pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VIII: CICLUL SANCTORAL (PROPRIUM SANCTORUM)

6. Adormirea Maicii Domnului. 15 august.

Este sărbătoarea cea mai solemnă care se celebrează în cinstea Sfintei Fecioare Maria.

Bulla "Munificentissimus Deus", prin care papa Pius XII a definit la 1 noiembrie 1950 Primirea Mariei cu trupul și cu sufletul în cer ca dogmă de credință, stabilește sensul și conținutul acestei solemnități:

"Augusta Mamă a lui Dumnezeu... Insoțitoare generoasă a dumnezeiescului Răscumpărător, victorioasă asupra păcatului și a morții, la sfârșit și-a încoronat mărețiile sale, rămânând neatinsă de putrefacția mormântului. A învins moartea, după cum o învinsese deja Fiul ei, și a fost înălțată cu sufletul și cu trupul în mărirea cerului".

Aceeași învățătură o reia Conciliul II Vatican în LG: "Fecioară Neprihănită, păstrată neatinsă de orice pată a păcatului originar, terminându-și călătoria vieții sale pământești, a fost înălțată în mărirea cerească cu sufletul și cu trupul" (nr. 59).

Marialis Cultus într-o singură propoziție expune motivele acestui privilegiu al Mariei: "Aceasta este sărbătoarea preamăririi sufletului ei neprihănit și al trupului ei feciorelnic". Această scisoare apostolică a lui Paul VI vede în înălțarea Mariei cu sufletul și cu trupul la cer speranța și idealul Bisericii:

"O sărbătoare care îi propune Bisericii și omenirii imaginea și documentul plin de mângâiere al împlinirii speranței finale: speranța că o asemenea glorificare este destinul tuturor acelora pe care Cristos i-a făcut frați ai săi... Sfânta Biserică... contemplă în ea cu bucurie ceea ce ea în întregime dorește și speră să devină".

Solemnitatea este destinată să celebreze moartea sfântă - pausatio, dormitio, depositio, natalis, transitus B. M. V. și glorioasa ei înălțare cu sufletul și cu trupul în cer.

Timpul când Maria și-a dat ultima suflare rămâne cu totul necunoscut.

Unii scriitori antici, bazându-se pe un pasaj interpolat din Cronica lui Eusebiu, afirmă că ea a murit în anul 48 d. C. Alții îi acordă care 63, care 69 de ani de viață; alții, fără temei istoric, ci luând în sens material profeția lui Simeon: Prin sufletul tău va trece o sabie, consideră că Maria, a murit ca martiră îndată după moartea lui Isus; în sfârșit, alții susțin că n-a murit deloc. Teologii din vechime și moderni au susținut ideea că Maria nu a murit, dar a trecut direct din viața pământească la mărirea cerească cu sufletul și trupul, sprijinindu-se nu pe elemente istorice, dar pe considerații teoretice. Documentul lui Pius XII nu se pronunță asupra acestei probleme. Părerea comună e că a cunoscut moartea naturală înainte de a se înălța la cer.

Sfântul Epifaniu, studiind toate aceste opinii, la sfârșit trage concluzia: "Nimeni nu cunoaște care a fost sfârșitul pământesc al Mamei lui Dumnezeu. Sigur știm că după jertfa de pe Golgota, apostolul Ioan, la recomandarea lui Isus, a luat-o pe Maria la el și a ținut-o până la moarte: "ex illa hora accipit eam discipulus in sua".

Discuții aprinse pe această temă s-au ivit la sfârșitul secolului trecut. Nu s-a ajuns la un rezultat sigur, dar au sporit probabilitățile în favoarea Ierusalimului; în favoarea Ierusalimului vorbesc toate memoriile vechi de călătorie începând cu cele ale Antonin din Piacenza (57) precum și apocrifele. Antonin notează: "In ipsa valle (Iozafat) est basilica S. Mariae, quam dicunt domum eius fuisse in qua et de corpore sublatam fuisse". In favoarea acestei opinii stă și faptul că la Ierusalim găsim primele indicii ale unei sărbători mariane la data de 15 august. Calendarul lecționarului din Ierusalim tradus în jurul anului 434 pentru uzul armenilor are, pentru data de 15 august următoarea rubrică: "15 august; este Ziua Mariei, Mama lui Dumnezeu". Textele liturgice ale acestei solemnități nu făceau nici o aluzie la Adormirea Maicii Domnului sau la vreun mister particular din viața ei, e o preamărire de ordin general a Mariei.

De abia la începutul secolului VI în Palestina și în Siria sărbătoarea mariană de la 15 august s-a transformat în comemorarea morții Mariei. La sfârșitul aceluiași secol, împăratul Maurițiu (582-602) a poruncit ca sărbătoarea Adormirii de la 15 august să fie celebrată în toate bisericile imperiului; astfel sărbătoarea mariană de mai înainte a devenit «dies natalis Mariae». Care este explicația acestei deveniri? sunt probabil mai mulți factori: poate răspândirea la începutul secolului VI a povestirii Transitus Mariae din apocrife, la care s-a adăugat marea afluență a pelerinilor la mormântul Fecioarei, venerat în valea lui Iozafat la Ierusalim (În ceea ce privește locul morții Mariei, Efesul și Ierusalimul își reclamă onoarea de a-i păstra mormântul).

În Occident găsim atestată pentru prima dată această sărbătoare în Galia în Sacramentarul de la Bubbio (secolul VII); se celebra în ianuarie cu titlul "in adsumptione S. Mariae".

La Roma, sărbătoarea trecea de la Biserica bizantină în secolul VII, odată cu venirea la Scaunul pontifical a papei Sergiu (687-701) născut într-o familie siriană emigrată în Sicilia; e fixată tot la 15 august și comemorează moartea și învierea Mariei.

În Anglia și Spania solemnitatea de la 15 august a pătruns ceva mai târziu, abia în secolul IX, cu aceeași denumire: adsumptio Mariae. Termenul de adsumptio e cunoscut deja din secolul II când era aplicat apostolului Ioan: sărbătoarea Adsumptio Iohannis datând din secolul II este celebrată și azi de greci la data de 8 mai. Odată introdusă în ciclul sărbătorilor de către liturgia romană, Assumptio a întrecut imediat în importanță toate celelalte sărbători mariane. In 863 papa Nicolae I în "Instrucțiunile către Bulgari" o așeza alături de Crăciun, Paști și Rusalii.

O amploare deosebită a căpătat odată cu orânduirea de către papa Sergiu a unei procesiuni la Roma, procesiune ce se desfășura cu un fast ieșit din comun, în care faimoasa imagine «acheropita» (numele indica opinia că nu era pictată de mână omenească) era purtată de la bazilica din Lateran la bazilica S. Maria Maggiore. Un cronicar din Evul Mediu ne-a lăsat această descriere cu privire la procesiune. In ajun (14 august) papa mergea în zori, desculț, însoțit de cardinali la capela Sancta Sanctorum, îngenunchea de 7 ori, deschidea dulapul, săruta picioarele Mântuitorului, scotea icoana și intona «Te Deum». Seara se ducea în procesiune la S. Maria Maggiore pentru recitarea oficiului și se reîntorcea la Lateran. Icoana Mântuitorului, care rămăsese între timp expusă în capelă era luată de cardinali și diaconi, așezată pe un «portatorium», și dusă în procesiune cu cântări și torțe, însoțită de papa și întregul popor. De-a lungul traseului casele erau ornate cu lumini festive la ferestre. In fruntea icoanei mergeau prefectul orașului și 12 dintre cele mai importante personalități. Odată ajunsă procesiunea la biserica S. Maria novella (actuala sfânta Francisca Romana) se făcea un popas; se așeza icoana pe treptele bisericii, se spălau picioarele și partea dreaptă a pieptului Mântuitorului cu un lichid prețios numit basilicum (apă cu esență de trandafir și extras din plante aromate numită basilic). In acest timp poporul, cu fața la pământ, cânta de 100 de ori «Kyrie eleison», apoi tot de atâtea ori «Christe eleison», și încă de 100 de ori «Kyrie eleison». Aceeași ceremonie se repeta când procesiunea ajungea la S. Maria Maggiore, unde papa celebra liturghia, binecuvânta și slobozea mulțimea obosită.

Această procesiune nocturnă descrisă de Petrarca într-unul din "Sonetele" Sale, la care participau toate corporațiile romane și nenumărați pelerini s-a bucurat de o faimă excepțională. Deși suprimată la Roma în 1566 de Pius V din cauza diferitelor abuzuri, ea a dăinuit în multe locuri în special în Italia.

Cadrul solemn al acestei mari sărbători mariane s-a completat cu încă o ceremonie; binecuvântarea în această zi a plantelor medicinale, considerate a avea putere de tămăduire și de îndreptare a puterii celui rău. Nu se știe de ce s-a ales această zi pentru binecuvântarea ierburilor de leac. Poate pentru că Maria era Floarea Câmpului și Crinul văilor, sau poate că în Orient va fi fost inițial obiceiul să se binecuvânteze în această zi câmpiile. Plantele, mai exact florile de leac, erau aduse și așezate pe altar sau lângă altar (adesea chiar sub fața de altar) înainte de liturghie. După liturghie erau binecuvântate, incenzate, stropite cu apă sfințită și distribuite. Credincioșii le duceau acasă și le păstrau cu mare cinste fiind foarte folositoare pentru îndepărtarea incendiilor și furtunilor; le puneau în ieslea animalelor pentru a îndepărta de la vite bolile și sub pernele copiilor pentru a-i păstra voinici și sănătoși. A-i oferi cuiva un buchet cu plante binecuvântate era un cadou foarte apreciat.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire