pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. IX: CULTUL ȘI SĂRBĂTORILE SFINȚILOR

6. Cultul îngerilor. Sfântul Mihail

Cântarea neîntreruptă de laudă pe care îngerii o înalță lui Dumnezeu în liturgia cerească a pătruns în liturgia pământească a Bisericii. Liturgia pământească a Bisericii îi asociază pe îngeri la propria sa rugăciune printr-o mulțime de formule admirabile, clasică rămânând prefața liturghiei; mai mult, după cum se exprimă cel mai vechi canon al liturghiei, jertfa desăvârșită a lui Cristos este purtată înaintea lui Dumnezeu prin mâinile îngerilor - "per manus Angelorum tuorum".

Desele referiri ale Scripturii și ale liturgiei la aceste spirite puternice și misterioase au provocat foarte curând la credincioși un sentiment de venerație față de îngeri. Despre acest lucru vorbește clar sfântul Iustin când, pentru a desmonstra că creștinii nu sunt atei, aduce drept dovadă cultul pe care aceștia îl au pentru Sfânta Treime și pentru "bonorum Angelorum exercitum". In unele comunități iudaizante din Asia Mică s-au strecurat teorii și practici suspecte cu privire la îngeri, împotriva cărora sfântul Pavel îi pune în gardă pe credincioșii din vremea sa. "Nemo vos seducat volens in humilitate et religione Angelorum" (Col 2, 18).

Mai târziu Origene lasă să se înțeleagă că unii exagerau în cinstirea îngerilor, considerându-i ca pe tot atâția dumnezei și sintetizează astfel cultul care este permis a li se aduce: "Laudamus eos quidem et beatos praedicamus, quibus ad eo res nostro generi utiles comissae sunt; sed honorum Deo debitum illis non habemus".

Erorile împotriva cărora protesta Origene își aveau focarul în Frigia. Se pare că acolo cultul îngerilor avea un caracter de adevărată adorație, exprimată prin rituri și sărbători păgâne, condamnate apoi de Conciliul din Laodiceea în canonul 35. Apărătorii acestui cult idolatric al îngerilor se justificau spunând că în imposibilitatea de a-l vedea și de a ajunge la Dumnezeul universului, trebuie să te asiguri de bunăvoința îngerilor săi. Lăsând la o parte aceste idei stranii, e lucru sigur că inițial, devoțiunea față de îngerii buni avea motivația preluată din tradiția iudaică; îngerii buni sunt pavăză sigură împotriva spiritelor rele păgâne care pun la cale tot felul de curse credincioșilor. Aceasta era, potrivit cuvântului lui Cristos, misiunea pe care le-o încredințase Dumnezeu. In plus, lor le încredințase Dumnezeu toate elementele naturii: pământul, apa, cerul, precum și orice popor, orice biserică, orice cetate. Această devoțiune față de îngeri era un simplu curent de pietate populară și nu de cult liturgic propriu-zis. Ea s-a menținut vie în tot Evul Mediu și a fost exprimată în special în formule de exorcism, fiind amintiți mai des cei trei îngeri menționați în Sfânta Scriptură: Mihail, Rafael și Gabriel. Cartea apocrifă a lui Enoh le dă următoarele nume celor șapte îngeri menționați de cartea lui Tobia: Uriel, Rafael, Raguel, Mihail, Saraqiel, Gabriel, Rameiel. O veche biserică din Milano era dedicată sfântului Uriel.

Isus a revelat că orice om este încredințat pe pământ grijii deosebite a unui înger. Scrisoarea către Evrei 1, 14 confirmă că aceasta este slujba încredințată îngerilor. Credința în îngerii păzitori este de origine pur creștină și nu o moștenire de la pagâni după cum susțin unii istorici raționaliști. Grecii nu au cunoscut niciodată această categorie de ființe superioare și nu au practicat niciodată un cult al îngerilor. Concepția rudimentară despre divinitate nu le permitea să vadă niște intermediari între un Dumnezeu prea înalt și omul prea neînsemnat. Potrivit concepției lor, omul nu merita să atragă atenția și grija unei ființe supranaturale. Abia mai târziu, datorită influenței iudaismului și creștinismului s-a născut în elenism ideea, nu întotdeauna înaltă și frumoasă, a unor ființe intermediare între Dumnezeu și om.

O sărbătoare în cinstea îngerilor păzitori a fost celebrată pentru prima dată în Spania și în Franța în secolul XV. Suprimată de sfântul Pius V, a fost restabilită în 1608 de Paul V, iar în 1670 din dispoziția lui Clement X a devenit obligatorie pentru toată Biserica, fiind fixată pentru ziua de 2 octombrie.

 

Sfântul Mihail

Se pare că prima formă de cult liturgic pe care Biserica l-a acordat îngerilor, a fost cultul sfântului Mihail arhanghelul. Lucru curios e faptul că acest luptător pentru cauza lui Dumnezeu care l-a biruit pe Satana, care s-a luptat pentru trupul lui Moise (Jud 9) și pentru a o apăra pe femeia din Apocalips, nu a fost ales de credincioși ca patron al soldaților creștini, ci ca medic ceresc al bolnavilor. Legendele vechi povesteau că în secolul I sfântul Mihail apăruse în Frigia la Cheretopa, aproape de Colossi, făcând să izvorască o fântână miraculoasă care vindeca orice boală. Un alt sanctuar faimos în secolul IV, centrul cultului adus acestui arhanghel în Frigia, se afla lângă Roma, unde apa ce izvora dintr-o stâncă deschisă, după cum se spunea, de sfântul Mihail, era înzestrată cu anumite puteri de vindecare. Sozomen povestește de asemenea că sanctuarul de la Sosthechion, de lângă Bizanț, dedicat sfântului Mihail (Michaelim) foarte frecventat de mulțimi, mai ales cu ocazia sărbătorii lui care se celebra la 9 iunie, data din vremea lui Constantin. De altfel, tot Orientul era presărat cu biserici dedicate acestui sfânt Arhanghel. Numai în orașul Constantinopol puteau fi numărate vreo 15. In Egipt, după cum ne informează Didim, atât la orașe cât și la sate erau numeroase bisericile închinate sfântului Mihail, bogate fiind în aur, în argint și fildeș; lumea venea de departe, chiar de dincolo de mare în aceste sanctuare pentru a se asigura de bunăvoința marelui arhanghel și pentru a dobândi prin mijlocirea lui binecuvântarea lui Dumnezeu. Biserica din Alexandria pusese sub ocrotirea lui Nilul și îl comemora cu mare solemnitate la 12 iunie, dată la care fluviul începea să crească. In Occident și în special în Italia cultul sfântului Mihail era destul de răspândit la începutul secolului V. Se găseau biserici dedicate lui la Spoletto, Ravena, Perugia, Piacenza, Genova, Milano.

La Roma, Sacramentarul Leonian, pentru ziua de 30 septembrie sub titlul "natale basilicae S. Angeli in Salacia", conține cinci formulare de liturghii care se referă la dedicarea acestei biserici sfântului Mihail. Sacramentarul Gelazian și cel Gregorian cuprind de asemenea o Dedicatio basilicae S. Michaelis pentru ziua de 29 septembrie. Aniversarul acestei dedicări s-a transformat apoi în actuala sărbătoare a sfântului Mihail răspândită în toate țările occidentale.

Dintre cele mai renumite sanctuare închinate sfântului Mihail sunt cunoscute cele din Italia de pe peștera Monte Gargagno unde ar fi apărut sfântul Mihail și cel din Normandia cunoscut sub numele Le Mont-Sainte Michel.

Aceste apariții au făcut să existe un timp sărbătoarea Apparitio S. Michaelis de la 8 mai.

Liturgia romană a atribuit îngerilor o dublă funcție:

a) Acea de călăuză a sufletelor la cer. In religiile păgâne era părerea generală că sufletul este condus în locuința sa din lumea cealaltă de către o călăuză a morților. Si pentru că această călăuză a primit de la Dumnezeu misiunea de a conduce sufletele a primit numele de îngeri. Ingerii erau asimilați cu geniile sau spiritele vânturilor, deoarece escortau sufletele prin văzduh. Ideea era împărtășită și de iudaismul elenizat: o vijelie de vânt l-a smuls viu pe Enoh de pa fața pământului și l-a așezat în locuința celor drepți din ceruri.

Rabinii învățau că pot intra în cer numai aceia a căror suflete erau purtate de îngeri. Insuși Isus, de altfel, va spune în parabola bogatului petrecăreț că îngerii au purtat sufletul lui Lazăr în sânul lui Avram. Dintre toți îngerii, sfântul Mihail a fost considerat călăuza prin excelență a sufletelor către cer. După părerea sfântului Grigore din Tours el a fost acela care a prezentat lui Dumnezeu sufletele lui Adam și Eva, al lui Iosif, al Sfintei Fecioare Maria. Acesta a fost motivul pentru care credința în îngerii - călăuze ale sufletelor a fost de îndată primită în Biserică și fixată în formule epigrafice și liturgice. In cimitirul sfântului Calist găsim aceste instrucțiuni: "arcessitus ab angelis; occurite angeli Domini, suspicientes animam eius, offerentes eam in conspectu Altissimi". Dintre textele liturgice, unul dintre cele mai vechi este cel din liturghia anterioară pentru morți: "signifer sanctus Michael repraesentet eas (animas) in lucem sanctam". Un text și mai vechi decât acesta, dar neliturgic, e cel din povestirea apocrifă a lui "Iosif lemnarul", din secolul IV, care cuprinde următoarea rugăciune a lui Cristos către Tatăl, dusă după moartea lui Iosif: "Pater... mittas Michaelem angelorum tuorum principem...et ambulet cum anima patris mei Iosephi, donec per duxerit eam ad te".

Legată de această funcție, mai este una secundară atribuită de antici lui Mercur după cum rezultă de pe monumentele clasice: e vorba de cântărirea sufletelor, scenă întâlnită frecvent in iconografia medievală. Arhanghelul Mihail este reprezentat cu o balanță în mâini; pe un taler este așezat sufletul sub chipul unui copil gol, iar pe celălalt, pe care diavolul avea s-o încline de partea sa sunt faptele morale ale omului.

b) A doua funcție atribuită arhanghelului Mihail este aceea de apărător al poporului creștin. Textele liturgice se inspiră din Sfânta Scriptură care îl prezintă pe sfântul Mihail drept conducător al oștirilor îngerești care luptă împotriva satanei - dușmanul lui Dumnezeu și al poporului său. (Daniel 10, 13, 20, 12, 1, Jud 1, 9; Ap 12, 7-8); el este invocat ca să apere Biserica în luptele sale, iar sufletele în strâmtorările morții și ale judecății: "Michael archangele, veni in adiutorium populo Dei; Sancte Michael archangele defende nos in proelio, ut non pareamus in tremendo iudicio".

Prin urmare tradiția creștină l-a ales pe sfântul Mihail ca patron al cetățenilor, al provinciilor, al regatelor catolice; drapelul său era purtat în primele rânduri în bătălii; statuia lui se înălța deasupra fortărețelor cum se mai poate vedea și acum la castelul S. Angelo din Roma; de obicei era reprezentat în ținută de războinic, acoperit cu armură, cu sabia în mână doborând balaurul infernal care zace învins la picioarele sale.

În viziunile lor mistice Isaia și sfântul Ioan în Apocalips 7, 3-5 vorbesc frecvent despre o liturgie cerească, adică despre un înger care oficiază cu o cadelniță de aur; în acest înger oficiant a fost văzut sfântul Mihail.

De aici a apărut și ideea că sfântul Mihail celebrează în fiecare luni liturghia în cer. In diferite biserici închinate arhanghelului veneau creștini lunea spre a participa la liturghia și oficiul pe care sfântul Mihail înconjurat de cetele îngerești le-ar fi celebrat în ele. In liturgia medievală în general, liturgia votivă de luni era dedicată sfântului Mihail.

Conciliul II din Vatican în Constituția dogmatică Lumen Gentium reafirmă legitimitatea cultului îngerilor:

"Biserica i-a cinstit întotdeauna cu o dragoste deosebită pe sfinți alături de Sfânta Fecioară Maria și de sfinții Ingeri și a implorat cu pietate ajutorul mijlocirii lor".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire