pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. IX: CULTUL ȘI SĂRBĂTORILE SFINȚILOR

8. Sfântul Iosif

E destul de curios faptul că s-a introdus atât de târziu în Biserică cultul sfântului Iosif, soțul Mariei și tatăl legal al lui Isus, vir iustus pe care Evanghelia îl numește în mai multe rânduri.

În Orient numele lui este întâlnit pentru prima dată în unele calendare copte din secolul VIII-IX la data de 20 iulie.

În Occident figura sfântului Iosif constituie un obiect de admirație și preamărire; figura lui domină apocrifele cele mai vechi precum Protoevanghelia lui Iacob (secolul II-III) și Istoria lui Iosif lemnarul. In aceasta din urmă găsim indiciile unei devoțiuni populare către sfântul Iosif. Astfel sunt puse pe buzele lui Isus aceste cuvinte: "Cel care îi va hrăni în numele tău pe cei săraci și lipsiți în ziua comemorării tale nu va duce lipsă de nimic în nici o zi a vieții sale". Pe o piatră prețioasă antică grecească găsim scris această inscripție: "Iosife, fii alături de mine în lucrările mele și dă-mi harul tău".

Dar toate acestea nu constituiau încă un cult liturgic. Numele lui intră în cărțile rituale abia în secolul VIII; îl găsim acum într-un martirologiu la data de 19 martie cu titlul "Ioseph, sponsus Mariae"; documentul aparține unei biserici din Franța de nord sau din Belgia unde devoțiunea către sfântul Iosif pătrunse din Orient.

Primele urme ale unui cult le avem în secolul XI. Cruciații au construit la Nazaret, poate pe ruinele unei biserici mai modeste, o bazilică mare închinată sfântului Iosif pe locul în care tradiția spune că fusese casa și atelierul lui. In secolul XII exista la Bologna o biserică dedicată sfântului patriarh. In secolul următor apare și oficiul în cinstea lui, compus în Belgia unde solemnitatea lui se ținea la 19 martie. Un centru important al cultului sfântului Iosif a fost biserica sfântului Laurențiu din Joinville unde din anul 1245 era expusă venerației centura sfântului Iosif. In continuare, cultul sfântului Iosif a cunoscut o dezvoltare mai largă prin propaganda neobosită a franciscanilor cum a fost aceea desfășurată de sfântul Bernardin de Siena și Gerson (+1429). Acestora li s-au alăturat apoi carmelitanii. In cele din urmă papa Sixt IV (1471-1487) i-a aprobat sărbătoarea pentru Biserica universală și a fixat-o pe data de 19 martie. Rămâne un mister pentru ce, în secolul VIII, a fost fixată la 19 martie. Sărbătoarea sfântului Iosif. Dacă ar fi fost mai veche s-ar fi constatat o coincidență curioasă cu sărbătoarea zeiței Minerva care se celebra la Roma pe data de 19 martie și era sărbătoarea tuturor meseriașilor, un fel de mare sărbătoare a muncitorilor, la fel cu cea de la 1 mai, iar sfântul Iosif a fost «faber», muncitor în adevăratul înțeles al cuvântului.

În secolul XVII sărbătoarea sfântului Iosif a fost declarată sărbătoare de poruncă.

Papa Ioan XXIII în timpul ultimului conciliu a introdus numele sfântului Iosif în canonul litrughiei.

La 18 decembrie 1870 papa Pius IX i-a conferit solemn sfântului Iosif titlul de «Patron al Bisericii universale».

În 1955 Pius XII a instituit sărbătoarea sfântului Iosif Muncitorul fixată pentru 1 mai; după ultima reformă liturgică o comemorare facultativă.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire