adormirii Maicii Domnului (postul de toamnă).

a) Postul Nașterii Domnului (al Crăciunului) a fost orânduit de Biserică pentru a pregăti pe credincioși spre cuviincioasa întâmpinare și serbare a marelui praznic al nașterii cu trup a Mântuitorului. El aduce aminte creștinilor de patriarhii și drepții din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post și rugăciune, în așteptarea și nădejdea venirii lui Mesia - Izbăvitorul.

Ca vechime, cele dintâi mențiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Sf. Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit postul din luna a zecea. Dar la început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Așa, de exemplu, unii posteau numai șapte zile, alții șase săptămâni; unii țineau un post mai aspru, alții unul mai ușor. Sinodul local din Constantinopol ținut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi) a uniformizat durata postului Nașterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie (Sf. Filip); iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie inclusiv.

După unii tâlcuitori ai cultului răsăritean, prin lungimea sau durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot așa și creștinii, postind 40 de zile, își curățesc sufletele și trupurile si se învrednicesc să primească între ei pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat și născut din Sfânta Fecioară. După alți tâlcuitori ai cultului, postul Nașterii mai simbolizează și noaptea întunecoasă a Vechiului Testament.

Ca fel de postire, postul Nașterii Domnului este de asprime mijlocie (ca și al Sfinților Apostoli). După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (circa 3-4 p.m.), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește (afară de răstimpul dintre 20-25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marțea sau joia cade serbarea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la pește, iar miercurea și vinerea în acest caz se dezleagă la untdelemn și vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se întâmplă miercuri și vineri un sfânt cu Priveghere (5, 6, 9, 12 și 13 decembrie), ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, pește și vin. Dezlegare la pește se dă de asemenea la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi, ar cădea.

Ultima zi a postului Nașterii (24 decembrie), numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până la Ceasul IX, când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert, amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului lui Daniel și al celor trei tineri în Babilon (Daniel I, 5, 8-16). În unele părți se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua care a vestit magilor Nașterea Domnului. Această ajunare amintește totodată postul ținut odinioară de catehumenii care în seara acestei zile primeau botezul creștin și apoi prima împărtășire, la liturghia săvârșită atunci în acest scop (Liturghia Sfântului Vasile, care azi se săvârșeste dimineața).

Postul Nașterii Domnului este ținut și în Biserica Romano-Catolică, unde e numit Jcjunium Advcntus Domini (Postul venirii Domnului) sau simplu Adventus, dar e mult mai scurt decât la ortodocși; el ține numai trei săptămâni înainte de Nașterea Domnului, având zile de post mai aspru miercurea, vinerea și sâmbăta.

b) Postul Paștilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung si mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Răsăritene; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelență. El a fost orânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau să primească botezul la Paști și ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioșilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor și a Învierii Domnului; totodată ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ținut de Mântuitorul înainte de începerea activității Sale mesianice (Luca IV, l-2), de unde i s-a dat și denumirea de Păresimi (de la latinescul quadragesima) sau Patruzecime.

În general, Sfinții Părinți și scriitorii bisericești privesc acest post ca o instituție de origine apostolică. Dar în primele trei secole durata și felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexandriei ș.a., unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alții două zile, adică Vineri și Sâmbăta înainte de Paști, alții trei zile, alții o săptămână, iar alții mai multe zile, chiar până la șase săptămâni înainte de Paști; la Ierusalim, în sec. IV se postea opt săptămâni înainte de Paști, pe când în Apus în aceeași vreme se postea numai patruzeci de zile.

Începând de pe la sfârșitul secolului al III-lea înainte, postul cel mare a fost împărțit în două perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ținea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, și Postul Paștilor (postul pascal), care ținea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a Învierii, fiind foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, și anume după uniformizarea datei Paștilor, hotărâtă la Sinodul I ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de șapte săptămâni, durată pe care o are și astăzi, deși deosebirile dintre Bisericile locale asupra duratei si modului postirii au persistat și după această dată. După disciplina răsăriteană, se lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din rai (a lăsatului sec de brânză) și postim până în seara Sâmbetei din săptămâna Patimilor, inclusiv.

Precum am văzut, ultima dintre cele șapte săptămâni de post deplin, adică săptămâna dintre Florii si Paști, pe care noi o numim a Sfintelor Patimi, nu era socotită în postul Păresimilor, ci se socotea aparte, sub denumirea de Săptămâna Paștilor, a «Paștilor» în sensul originar al cuvântului, adică Paștile Crucii sau al suferinței Domnului.

Denumirea de Păresimi sau Patruzecime (Quadragesima), care se întâlnește prima oară în canonul 5 al Sinodului I ecumenic, era deci perfect justificată pentru cele șase săptămâni care rămâneau și care constituiau în vechime Postul cel Mare sau al Păresimilor; el se considera încheiat în Vinerea lui Lazăr (Vinerea dinaintea Floriilor), iar Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor erau socotite praznice aparte.

Durata aceasta de 40 de zile a Postului Paștilor se întemeiază pe o tradiție vechi-testamentară, de atâtea ori atestată când e vorba de cercetarea și pregătirea sufletului prin măsuri divine: potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ținut 40 de zile si 40 de nopți (Facere VII, 11-17); patruzeci de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinței (Deut. VII, 7 și XXIX, 5-6); Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea (Ieșire XXXIV, 28); ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi (Iona III, 4-10); Isus a postit în munte 40 de zile și 40 de nopți înainte de începerea activității publice (Matei IV, 1-2 și Luca IV, 1-2) ș.a.m.d.

Practica aceasta a fost adoptată de Biserică încă dinainte de sec. IV, ca timp de pregătire a catehumenilor pentru botez, adică pentru renașterea sau înnoirea spirituală. În creștinismul primar postul quadragesimal prepascal era deci de fapt postul catehumenilor; din sec. IV înainte, caracterul catehumenal al quadragesimei cedează din ce în ce mai mult celui penitențial; sub influența puternică a monahismului, întreaga Biserică creștină devine penitentă. Dar sensul inițial al postului rămâne același: urcușul spre eshatologie. Căci toate patruzecimile - atât cele din tradiția universală, cât si cele din tradiția biblică a Vechiului și a Noului Legământ - nu sunt decât perioade pregătitoare către «un cer nou și un pământ nou», etape active către regenerarea omului și înnoirea universală, anticipată și chezășuită de Învierea lui Hristos, serbată la Paști.

Postul Paștilor este nu numai cel mai lung și mai important, ci și cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.

În sec. IV, de exemplu, canonul 50 al Sinodului din Laodiceea, osândind obiceiul unora de a întrerupe ajunarea în Joia dinaintea Paștilor, dispune să se țină post aspru (mâncare uscată) în toată Patruzecimea. Cam în aceeași vreme, Constituțiile Apostolice (cartea V, cap. 18) recomandă să se postească, în săptămâna ultimă, astfel: «În zilele Paștilor postiți începând din ziua a doua (luni) până vineri și sâmbătă șase zile, întrebuințând numai pâine și sare și legume și bând apă, iar de vin și de carne abțineți-vă în aceste zile, căci sunt zile de întristare, nu de sărbătoare; iar vineri și sâmbătă să postiți, cei cărora le stă în putință, negustând nimic până la cântatui cocoșului din noapte. Iar de nu poate cineva să ajuneze în șir aceste două zile, să păzească cel puțin sâmbătă, căci zice undeva Domnul, vorbind despre bine: Când se va lua de la ei Mirele vor posti în zilele acelea». În secolul VII, canonul 56 al Sinodului Trulan (692) interzice, sub pedeapsa caterisirii și excomunicării, consumarea hranei provenite de la animale (carne, ouă, brânză), în timpul Păresimilor, osândind astfel direct obiceiul armenilor și al apusenilor de a mânca lapte, ouă și brânză în sâmbetele și duminicile acestui post. La începutul secolului IX, Can. 48 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului și Regulile Sfântului Teodor Studitul ne lasă să înțelegem că monahii, în tot postul Paștilor, nu mâncau decât o singură dată pe zi (seara), îngăduindu-se numai celor ce lucrau (fizicește) să guste puțină pâine și la Ceasul IX din zi.

În general, deci, în vechime postul Păresimilor era mult mai aspru decât cum se ține azi. Toate zilele erau de ajunare, adică abținere completă de la orice mâncare și băutură până la Ceasul IX din zi (spre seară), afară de sâmbete și duminici, care erau exceptate de la ajunare.

Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se postește astfel: în primele două zile (luni si marți din săptămina primă) se recomandă, pentru cei ce pot să țină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puțină pâine și bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marți și miercuri) și ultimele două zile (vinerea și sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară până după săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite), când se mănâncă pâine și legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta și duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin. Se dezleagă de asemenea la vin și untdelemn (în orice zi a săptămânu ar cădea), la următoarele sărbători fără ținere (însemnate în calendar cu cruce neagră): Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinții 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte-serbarea si după-serbarea Buneivestiri (24 și 26 martie), precum și în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii și în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) și în Duminica Floriilor se dezleagă și la pește (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn și vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin).

Din cele mai vechi timpuri, postul Păresimilor a fost ținut cu multă rigurozitate (de altfel, până astăzi, postul acesta este încă cel mai mult respectat în creștinătatea răsăriteană). Precum am văzut, Canonul 69 apostolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii si cu excomunicarea (afurisirea) pe credincioșii laici care n-ar fi respectat postul de miercuri și de vineri si pe cel al Păresimilor, neadmițând excepții decât în cazuri de boală.

Pentru a trezi sufletele credincioșilor si a le îndemna la căință și smerenie, Biserica a hotărât, prin canoanele 49 Laodiceea și 52 Trulan, ca în timpul Păresimilor să nu se săvârșească liturghie decât sâmbăta, duminica și sărbătoarea Buneivestiri, iar în celelalte zile ale săptâmânii (de luni până vineri inclusiv) să se săvârșească numai Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, care e mai potrivită pentru acest timp. Totodată, pentru a păstra caracterul sobru al Păresimilor, Biserica a oprit prăznuirea sărbătorilor martirilor în zilele de rând ale Păresimilor, pomenirile acestora urmând a se face numai în sâmbetele și duminicile din acest timp. Sunt oprite, de asemenea, nunțile și serbarea zilelor onomastice în Păresimi, fiindcă acestea se serbează în general cu petreceri și veselie, care nu cadrează cu atmosfera de smerenie, de sobrietate și pocăință, specifică perioadelor de post. Odinioară chiar și legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile si spectacolele din acest timp.

Postul propriu-zis al Păresimilor este precedat de cele trei săptămâni introductive de la începutul perioadei Triodului (începând cu Duminica Vameșului și a Fariseului), care pregătesc treptat și prevestesc postul mai aspru, care începe de la lăsata secului. Ultima dintre acestea face deja trecerea spre postul propriu-zis, pentru că în cursul ei este îngăduit numai consumul laptelui și al derivatelor lui, lăsându-se mai dinainte sec de carne (în seara duminicii a treia din Triod, adică Duminica Înfricoșătoarei Judecăți); de aceea săptămâna aceasta poartă denumirea de săptămâna brânzei sau săptămâna albă. Toate serviciile divine din timpul Păresimiior sunt mai sobre decât cele din restul anului și îndeamnă la smerenie, întristare și căință. De aceea, postul Păresimilor și întreaga perioadă a Triodului are o importanță de prim rang nu numai în evlavia monahală, ci și în spiritualitatea sau viața religioasă ortodoxă a credincioșilor mireni în general; este timpul în care se spovedesc cei mai mulți credincioși, în vederea împărtășirii din ziua Paștilor, conform poruncii a patra a Bisericii.

Postul Paștilor c ținut și îa Biserica Romano-Catolică; el tino 40 de zile, incepând nu luni ca la ortodocși, ci în miercurea numită a Cenușii (Dies Ceneris), pentru că în această zi se practică la apuseni presărarea cenușii pe creștetul capului (rost clin ceremonialul penitenței publice din vechime, moștenit de la evrei). Catolicii dezleagă postul in duminicile Păresimilor, mâncând de dulce 64.

c) Postul Sfinților Apostoli (popular = Postul Sâmpetrului), care precede sărbătoarea comună a Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie), este orânduit de Biserică în cinstea celor doi verhovnici ai apostolilor și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (vezi Fapte XIII, 2 și XIV, 23). Totodată prin ținerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime și care se revarsă în fiecare an peste Biserică la sărbătoarea Rusaliilor, împărtășindu-se din ele și credincioșii; de aceea în vechime acest post se numea Postul Cincizecimii.

Despre vechimea acestui post mărturisesc, în sec. IV, Constituțiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numește postul acesta postul de vară (aestivum jejunium) sau al Cincizecimii (jejunium Pentecostes) ș.a. Se pare că la început postul acesta era ținut numai în cercurile monahale și abia mai târziu s-a extins și la credincioșii din lume.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sâmpetrului are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui (fixat aproximativ prin sec. VI) e în funcție de data variabilă a Paștilor. Postul începe luni după Duminica Tuturor Sfinților și ține până în ziua de 29 iunie (inclusiv, dacă această sărbătoare cade miercurea sau vinerea, dezlegându-se în acest caz numai la pește și untdelemn). Durata lui este deci mai lungă sau mai scurtă, după cum Paștile din anul respectiv a căzut mai devreme sau mai târziu. În chip normal (dacă Paștile s-ar sărbători în răstimpul indicat de regula consfințită la Sinodul I ecumenic, adică între 22 martie și 25 aprilie), ea variază de la 8 zile (durata cea mai scurtă, când Paștile cade la 25 aprilie) până la 42 de zile (durata cea mai lungă, când Paștile cade la 22 martie). Dar în actuala situație, în care Bisericile din Răsărit și-au îndreptat calendarul, menținând însă Pascalia stilului vechi, a calendarului neîndreptat, Paștile fiind sărbătorit de fapt între 4 aprilie și 8 mai, durata postului Sfinților Apostoli se scurtează, de la 28 de zile (durata cea mai lungă) până la desființare (în anii când Paștile cade după data de 1 mai). Așa s-a întâmplat în anii 1945 și 1956 (Paștile la 6 mai), când Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât ca postul să se țină în cele trei zile dinaintea sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel (sărbătoarea căzând înaintea Duminicii Tuturor Sfinților, în seara căreia trebuia să lăsăm sec). Aceeași situație a avut loc și în anul 1983 (Paștile la 8 mai), când postul a fost numai de două zile (27-28 iunie).

O regulă simplă și practică spre a afla durata postului Sâmpetrului din orice an este următoarea: câte zile sunt de la data Paștilor (inclusiv) din anul respectiv până la 3 mai (exclusiv) atâtea zile ține postul. De exemplu, în anul 1982, când Paștile s-a serbat la 18 aprilie, postul Sfinților Apostoli a ținut 15 zile (14-28 iunie).

Postul Sfinților Apostoli e mai puțin aspru ca al Păresimilor.

După Pravila cea Mare (gl. 384) și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare, luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marți și joi aceleași cu untdelemn (și vin), iar sâmbătă și duminică și pește; dezlegarea la pește se dă și luni, marți și joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin. La hramuri și la Nașterea Sfântului loan Botezătorul (24 iunie) se dă dezlegare la pește, în orice zi a săptămânii ar cădea. După Tipicul Mare, luni, miercuri și vineri se mănâncă mâncare uscată după Vecernie; iar în celelalte zile, ca mai sus.

La romano-catolici acest post e redus la o singură zi (ajunul sărbătorii Sfinților Petru si Pavel, adică 28 iunie).

d) Postul Adormirii Maicii Domnului (popular = al Sfântă-Măriei), care precede praznicului Adormirii Maicii Domnului, e rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie pusă probabil prin sec. V, când cultul Maicii Domnului a început a lua o dezvoltare mai mare și când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanță. La început însă, nici timpul din an, nici durata și nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii (în părțile Antiohiei) posteau o singură zi (6 august), alții mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); unii (în răsărit) posteau în luna august si de aceea postul era numit si postul lui August, alții în septembrie (apusenii, cum fac până azi), iar alții nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pământească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit. Data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, ținut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la l august si să dureze 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii (15 august), așa cum, de altfel, se practica mai dinainte prin unele părți.

Se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii înseși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, fâcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin.

Postul Sfântă-Măriei este mai ușor decât al Patruzecimii, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și al Sfinților Apostoli.

Tipicul cel Mare și învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX, când se consumă mâncare uscată; marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la față), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin, dar în Pravila Mare (glava 385) se dă dezlegare la vin și untdelemn nu numai pentru sâmbete și duminici, ci și pentru marți și joi. În timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstirești, zilnic (alternativ), cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.

La romano-catolici postul Sfântă-Măriei se reduce la o singură zi: ziua ajunului sărbătorii (14 august).

În afară de postul Păresimilor (Careme) și al Crăciunului (Advent), romano-catolicii mai au așa numitele posturi ale celor patru anotimpuri (Quatember, Quatuor tempora), adică patru grupe de câte trei zile (miercuri, vineri și sâmbăta), câte una pentru fiecare anotimp al anului; două din ele (cea de primăvară și cea de iarnă) cad în cele două posturi de durată (al Paștilor și al Crăciunului); dintre celelalte, una (cea de vară) e în prima săptămână după Rusalii, iar a doua (cea de toamnă), în prima săptămână după înălțarea Crucii (14 septembrie). Mai e o zi de post izolat în ajunul duminicii Rusaliilor.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire