pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VIII: CICLUL SANCTORAL (PROPRIUM SANCTORUM)

8. Sărbătorile mici ale Sfintei Fecioare Maria

a) Vizita Sfintei Fecioare Maria. 31 mai

Sărbătoarea celebrează faptul relatat de evanghelistul Luca în 1, 39-56.

Marialis Cultus îi descrie conținutul cu aceste cuvinte: "Liturgia o amintește pe Fericita Fecioară Maria... care îl poartă în sân pe Fiul ei și care merge la Elisabeta spre a-i oferi ajutorul dragostei sale și pentru a proclama îndurarea lui Dumnezeu, Mântuitorul".

E o sărbătoare de origine franciscană; a fost stabilită la capitlul general ținut în 1263. A fost recunoscută pentru Biserica universală de Urban VI în 1389. Noul calendar liturgic a fixat-o pe data de 31 mai, spre a fi celebrată, cum e normal, într-o zi ce cade între Buna Vestire și nașterea sfântului Ioan Botezătorul.

 

b) Sfânta Fecioară Maria de pe muntele Carmel. 16 iulie

Numele ebraic "Carmel" înseamnă "grădină roditoare" datorită vegetației extraordinare care crește pe acest munte. Muntele Carmel a fost câmpul de război unde profetul Ilie a susținut luptele sale pentru apărarea credinței Israelului împotriva preoților lui Baal, după cum ne relatează 1 Re 18, 21-40. Pe acest munte profetul a distrus cultul lui Baal și a reconstruit altarul lui Jahwe 1 Re 18. Tot aici, Ilie, a obținut de la Dumnezeu să cadă ploaie de sus, ploaie prevestită de un nouraș, ce înainta încet dinspre Orient (1 Re 18, 42).

Odată cu creștinismul, Muntele Carmel a devenit ținta tuturor celor care căutau singurătatea și iubeau contemplația.

În timpul cruciadelor, în secolul XII, Muntele Carmel s-a populat cu eremiți. Ei au elaborat o regulă din care s-a născut ordinul Carmelitanelor, răspândit apoi în toată Europa. Noul ordin călugăresc s-a așezat sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, Carmelitanii au introdus către anul 1380 comemorarea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel: comemorare admisă în 1726 în calendarul roman "ca semn al serviciilor acordate de Maria și în amintirea nenumăratelor binefaceri primite de la ea" - Martirologiul carmelitan.

Valoarea teologică a comemorării stă în raportul Maria - contemplație. Pentru eremiții de pe Muntele Carmel, nourașul care a apărut la orizont după rugăciunea lui Ilie anunțând intervenția lui Dumnezeu și ploaia salvatoare era simbolul Mariei, care prevestea intervenția salvatoare a lui Dumnezeu și venirea lui Isus Cristos.

Maria, care asculta cuvântul lui Dumnezeu și se gândea la el în inima ei, e luată ca model de contemplație și rugăciune.

Muntele Carmel, muntele sfânt, este imaginea deosebită a vecinătății cu Dumnezeu; Moise a urcat pe munte pentru a putea discuta cu Dumnezeu; Isus însuși a urcat pe munte pentru a se ruga în liniște; psalmul 24 notează că pe muntele cel sfânt al Domnului poate urca numai cel care are mâinile nepătate și inima curată. Marele mistic al ordinului carmelitan, sfântul Ioan al Crucii își intitulează "Urcarea pe muntele Carmel" opera scrisă spre a-l călăuzi pe omul ce se află în căutarea lui Dumnezeu.

Profetul Isaia afirmă că pustiul ars ar putea să se transforme în "măreția Carmelului". Carmelul, grădina roditoare este imaginea prezenței lui Dumnezeu, a frumuseții și rodniciei harului său. Maria este adevăratul Carmel grădina roditoare, unde s-a manifestat prezența lui Dumnezeu, rodnicia și frumusețea harului său.

 

c) Inima Neprihănită a Mariei

Sărbătoarea Inimii Neprihănitei a Mariei a fost introdusă în 1944 de papa Pius al XII-lea. Noul calendar roman a fixat-o în sâmbăta care urmează după solemnitatea Prea Sfintei Inimi a lui Isus.

Devoțiunea către Inima Neprihănită era cunoscută în secolele trecute în special în secolul XVII datorită scrierilor sfântului Ioan Eudes. La răspândirea ei în secolul nostru au contribuit mult aparițiile de la Fatima. Rezonanța maximă a atins-o în ziua de 8 decembrie 1942 când Pius XII a consacrat întreaga lume Inimii Neprihănite a Mariei cerând de la ea darul păcii.

Sensul teologic al acestei sărbători poate fi precizat pornind de la semnificația pe care cuvântul "inimă" o are în Biblie. Inima în înțeles biblic, este rezumatul vieții interioare a omului, centrul energiilor sale spirituale, din care izvorăsc actele de voință și afecțiune.

 

d) Sfânta Fecioară Maria Regină. 22 august

Celebrarea Mariei Regină a fost orânduită de papa Pius al XII-lea în 1955 la sfârșitul anului marian - Centenarul proclamării dogmei Neprihănitei Zămisliri.

Fixând-o în octava Adormirii Maicii Domnului, Noul calendar a voit să facă din ea o contemplare a acestei solemnități. In acest sens Marialis Cultus scrie: "Solemnitatea Asumpțiunii are o prelungire sărbătorească în celebrarea Fericitei Fecioare Maria Regină, care cade după opt zile, în care o contemplăm pe aceea care așezată la dreapta Regelui veacurilor, strălucește ca Regină și mijlocește ca Mamă".

 

e) Sfânta Fecioară Maria îndurerată. 15 septembrie

Devoțiunea către durerile Mariei s-a născut în Evul Mediu. Sărbătoarea în cinstea durerilor Mariei a fost introdusă pentru prima dată în Germania, la sinodul din Köln din 1423. Papa Benedict al XIII-lea a aprobat acaestă sărbătoare în 1727 cu titlul: Sărbătoarea celor șapte dureri ale Sfintei Fecioare Maria. Ordinul Servilor Mariei întemeiat la Florența în 1240 a contribuit la răspândirea cultului Indureratei. Papa Pius al X-lea a fixat-o la 15 septembrie. E sărbătoarea durerilor Mariei și nu a celor șapte dureri.

Lumen Gentium descrie cu aceste cuvinte participarea Mariei la suferințele Fiului: "Fericita Fecioară Maria a înaintat în călătoria credinței și a păstrat cu fidelitate unirea cu Fiul ei până la cruce, unde, potrivit planului divin, a stat suferind profund cu Fiul său unul născut și alăturându-se suflet de mamă la jertfa lui, a consimțit cu dragoste la jertfirea victimei pe care ea o adusese pe lume".

 

f) Sfânta Fecioară Maria a Rozariului. 7 octombrie

Studii recente au demonstrat că practica rozariului nu a fost introdusă de sfântul Dominic, cum s-a crezut multă vreme, ci a apărut cu mult înaintea sfântului Dominic. Ca atâtea alte practici de pietate, rozariul s-a format treptat, cuprinzând elemente de proveniență diferite. In forma în care îl recităm astăzi era format deja la începutul secolului XVI.

Sărbătoarea din 7 octombrie a fost introdusă de Pius V ca mulțumire pentru victoria navală repurtată de creștini asupra turcilor la Lepanto la 7 octombrie 1571. In această împrejurare Pius V, dominican, făcuse procesiuni recitând rozariul. Sărbătoarea stabilită de Pius V, spre a comemora victoria de la Lepanto avea denumirea de Beata Maria de Victoria. In 1716 Clement al XI-lea a extins sărbătoarea la întreaga Biserică în urma altei victorii a creștinilor asupra turcilor la Peterworodin. Denumirea veche s-a schimbat cu această ocazie în sărbătoarea rozariului.

 

g) Prezentarea Sfintei Fecioare Maria. 21 noiembrie

Această celebrare mariană se bazează pe o povestire din Protoevanghelia lui Iacob, potrivit căreia Maria, la vârsta de trei ani a fost adusă la templu din Ierusalim spre a fi consacrată în serviciul lui Dumnezeu.

Sărbătoarea a apărut în răsărit în secolul VII și poate fi pusă în legătură cu dedicarea bisericii Sfânta Maria Nouă construită în imediata apropiere a templului din Ierusalim și consacrată la 21 noiembrie 543. In secolul VIII se celebra deja în tot imperiul bizantin. In Occident a început să fie celebrată de papa Grigore XII în timpul captivității de la Avignon.

Pius V a desființat-o datorită originii sale. Sixt al V-lea a reîntrodus-o după ce a ce a înzestrat-o cu un limbaj biblic adecvat.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire