pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL BISERICESC (LITURGIC) ȘI SUBDIVIZIUNILE LUI

5. Anul bisericesc și cele trei mari perioade ale sale

Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiția moștenită din Legea Veche, în această zi (care era și începutul anului civil la evrei) s-a început creația lumii și tot în această zi și-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică, atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia (cap. LXI, 1-2), care profețeau despre Sine: «Duhul Domnului peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor..., să vestesc anul milei Domnului» (Luca IV,18-19). La romano-catolici anul bisericesc începe cu prima duminică din Advent (Adventus), adică duminica cea mai apropiată de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru săptămâni înainte de Crăciun.

În centrul istoriei mântuirii noastre și al activității răscumpărătoare a Mântuitorului stă Jertfa Sa, adică Patimile și moartea Sa pe Cruce, urmate de Învierea Sa din morți; tot așa în centrul sau inima anului bisericesc stau Paștile sau sărbătoarea Învierii, cu săptămâna Sfintelor Patimi dinaintea ei. Ca mijloc de comemorare a vieții și a activității răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc răsăritean are deci în centrul său sărbătoarea Sfintelor Paști și se poate împărți în trei mari faze sau perioade, numite după cartea principală de slujbă, folosită de cântăreții de strană în fiecare din aceste perioade, și anume: a) perioada Triodului - perioada prepascală; b) perioada Penticostarului - perioada pascală; c) perioada Octoihului - perioada postpascală. Fiecare din acestea cuprinde un anumit număr de săptămâni.

a) Timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și a Fariseului (cu trei săptămâni înainte de începutul postului Paștilor) până la Duminica Paștilor (total 10 săptămâni). Primele trei săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pregătire sufletească în vederea începerii postului, iar restul de șapte săptămâni - adică însuși postul Paștilor este vremea de pregătire, prin pocăință, post și rugăciune, pentru marea sărbătoare a învierii, precedată de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi.

b) Timpul Penticostarului ține de la Duminica Paștilor până la Duminica I-a după Rusalii sau a Tuturor Sfinților (total opt săptămâni).

c) Timpul Octoihului ține tot restul anului, adică de la sfârșitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc. Durata ei variază între 40-26 săptămâni, fiind în funcție de data Paștilor: cu cât într-un an oarecare Paștile cad mai devreme, iar în anul următor mai târziu, cu atât perioada Octoihului dintre ele e mai lungă; dimpotrivă, cu cât într-un an oarecare Paștile cad mai târziu, iar în anul următor mai devreme, cu atât perioada Octoihului dintre ele se scurtează. De altfel, toate aceste trei perioade, fiind dependente de data variabilă a Paștilor, încep și sfârșesc nu la date fixe, ci variabile de la an la an.

Fiecare din aceste trei perioade sau faze ale anului bisericesc are în centrul ei un moment liturgic, către care gravitează toate celelalte sărbători ale ei, și anume: Octoihul are ca sărbătoare centrală (culminantă) Nașterea Domnului, urmată de Bobotează (ambele aceste sărbători se sărbătoreau la început în aceeași zi); Triodul culminează cu Vinerea Patimilor; Penticostarul se începe cu Paștile și se încheie cu Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh), cele mai mari sărbători ale creștinătății răsăritene. Fiecare din aceste perioade reînnoiește sau comemorează anual o anumită latură sau parte din viața și activitatea Mântuitorului.

Astfel, perioada Octoihului comemorează și sărbătorește evenimentele dinainte de venirea Mântuitorului, până în ajunul Patimilor Sale; cu alte cuvinte, reînnoiește activitatea profetică, didactică sau învățătorească a Domnului, în care El a dat lumii învățătura divină a Evangheliei Sale. Perioada Triodului reînnoiește oficiul arhieresc al Mântuitorului sau activitatea Sa de Mare Preot, îndeplinită mai ales prin Jertfă, adică prin Patimile și moartea Sa pe Cruce. Perioada Penticostarului reprezintă și celebrează timpul dintre Înviere și Înălțarea în slavă a Domnului, urmată de pogorârea Sfântului Duh și întemeierea Bisericii creștine; ea sărbătorește (comemorează) adică pe Isus Cel slăvit si transfigurat, de după înviere, sau pe Mântuitorul ca împărat și întemeietor al Bisericii Sale. E deci perioada biruinței asupra păcatului și a morții, vremea triumfului și a bucuriei pascale, care urmează după vremea de luptă cu păcatul, de întristare și de pocăință.

Prin urmare, în cursul fiecărui an bisericesc, ni se reprezintă și se reînnoiește (comemorează) întreaga viață și activitate a Domnului, în toate cele trei laturi sau aspecte ale misiunii Sale: cea de învățător (profet), cea de arhiereu (mare preot) și cea de împărat sau biruitor al păcatului și al morții. Cea mai importantă dintre acestea în iconomia mântuirii este latura și activitatea arhierească; de aceea, celebrarea liturgică a Patimilor și Învierii Domnului rămâne centrul vieții lui Cristos în Biserică și inima întregului an bisericesc; tot ceea ce premerge și ceea ce urmează acestui timp nu constituie decât o pregătire și o încoronare sau desăvârșire a lui. De aceea, întregul cult al Bisericii, în diferitele lui manifestări, are un caracter pascal și între alte funcții ale lui este și aceea de a pune în evidență «virtualitățile multiple ale misterului pascal și de a-i asigura prezența eficace atât timp cât Biserica se va găsi angajată în durata istoriei și a lumii».

Astfel, prin întocmirea anului bisericesc și prin orânduirile ei de cult, Biserica urmărește în primul rând ca persoana și amintirea Mântuitorului să fie prezentă în chip tainic, dar real și continuu, în fiecare din zilele și din anii vieții noastre. Datorită șirului de sărbători, fazele vieții lui Isus, activitatea și învățătura Sa sunt reproduse sau împrospătate și reactualizate sau făcute prezente în chip liturgic (sacramental) în fiecare an pe pământ. În chipul acesta, anul bisericesc răsăritean reînnoiește, în cadrele timpului istoric și ale experienței umane, viața cu Cristos și în Cristos; prin el se realizează un fel de prelungire a întrupării și a vieții istorice a Mântuitorului, prin mijlocirea căruia Acesta continuă să trăiască în Biserică, de-a pururea viu în viața credincioșilor, așa cum trăia odinioară pe pământ.

Totodată, prin ciclul celălalt al sărbătorilor mineale (ale Sinaxarului sau Minologhiului) din cursul anului bisericesc, concomitent cu comemorarea Mântuitorului, se reînnoiește anual și se perpetuează în veșnicie amintirea vieții și activității tuturor celorlalte persoane sfinte din iconomia mântuirii și din istoria Bisericii: a profeților și a drepților dinainte de El, care L-au așteptat și L-au prevestit, cât și a Sfinților Apostoli, propovăduitori, martiri și a tuturor Sfinților care I-au urmat, care au activat și s-au jertfit pentru Biserica creștină, sau au contribuit, în vreun fel oarecare, la progresul și mărirea ei. Fiecare an nou din viața Bisericii este, astfel, o istorie a iconomiei mântuirii în rezumat, reînnoită prin rânduiala liturgică, iar fiecare zi liturgică este o feria (sărbătoare) deschisă spre eshatologie. Acestea caracterizează timpul eshatologic sau eclesial, timpul sfințit, spre deosebire de cel istoric.

Precum se vede, anul bisericesc răsăritean e alcătuit din combinarea a două cicluri concentrice, dar deosebite, de sărbători sau zile liturgice: a) Unul mobil (cu date variabile de la an la an), care se învârtește în jurul marii sărbători a Paștilor și are în centrul său exclusiv persoana și activitatea Mântuitorului, pe care o proslăvește în tot cursul anului, prin cântările Octoihului, ale Triodului și ale Penticostarului (ciclul hristologic sau pascal); b) Altul, fix, care comemorează îndeosebi șirul Sfinților pomeniți în fiecare zi din cele 12 luni ale anului calendaristic, începând cu septembrie și terminând cu august (ciclul sanctoral sau «mineal»). Primul ciclu reprezintă o reminiscență a calendarului lunar al evreilor, iar al doilea este de origine pur creștină, fiind introdus în calendarul solar iulian.

Fiecare zi liturgică din cursul anului bisericesc aparține astfel deopotrivă ambelor cicluri: ca zi a săptămânii (luni, marți, miercuri etc.) ea aparține ciclului pascal sau hristologic; ca zi a lunii (1 septembrie, 2 octombrie, 5 noiembrie ebc.), ea aparține ciclului sanctoral (mineal). De aceea, cu mici excepții (pe care le arată tipicul), potrivit acestei duble semnificații (întrebuințări), slujba completă a fiecărei zi liturgice este un rezultat al combinării cântărilor din Octoih (respectiv din Triod sau Penticostar) cu cele din Mineiul lunii respective.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire