pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC

Anul liturgic înseamnă totalitatea celebrărilor liturgice care au un loc fix într-un ciclu anual. Anul liturgic începe cu prima duminică a Adventului, deci nu coincide cu anul civil. Nucleul central al anului liturgic îl constituie misterul pascal, adică celebrarea patimii, morții și învierii Domnului. Acest mister a fost celebrat mai întâi săptămânal, duminica (de aceea duminica este numită Paștele săptămânal) și ulterior a fost celebrat într-o sărbătoare anuală.

În cadrul anului liturgic, Paștele, cu perioada sa de pregătire care începe la Miercurea Cenușii și cu perioada sa de prelungire până la Rusalii, constituie ciclul pascal. Alături de acest ciclu găsim ciclul Crăciunului cu sărbătoarea Nașterii Domnului, precedată de o perioadă de pregătire (Adventul) și una de prelungire până la Botezul Domnului (prima duminică după Epifanie). Aceste două cicluri sunt pilonii anului liturgic. Cele 33 sau 34 de săptămâni dintre ele constituie timpul de peste an sau ciclul temporal. În sfârșit, ciclul sanctoral, care cuprinde sărbătorile sfinților, întregește cadrul anului liturgic.

 

Duminica și ciclul săptămânal

Duminica este ziua de sărbătoare prin care, de la bun început, creștinii s-au diferențiat de evrei, care țineau sâmbăta zi de sărbătoare. Creștinii au ales ca zi de sărbătoare duminica deoarece e ziua învierii Domnului și a aparițiilor sale după înviere. Este de asemenea ziua coborârii Duhului Sfânt. De aceea a primit și numele de ziua Domnului - dies dominica (duminică). Popoarele neolatine au rămas cu acest nume, iar cele slave cu numele de "ziua Învierii".

Denumirea cea mai veche însă este aceea de prima zi. Este o referire nu numai la prima zi a săptămânii, ci și la prima zi a creației, care a durat o săptămână, în care Dumnezeu a creat lumina; duminica, cu celebrarea învierii Domnului, este ziua luminii, este o nouă creație. Mai este numită și ziua a opta. în concepția biblică, ziua a opta simbolizează odihna de care se vor bucura veșnic toți cei mântuiți la sfârșitul lumii; duminica, ziua a opta, este o anticipare a odihnei eshatologice. După un timp, creștinii au acceptat și denumirea romană a acestei zile: dies solis ("ziua Soarelui"). Dar i-au schimbat semnificația: "Dacă ea (ziua Domnului) este numită de păgâni ziua Soarelui, și noi o acceptăm cu plăcere: pentru că în această zi s-a născut lumina lumii și soarele dreptății - Cristos" (Sf. Ieronim).

Deja prima comunitate creștină se aduna duminica pentru a celebra Sfânta Liturghie, cu care ocazie se făceau colecte în bani pentru comunitățile sărace (vezi l Cor 11,17-34; 16,1s; Fapte 20,7). Fiindcă duminica era inițial o zi obișnuită de lucru, creștinii se adunau pentru Liturghie seara târziu. După ce împăratul Traian a interzis întrunirile de noapte, ei au început să se adune pentru Liturghie duminica dis-de-dimineață. Ulterior, Constantin cel Mare a decretat duminica zi de sărbătoare pentru tot imperiul (3 martie 321) și alte legi ulterioare aveau să impună odihna duminicală pentru ca toți creștinii să poată lua parte la serviciile religioase.

Conciliul al Il-lea din Vatican reamintește importanța duminicii în viața creștină și modul în care trebuie să fie trăită această zi.

Conform tradiției apostolice care datează încă din ziua învierii lui Cristos, Biserica celebrează Misterul pascal în fiecare a opta zi, care este numită pe bună dreptate ziua Domnului sau duminica. Într-adevăr, în această zi credincioșii trebuie să se adune ca, ascultând cuvântul lui Dumnezeu și participând la Sfânta Euharistie, să-și amintească de Patima, Învierea și gloria Domnului Isus și să mulțumească lui Dumnezeu, care "i-a renăscut la o nădejde vie prin Învierea lui Cristos din morți" (1 Pt 1,3).

Așadar, duminica este sărbătoarea primordială care trebuie prezentată pietății credincioșilor și întipărită bine în ea, așa încât să devină zi de bucurie și de încetare a lucrului. Celelalte celebrări, dacă nu sunt într-adevăr de cea mai mare importanță, nu trebuie să aibă întâietate asupra ei, deoarece ea este fundamentul și nucleul întregului an liturgic.

Conciliul Vatican II, Sacrosanctum Concilium, 106.

În ciclul săptămânal, alături de duminică, găsim semnalate, din cele mai îndepărtate timpuri ale creștinismului, miercurea și vinerea, ca zile consacrate în mod special postului și rugăciunii. Practica a fost preluată de la evrei: lunea și joia, evreii pioși țineau post și făceau rugăciuni speciale la sinagogă. Creștinii au schimbat doar zilele, potrivit îndemnului din Didahe: "Posturile voastre să nu le țineți o dată cu fățarnicii (fariseii); căci ei postesc lunea și joia; voi însă să postiți miercurea și vinerea."

Motivele pentru care s-au fixat aceste zile: într-o zi de miercuri Iuda a încheiat târgul cu dușmanii lui Isus și într-o zi de vineri Cristos a murit pe cruce. Ulterior ziua de joi a fost dedicată comemorării celor două taine orânduite de Cristos în Joia Sfântă: Euharistia și Preoția. Foarte veche este tradiția de a o cinsti sâmbăta pe Sfânta Fecioară Măria prin rugăciuni și Liturghii speciale (în Biserica romană și prin posturi), deoarece în Sâmbăta Sfântă singură Maria nu și-a pierdut credința și speranța.

Potrivit unei tradiții care provine din iudaism, în ziua de duminică (de sâmbătă pentru evrei) odihna se respectă și în iad și în purgator: duminica sufletele răposaților sunt scutite de muncile și suferințele lor. De aceea a fost dedicată sufletelor din purgator lunea, când își reiau suferințele, celebrându-se pentru ele Liturghii speciale. Cum în agonia lui Isus a intervenit un înger, ziua de marți a fost dedicată îngerilor, în special îngerilor păzitori.

Așa cum Paștele anual este precedat și pregătit de Săptămâna Sfântă, la fel Paștele săptămânal - duminica - este precedat și pregătit de o săptămână întreagă.

După cum duminica este un Paște care se repetă săptămânal, tot astfel săptămâna apare ca o imitație atenuată a Săptămânii Sfinte. Marile evenimente ale istoriei mântuirii trebuiau să treacă pe sub ochii credincioșilor nu doar o singură dată în cursul anului, ci mereu în micul ciclu al săptămânii.

J. A. Jungmann


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire