pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VIII: CICLUL SANCTORAL (PROPRIUM SANCTORUM)

Cultul și sărbătorile Prea Sfintei Fecioare Maria

1. Devoțiunea către Maria în Biserica primară

Nu trebuie să ne mire faptul că, având în vedere locul sublim pe care l-a ocupat în viața și în opera de mântuire înfăptuită de Isus, Maria s-a bucurat chiar în primele timpuri ale Bisericii de un sentiment deosebit de iubire și de venerație din partea credincioșilor.

Faptele Apostolilor ne-o prezintă în mijlocul apostolilor în așteptarea Duhului Sfânt. Părinții apostolici - Ignațiu, autorul scrisorii către Diognet, Iustin, Irineu - amintesc și preamăresc minunata ei maternitate divină, iar străvechea formulă romană a Simbolului: natum ex Maria Virgine, îi păstra mereu prezentă amintirea în mințile credincioșilor.

Apocrifele cele mai vechi și mai importante, cum ar fi "Inălțarea lui Isaia", "Oracolele sibiline", așa-zisele "Ode ale lui Solomon" și în special "Protoevanghelia lui Iacob", îi dedică Mariei cele mai frumoase pagini din legendele lor. Din acestea din urmă s-a inspirat artistul care în secolul V a executat faimoasele mozaicuri din bazilica Santa Maria Maggiore.

Toate acestea nu sunt un indiciu că în secolul I și II Maria primea onoruri liturgice propriu-zise; Biserica primară nu cunoștea decât cultul față de Cristos și de martiri. Nici nu părea oportun un atare cult al Mamei lui Dumnezeu atâta vreme cât creștinii trăiau în mijlocul superstițiilor idolatrice și era încă viu și practicat cultul Cibelei, mama zeilor, pentru păgâni; pentru creștini însă era, după expresia lui Tertullian, magna mater daemonum. In secolul I-II apar în catacombe imagini pictate ale Fecioarei, fie cu Copilul în brațe, fie fără el; cea mai veche este cea din cimitirul sfintei Priscila, pe via Salaria, reprezentând-o pe Fecioară strângând Copilul la piept și având pictată deasupra capului o stea. Dar nici aceste imagini nu pot fi interpretate ca o dovadă a unui cult marian propiu-zis, ci mai curând ca un indiciu al profundei venerații de care se bucura Fecioara în Biserica primelor timpuri și un indiciu totodată al asemănării substanțiale între pietatea noastră mariană și cea a primilor creștini: ca și noi, aceștia o priveau pe Maria nu ca o simplă creatură, dar ca pe Mama lui Isus, cooperatoarea lui la opera de mântuire și mijlocitoare la el.

Începuturile cultului liturgic față de Sfânta Fecioară sunt legate de elaborarea gândirii teologice asupra operei Cuvântului întrupat care a dus la o înțelegere mai clară a măreției maternității Mariei și la sublima ei sfințenie.

La aceasta se adaugă, la sfârșitul secolului III, idealurile ascetismului care încep să se răspândească în Biserică atrăgând atâtea suflete generoase la o viață mai desăvârșită, spre admirația lumii: Maria apare ca un "model desăvârșit al ascetului", "Fecioara prin excelență", ea care consacrându-și întreaga viață practicării neîntrerupte și eroice a virtuții, merita asemenea martirilor cinstea și venerația creștinilor. Sub această lumină o prezintă adesea, de pildă, Origene. Despre acest lucru vorbește o frumoasă frescă din cimitirul Sfintei Priscila din secolul III. Reprezintă o «velatio virginis»; episcopul i-o arată candidatei pe Maria așezată pe un jilț, cu Copilul Isus în brațe, ca pe un model de puritate virginală. In aceeași epocă unele geamuri aurite și sarcofrage din Roma și Galia o prezintă pe Maria între doi sfinți, aceștia fiind uneori Petru și Pavel".

Primele semne ale unui cult particular acordat Mariei le găsim în Orient. După spusele sfântului Epifaniu (+403) în Tracia și Arabia, acest cult a cunoscut la sfârșitul secolului IV o atare înflorire încât uneori depășea limitele cuvenite. Sfântul Epifaniu notează un obicei cu nuanță păgână: unele femei din regiunile amintite pe care el le numește coliridiane, pentru a o cinsti pe Maica Domnului se adunau la date fixe într-un anumit loc, spre a-i oferi pe un altar, ca unei zeițe, o turtă pe care apoi o mâncau împreună. Epifaniu taxează drept păgânism această formă de cult și declară răspicat că Maria nu este o divinitate și, oricât de mari i-ar fi demnitatea și virtuțile, nu trebuie să i se aducă jertfe.

În Siria așa-numitele "Precationes ad Deiparam" scrise de sfântul Efrem (373), probabil pentru serviciul liturgic al călugărilor săi, atestă o înflorire a pietății mariale care, în secolele următoare nu numai că n-a fost depășită, dar probabil nici egalată. Sfântul Efrem o invocă pe Fecioară cu titlurile cele mai frumoase și mai afectuoase: speranța tuturor creștinilor, îmblânzitoare a mâniei divine; unicul refugiu, după Dumnezeu; lumină, forță, gloria celui care aleargă la ea etc.

De altfel Sfinții Părinți din această epocă precum și ceilalți scriitori bisericești fie latini, fie greci sau sirieni: sfântul Ambroziu, sfântul Ieronim, sfântul Augustin, sfântul Atanaziu, Afraat, sfântul Ioan Gură de Aur, sfântul Epifaniu și alții, se întrec în a o preamări pe Maria ridicată la inefabila demnitate de "Mamă a lui Dumnezeu" și în a exalta desăvârșirea virtuților ei.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire