pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Posturi

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior POSTURILE DIN CURSUL ANULUI BISERICESC

5. Disciplina bisericească privitoare la posturi. Felurile postirii

Din punct de vedere al felului sau asprimii lui, atât în practica veche a Bisericii cât și în cea răsăriteană, postul poate fi de mult multe feluri sau grade:

a) Postul integral (total) sau ajunarea propriu-zisă, care constă în abținerea completă de la orice fel de mâncare și băutură pe un timp anumit (care, bineînțeles, nu poate fi prea lung); e postul ținut, timp de 40 de zile, de către Moise pe Sinai (Ieșire XXIV, 18), de Sf. Prooroc Ilie (3 Regi XIX, 8) și de Mântuitorul în ajunul începerii activității Sale mesianice (Luca IV, l-2);

b) Postul aspru (xirofagie), în care se îngăduie numai consumarea de hrană uscată: pâine, fructe uscate sau semințe, legume și apă. E postul pe care l-a practicat Sf. Ioan Botezătorul în pustia Iordanului (vezi Matei III, 4 și Marcu I, 6), precum și marii asceți și pustnici creștini din epocile de strălucire a monahismului;

c) Postul comun sau obișnuit, în care se admite consumarea mâncărilor gătite din alimente de origine vegetală (inclusiv untdelemnul), excluzându-se orice aliment de proveniență animală (carnea, inclusiv cea de pește, untura sau grăsimea, ouăle, laptele și toate derivatele lui). Este postul practicat de marea majoritate a credincioșilor, în cele mai multe cazuri;

d) Postul ușor, numit și dezlegare, în care se îngăduie consumarea peștelui și a vinului, precum și a untdelemnului, în perioadele când e impus post aspru. Astfel de dezlegări se acordă pentru sărbătorile mai importante care cad în timpul posturilor de durată, când e prescris post aspru sau post comun, ca de exemplu, Bunavestire, care cade totdeauna în timpul Păresimilor; ele sunt reglementate prin tradiția și practica bisericească, fiind consemnate în Mineie și în Triod (la sărbătorile respective), în Tipicul cel Mare, precum și în Sinaxarul de la sfârșitul unora din edițiile mai mari ale Ceaslovului (vezi mai departe, la posturile de durată).

Din punctul de vedere al extensiunii postului (al numărului celor ce postesc în același timp), postul poate fi:

a) Post general (obștesc), când este ținut de Biserica întreagă;

b) Post local (regional), când este.ținut numai de o parte a unei Biserici (o regiune, o eparhie, o localitate etc.). Asemenea posturi se practicau mai ales în trecut, când erau rânduite de conducerea Bisericii (iar uneori chiar de autoritatea de Stat), pentru diverse motive (doliu general la moartea unei persoane importante, pentru îndepărtarea diferitelor calamități naturale sau nenorociri etc.);

c) Postul particular (personal), ținut de fiecare credincios în parte, după nevoile sale proprii și în afara posturilor obștești, prescrise de Biserică. Asemenea posturi practică mai ales credincioșii mai zeloși, înzestrați cu o evlavie sau râvnă religioasă deosebită.

În sfârșit, după durata (lungimea) lui, postul poate fi de două feluri, și anume:

a) Posturi de câte o singură zi;

b) Posturi de mai multe zile (posturi de durată).

Posturile generale (obștești) ale Bisericii Răsăritene, adică cele obligatorii pentru toți credincioșii, sunt unele de câte o zi, altele de durată. Le vom enumera mai departe, începând cu cele de câte o zi și arătând la fiecare originea și vechimea, durata și felul postirii, precum și rostul sau scopul lor în viața religioasă. Aceste zile și perioade de timp se deosebesc de restul zilelor din cursul anului nu numai prin înfrânarea de la mâncările «de dulce» și de la băutură, ci ele constituie vreme de pocăință, de luptă împotriva patimilor, de practicare mai intensă a virtuților, îndeosebi a faptelor iubirii creștine (iertarea, milostenia, întrajutorarea frățească etc.), precum și a rugăciunii. «Să postim post primit, bine plăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutate, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat și bine primit» (Triod).

Din cele mai vechi timpuri s-a păstrat obiceiul de a posti o zi înaintea unor sărbători mai mari sau în unele zile care aminteau fapte sau evenimente triste din istoria sfântă a mântuirii, pentru ca astfel credincioșii, priveghind în post și rugăciune, să întâmpine și să serbeze cu vrednicie sărbătorile respective și să participe în duh la suferințele pe care le comemorează acele zile.

Zilele separate (singuratice) de post din cursul anului bisericesc răsăritean sunt următoarele:

a) Toate miercurile și vinerile de peste an (cu excepția celor de harți, care vor fi arătate mai departe), pentru că amândouă aceste zile amintesc întâmplări triste din viața Mântuitorului. Într-o zi de miercuri au luat cărturarii și fariseii hotărârea de a ucide pe Mântuitorul, iar într-o zi de vineri au adus-o la îndeplinire, prin judecarea, osândirea la moarte și răstignirea Mântuitorului; vinerea este ziua tristă, a înfricoșătoarelor Patimi și a morții Domnului. Totodată, la păgâni miercurea era închinată lui Mercur (Hermes), zeul comerțului, al cărui nume îl și purta și în cinstea căruia aveau loc târguri, urmate de chefuri și destrăbălări, iar vinerea era ziua zeiței Venus (Afrodita), zeița frumuseții și a amorului, sărbătorită la greco-romanii antici prin orgii și rituri imorale. Prin contrast, pentru a se feri de excesele păgânilor și pentru a le combate, creștinii își impuneau în aceste zile post și rugăciune în amintirea suferințelor Domnului pentru mântuirea noastră. Numai denumirile păgâne ale zilelor respective s-au păstrat până astăzi, atât în limba noastră cât și în limbile altor popoare creștine.

Despre vechimea postului de miercuri și vineri avem mărturii încă de la sfârșitul veacului I, în învățătura celor 12 apostoli (cap. 8) și în Păstorul lui Hernia (Asem. V, 1); mai târziu, se găsesc mărturii la Tertulian, Origen, Clement Alexandrinul ș.a. Ca severitate (asprime) și importanță, postul de miercuri și vineri este pus pe picior de egalitate cu cel al Păresimilor. În vechime nu se îngăduiau excepții decât pentru cazuri de boală. După pravilele călugărești, postul acesta este post de gradul I și II (vezi în urmă la felurile postului), adică ajunare (post total) până la Ceasul IX din zi (vremea Vecerniei), urmată de post aspru, adică se îngăduie, spre seară, consumul de mâncare uscată (pline si apă) sau de verdețuri fierte fără untdelemn. În zilele de miercuri și vineri nu sunt îngăduite nicidecum nunțile si nici un fel de petreceri.

Sunt însă anumite săptămâni și perioade de timp din cursul anului bisericesc, în care, pentru motive care vor fi arătate la timp, miercurile și vinerile sunt exceptate de la post, adică se face dezlegare deplină a postului, îngăduindu-se mâncarea de dulce (ouă și brânză pentru monahi, pește și carne pentru mireni), și anume:

- Miercuri și vineri în Săptămâna Luminată (săptămâna de după Paști), în care postul obișnuit se suspendă, pentru marea sărbătoare a Învierii, a cărei bucurie și strălucire nu trebuie întunecată prin post sau întristare;

- Miercuri și vineri în Săptămâna I-a după Rusalii, care este de fapt o prelungire (după-serbare) a marii sărbători a Pogorârii Duhului Sfânt și totodată ultima din perioada Penticostarului.

- Miercurile și vinerile din răstimpul dintre Nașterea și Botezul Domnului, pentru că postul contrastează cu bucuria celor două mari sărbători creștine;

- Miercuri și vineri din săptămina vameșului și a fariseului (prima din perioada Triodului) si din săptămina numită a brânzei sau albă (a treia din perioada Triodului). În prima din aceste două săptămâni, Biserica Răsăriteană suspendă postul pentru a se opune obiceiului armenilor (monofiziți) de a posti în toată săptămâna aceasta, iar în cea de a doua se îngăduie consumul de ouă si lapte (cu toate derivatele lui, inclusiv brânză), împotriva uzului iacobiților (sirienilor monofiziți) și a ereticilor tetradiți, de a posti miercuri și vineri din această săptămâna.

Toate aceste miercuri și vineri exceptate de la post se numesc, cu un termen popular, zile de harți, adică de dezlegare sau suspendare a postului, fiind notate cu această denumire în unele calendare bisericești.

Se suspendă de asemenea postul de miercuri și vineri, în cazul când în aceste zile cad cele două mari praznice ale Mântuitorului cu date fixe: Nașterea Domnului (25 decembrie) și Bobotează (6 ianuarie).

Zilele de miercuri și vineri sunt respectate ca zile de post și în Biserica Romano-Catolică, sub denumirea de dies stationum (zile de ședere), pentru că în areste zile șederea în biserici se prelungea odinioară până la vremea Ceasului IX, când se termina ajunarea.

b) O altă zi izolată de post, din cursul anului bisericesc, este Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), în care postim, în orice zi a săptămânii ar cădea (chiar și duminica), deoarece ea ne aduce aminte de patimile îndurate de Mântuitorul pe Cruce pentru mântuirea noastră și ne îndeamnă la pocăință și întristare. Se dezleagă la untdelemn și vin.

c) Ziua ajunului Bobotezei (5 ianuarie) este, de asemenea, zi de ajunare, adică post desăvârșit până la vremea Ceasului IX. Postul din această zi e păstrat prin tradiție, din adâncă vechime (secolele IV-VI), când catehumenii care urmau să primească botezul în seara acestei zile, trebuiau să postească, pentru a se putea împărtăși la liturghia credincioșilor, la care luau parte pentru prima dată, după botez. Astăzi creștinii postesc în această zi pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfințită la Aghiazma Mare.

Despre vechimea postului din ajunul Bobotezei avem mărturie în Constituțiile Apostolice (cart. VII, cap. 22), care spun următoarele: «Înainte de botez să postească însă cel ce se botează, căci Domnul a fost mai întâi botezat de Ioan și a petrecut în pustie, după aceea a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți... Cine se inițiază în moartea Lui trebuie mai întâi să postească și apoi să se boteze...» etc.

Se face dezlegare la untdelemn și vin (după vecernie).

d) În ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) postim, de asemenea, în orice zi a săptămânii ar cădea această sărbătoare, în amintirea celui mai aspru postitor și zelos propovăduitor al pocăinței, decât care n-a fost nimeni mai mare dintre cei născuți din femei (Matei XI, 11 și Luca VII, 28). E post ușor, cu dezlegare la untdelemn și vin, două mese pe zi.

e) În unele pravile călugărești, se recomandă, îndeosebi viețuitorilor din mănăstiri, în plus, postul din zilele de luni, pe care îl practică și unii dintre credincioșii mireni mai zeloși, dar care nu este obligatoriu pentru toți creștinii, ci rămâne facultativ sau benevol (vezi de exemplu Învățătura pentru duhovnic de la sfârșitul slujbei Mărturisirii, din Molitfelnic, București, 1937, p. 67: «De va să postească (penitentul) si lunea, să nu mănânce carne, să-i lași (scazi) încă un an (din canonul de pocăință)». Sf. Nicodim Aghioritul explică astfel: fiindcă fariseul din pilda evanghelică zicea despre sine, lăudându-se că postește de două ori (două zile) pe săptămână (Luca XVIII, 12), iar Mântuitorul a spus că dreptatea noastră trebuie să prisosească mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor (Matei V, 20), de aceea noi trebuie să postim mai mult decât ei.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire