pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. IX: CULTUL ȘI SĂRBĂTORILE SFINȚILOR

9. Apostolii. Sfinții Petru și Pavel

Deși, după cum se observă sfântul Pavel, Biserica este întemeiată pe temelia apostolilor, avându-l ca piatră unghiulară pe Isus Cristos, activitatea misionară a celor 12 apostoli, după răspândirea lor în lume, a lăsat urme slabe în tradiția istorică și acestea adesea umbrite de legendă. Cea mai veche culegere de legende apocrife referitoare la apostoli, limitată doar la cinci dintre ei - este atribuită unui oarecare Leucius Chorinus, gnostic din secolul III; s-a pierdut în întregime. O a doua culegere, cuprinzându-i pe toți apostolii, e în limba latină și datează din secolul VI; e anonimă.

Venerația pe care Biserica antică a avut-o față de apostoli a fost determinată de demnitatea misiunii care le-a fost încredințată mai mult decât de considerații personale proprii fiecăruia. Ca atare cultul lor, cu excepția celor dintâi, a fost un cult colectiv exprimat abia prin cei 12 miei simbolici pictați pe bolta absidiei bisericilor și prin introducerea timpurie a numelor lor în canonul liturghiei.

Împăratul Constantin a ridicat la Bizanț o biserică în cinstea tuturor apostolilor în care a și fost înmormântat. Iustinian a reconstruit această biserică și a consacrat-o din nou la 29 iunie 550, în sărbătoarea Principilor Apostolilor ceea ce a contribuit la răspândirea cultului apostolilor în general, deoarece Constanțiu, a îmbogățit-o cu relicve ale apostolilor. Datorită influenței bizantine găsim la Roma în secolul VI o comemorare generală a apostolilor fixată în octava sărbătorilor sfinților Petru și Pavel, a cărei liturgie o găsim în sacramentarul Leonian.

O sărbătoare aparte în liturghia romană, au avut la început numai apostolii Petru și Pavel, apoi ceva mai târziu sfântul Andrei al cărui oficiu, în ceea ce privește lecturile, s-a inspirat din scrisoarea apocrifă intitulată "Scrisoarea preoților și a diaconilor din Ahaia", în care se povestește patima sa. Reforma gregoriană a mai introdus sărbătoarea sfinților Iacob și Filip (1 mai) și pe aceea a sfântului Ioan ante Portam latinam (6 mai). Aceste două sărbători au apărut ca urmare a consacrării a două bazilici în cinstea lor la Roma. O tradiție spune că în fața porții Latine, sfântul Ioan ar fi suferit martiriul.

Abia în perioada Carolingiană, încetul cu încetul, fiecare dintre apostoli a intrat separat în canonul liturgic, în timp ce vechea comemorare generală a apostolilor a dispărut.

Biserica romană nu i-a separat niciodată pe cei doi mari apostoli Petru și Pavel: i-a comemorat întotdeauna împreună. Cele mai vechi documente ni-i prezintă totdeauna asociați la aceleași onoruri liturgice. Nu era numai o idee romană, ci ideea comună a tuturor sfinților părinți că cei doi fondatori ai Bisericii romane nu trebuiau fi separați. Sfântul Leon cel Mare spunea: "De quorum meritis atque virtutibus; nihil diversum, nihil debemus sentire discretum; quies illos et electio pares, et labor similes, et finis fecit aqualas".

O medalie de bronz din secolul II păstrată în muzeele Vaticanului, dacă este autentică, prezintă capetele celor doi apostoli așezate față în față.

O pictură din catacombe îl prezintă pe Cristos înmânându-i lui Petru legea, în timp ce Pavel asistă la acest act solemn.

Ciclul de mozaicuri care împodobeau vechea bazilică a sfântului Petru îi prezintă pe cei doi apostoli combătându-l pe Simon Magul în fața lui Nero și se termină cu scena răstignirii sfântului Petru și a decapitării sfântului Pavel.

Pe arcul triumfal din S.M. Maggiore, Sixt XIII prezintă, printre altele, tronul pregătit și împodobit pentru a doua venire a lui Cristos: de o parte și de alta se văd cei doi apostoli în calitate de mari asesori la judecata divină.

Roma avea motive speciale de a-i sărbători împreună pe cei doi apostoli: era sărbătoarea ei deosebită, nașterea ei pentru creștinism, însemna triumful crucii asupra zeilor falși și mincinoși. Acest lucru îl scoate bine în evidență sfântul Leon într-una din predicile sale: "Hodierna festivitas, praeter illam reverentiam quam toto terrarum ore promeruit, speciali et propria nostrae. Urbis exultatione neveranda est, ut, ubi praeciporum apostolorom glorificatus est exitus ibi, in die martyrii eorum, sit laetitia principatus. Isti enim sunt viri, per quos tibi evangelium Christi Roma resplenduit, et quae erat magistra erroris, facta est discipula vestitatis".

Prima mărturie sigură a comemorării celor doi apostoli la 29 iunie o avem în "Depositio martyrium" filocaliană, din secolul III: III Kalendas Iulii, Petri in catacumbas at Pauli Ostiensa, Basso Consulibus.

În secolul următor Martirologiul Ieronimian notează: "Romae, via Aurelia, natale sanctorum Apostolorum Petri et Pauli, Petri in Vaticano, Pauli in via Ostiensi, utriusque in Catacumbes, passi sunt sub Nerone, Bosso et Tusco Consulibus".

Rezultă că sărbătoarea de la 29 iunie avea trei stațiuni liturgice diferite: la sfântul Petru pe via Aurelia, la Catacombe pe via Appia și la sfântul Pavel pe via Ostia.

Prima stațiune avea loc în maiestuoasa bazilică pe care Constantin o ridicase în 326 pe mormântul sfântului Petru, la poalele colinei Vaticanului, la mică distanță de locul unde a fost ucis. De curând, în urma săpăturilor arheologice inițiate de Pius XII s-a putut reconstitui mormântul inițial al sfântului Petru. Mozaicul pe care arcul triumfal al mărețului edificiu îl reprezintă pe Constantin oferindu-i Mântuitorului și sfântului Petru macheta bazilicii de curând construite. Uriașul sanctuar cu cinci navate separate de șirul de coloane superbe întrecea cu mult în dimensiuni toate bazilicile construite de Constantin în Roma pe mormintele martirilor.

Rufinus (+410) care a putut contempla grandiosul edificiu în splendoarea sa originală în a doua jumătate a secolului IV îl numește «splendissimum monumentum».

Bazilica vaticană, nu atât pentru măreția și bogăția ei, cât mai ales pentru faptul că posedă rămășițele pământești ale sfântului Petru, a fost întotdeauna locul spre care s-au îndreptat mulțimile nesfârșite ale pelerinilor "de extremis mundi partibus, cum se exprimă sfântul Leon cel Mare, austeritatem acerrimi itineris, neque prolixitatis terrae spatia metuentue". In secolul V papa Simplicius a instituit un colegiu de preoți pentru serviciile religioase ale pelerinilor. Această bazilică s-a bucurat de un prestigiu religios și liturgic unic între toate bisericile din Roma. Aici în preajma fondatorului bisericii Romei au fost înmormântați primii săi succesori. Aici noul pontif își iniția pontificatul și tot aici îl încheia cu înmormântarea. In bazilica vaticană papa celebra serviciile religioase la marile sărbători ale anului, numai aici erau consacrați preoții și diaconii romani, aici de obicei boteza și miruia, șezând pe aceeași sella gestatoria confessionis Apostolicae pe care conform tradiției, șezuse și sfântul Petru. Era centrul unității credinței și casa Părintelui comun, unde pe lângă pelerinii străini, în sărbătoarea sfântului Petru era prezent tot poporul din Roma. Mormântul sfântului Petru exercită o fascinație profundă asupra inimilor creștinilor. Sfântul Paulin de Nola (+433) mergea în fiecare an în pelerinaj la sărbătoarea celor doi apostoli și îi scrie prietenului său sfântul Augustin: "Fantae enim illic turbae erant!".

Prudentius, poetul venit din Spania la Roma în 398, exprimă în versuri entuziasmul pelerinilor de care s-a lăsat contaminat:


"Plus solito coeunt ad gaudia; dic, amice, quid sit;
Roman per omnem cursitant ovantque;
Festus Apostolici nobis redit hic dies triumphi

Si apoi salută Tibrul, ale cărui maluri sunt sfințite, deoarece apele ating sfintele morminte:
Dividit ossa duorum Tibris sacer, ex utraque ripa
Inter sacrata dum fluit sepulcra.
Dextera Petrum regio tectis tenet aureis receptum,
..................................................
Canens oliva murmurans fluento.
..................................................
Parte alia titulum Pauli via servat ostiensis
Qua stringit omnis uspitem sinistrum.
Regia pompa loci est; princeps bonus has sacravit arces,
Lusitque magnis ambitum talentis.
........................................................
Haec didicisse sat est Romae tibi; tu domun reversus,
Diem bifestum, sic colas, memento.

Sărbătoarea avea o dublă vigilie, una celebrată la bazilica sfântului Petru, a doua la cea a sfântului Pavel încredințată călugărilor benedictini.

A doua stațiune, ad catacumbas, se celebra pe via Apia unde în secolul IV se ridicase o biserică în onoarea celor doi apostoli, Bazilica apostolorum, numită mai târziu bazilica sfântului Sebastian, deoarece în ea a fost înmormântat acest martir.

Originea și motivul acestei Memoria Apostolorum rămâne deocamdată o problemă neelucidată complet.

Unii presupun că se explică prin depunerea temporară a trupurilor celor doi apostoli petrecută în 258 sau puțin mai înainte, pentru a le sustrage unei eventuale profanări în timpul prigoanei lui Valerian, sau pentru a evita furarea lor în urma unor conflicte iscate între elementul oriental și cel occidental în sânul bisericii din Roma. Termenul «refrigerium» care ne-a rămas în documente e un indiciu că e vorba de o "memoria" adică de un sanctuar ridicat pe mormintele lor; ziua de 29 iunie, ziua acestei transferări a trupurilor lor, ar fi rămas în Roma și în întreaga Biserică marea sărbătoare a celor doi apostoli. Trupurile celor doi apostoli au rămas ad catacumbes până la sfârșitul secolului V, după care moaștele sfântului Petru au fost readuse la Vatican, iar bazilica de la catacombe a rămas în continuare cu o memorie liturgică.

Alții, dimpotrivă, susțin că în 258, pe când erau consuli Tuscus și Bassus, deoarece creștinii din Roma nu se puteau apropia de mormintele apostolilor datorită legii lui Valerian, Biserica a dispus să se transfere doar comemorarea liturgică pe via Appia, în sactuarul ad catacumbas, unde o străveche tradiție consideră că fusese casa sfântului Petru (domus Petri), mai exact locuința lui subterană, fiindcă în interiorul Romei se mai aflau o mulțime de biserici presupuse a fi așezate pe fostele case în care locuise apostolul.

Trupurile celor doi apostoli nu ar fi fost înmormântate nici pentru scurtă vreme pe via Appia, fiindcă o asemenea trasferare ar fi fost în contrast cu mentalitatea antică romană - nu numai păgână, dar și creștină. Cert este că în acel loc devoțiunea populară față de cei doi apostoli era foarte puternică; dovadă numeroasele inscripții descoperite în 1915 pe pereții criptei subterane: "Petre et Paule subvenite Primitivo peccatori...; Petre et Paule,petite pro Victore...; Paule et Petre, in mente habete Sozomenum... Petre et Paule in mente habete... Onesimum in refrigerium.

Comemorarea sfinților apostoli ad catacumbas nu a durat mult; în secolul V deja dispăruse.

A treia stațiune avea loc la mormântul sfântului Pavel. Deoarece papa trebuie să repete aici în aceiași zi serviciile religioase făcute la sfântul Petru - lucru foarte obositor - a prelungit sărbătoarea, amânând stațiunea la sfântul Pavel pentru ziua de 30 iunie. In cele din urmă a revenit la forma veche: ambii apostoli sunt sărbătoriți la 29 iunie.

Potrivit unei vechi tradiții romane ziua de 29 iunie este ziua în care au murit ca martiri cei doi apostoli. Această tradiție a fost culeasă de liturgie și fixată în antifonul «ad Magnificat»: "Hodie Simon Petrus ascendit crucis patibulum alleluia; hodie clavicularius regni gaudens migravit ad Christum; hodie Paulus apostolus, lumen orbis terrae, inclinato capite, pro Christi nomine martyrio coronatus est, alleluia". Cât privește anul morții lor, istoricii nu sunt de acord: 64, 65, 66 sau 67.

Ziua de 29 iunie s-ar putea să nu fie ziua martiriului lor ci ziua transferării trupurilor lor pe via Appia, după cum am văzut deja.

În Italia și Africa, încă în secolul IV erau sărbătoriți ca și la Roma, pe 29 iunie. In schimb în răsărit și în Galia sărbătoarea se ținea în jurul Crăciunului. Mai târziu Franța și Constantinopolul au acceptat ziua de 20 iunie. Senatorul roman Festus trimis în misiune la Constantinopol, l-a convins pe împăratul Atanaziu (430-451) să accepte, pentru bisericile supuse influenței Constantinopolului, data de 29 iunie pentru sărbătoara sfinților Petru și Pavel.

Tot aici trebuie amintită sărbătoarea de la 22 februarie: Catedra sfântului Petru. O găsim menționată pentru prima oară în calendarul Filocalian din 336 cu denumirea: Natale Petri de Cathedra. Existența catedrei de lemn a sfântului Petru este atestată deja istoric în prima jumătate a secolului IV. Era venerată într-un loc în întinsul cimitir al sfintei Priscilla "ubi primus sedit Petrus", cum se exprimă în documentul din vremea sfântului Grigore cel Mare. Papa Damasus (336-384) a transferat-o în baptisterul din Vatican unde papa conferea mirul neofiților și unde uneori avea loc înscăunarea noului ales la catedra apostolică. Astăzi se află în bazilica din Lateran, în absida lui Bernini.

"Natale Petri de Cathedra" comemora investitura episcopală a sfântului Petru, făcându-se abstracție de o cetate sau alta. Era o sărbătoare însemnată deoarece această catedră fusese orânduită de Cristos ca "vinculum unitatis".

La întrebarea: pentru ce s-a fixat această sărbătoare pe data de 22 februarie? - nu avem un răspuns sigur, ci numai ipoteze. Cei mai mulți liturgiști văd în sărbătoarea de la 22 februarie înlocuirea sărbătorii păgâne numită "Cara Cognatio". La Roma și în Africa la 13 februarie păgânii începeau să celebreze marea comemorare a morților numită "Parentalia" care ținea opt zile, ultima purtând numele de "Feralia". După această comemorare a rudelor defuncte urma imediat, la 22 februarie, sărbătoarea rudelor în viață - care cei dragi, de unde denumirea de Cara Cognatio. Poporul o celebra cu entuziasm. In case erau încoronate imaginile înaintașilor, se oferea un banchet-sacrificiu Larilor casnici, se ardea tămâie și ziua se încheia cu un banchet. Aceste uzanțe păgâne erau incompatibile cu mărturisirea de credință asemănătoare: Catedra sfântului Petru prin care li se amintea creștinilor legătura lor de rudenie spirituală cu Pastor Ecclesiae - sf. Petru, rudenie inaugurată de Cristos atunci când l-a investit cu autoritatea apostolică supremă. Un calendar din secolul V consemna această zi ca o sărbătoare populară a familiei: VII Kal. Martias. Depositio sancti Petri et Pauli, cara cognitio; ideo dicta, quia tunc, etsi fuerint vivorum parentum odia, tempore obitus deponantur.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire