pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VII: TIMPUL "PER ANNUM"

6. 14 septembrie. Inălțarea Sfintei Cruci

Crucea era prea legată de misterul mântuirii noastre ca să nu-și atragă foarte curând omagiul și venerația primelor generații creștine, Crucis religiosi cum numea Tertullian aceste generații. Crucea era simbolul lui Cristos, semnul Fiului omului, cum se exprimase el însuși. In primele trei veacuri, cât era încă în vigoare pedeapsa cu moartea prin răstignire până la abolirea ei de către Constantin cel Mare, deoarece aveau sub ochii lor spectacolul oribil al răstignirii, creștinii simțeau oroare în a-l prezenta grafic pe Cristos răstignit. Prima reprezentare grafică a răstignitului datează din secolul III și a fost descoperită în 1856 pe Colina Palatină, la Roma, dar nu e lucrarea unei mâini creștine, ci o blasfemie adusă lui Cristos de un păgân: pe cruce e răstignit un asin.

În secolul IV găsim crucea gravată pe monumente ca o pecete creștină, dar mai ales în fața crucii pictate sau aplicate pe perete, spre răsărit, asceții din vechime obișnuiau să se roage. In Faptele martirilor Hiparh și Filoteu (secolul IV) găsim scris: "Erat illis in aedibus eiusdem Hipparchi conclave commode extructum, crucemque pinxerat in orientali eiusdem pariete. Ibi ante crucis imaginem, converso ad orientem ore, Dominum I.C. quotidie septies adorabant".

Evreii aveau de asemenea obiceiul de a se ruga cu fața spre Ierusalim. Direcția spre răsărit, spre Ierusalim unde se afla lemnul crucii, avea o semnificația escatologică pentru creștini: crucea le amintea nu numai venirea lui Cristos pentru a înfăptui judecata universală în locul în care se înălțase, dar și victoria sa finală asupra tuturor creaturilor.

O nouă fază în istoria cultului Sfintei Cruci s-a deschis la Ierusalim la sfârșitul secolului IV, odată cu găsirea și arătarea publică a lemnului crucii și cu răspândirea relicvelor din acest lemn la multe biserici din Orient și Occident. Crucea lui Cristos a fost găsită într-o zi de 14 septembrie; cu privire la anul și împrejurările descoperirii ei planează încă nesiguranța. Invățătura lui Addai - lucrare apocrifă - susține că ea a fost aflată pe vremea lui Tiberiu, pe când era episcop la Ierusalim sfântul Iacob; Cronica Alexandrină notează data de 14 septembrie 320; Etheria presupune că acest lucru s-a petrecut înainte de anul 335, an în care au fost sfințite cele două bazilici ale lui Constantin: Anastasis și Martyrion: "Et ideo propter hoc ita ordinatum est, ut quando primum sanctae Ecclesiae asupra scriptae consecrabantur, ea dies esset qua Crux Domini fuerat inventa, ut simul omni laetitia eadem die celebrarentur". Insă Eusebiu, care a luat parte la sfințirea acestor biserici și vorbește despre acest eveniment în "Vita Constantini" scrisă în 337, nu face nici o aluzie la descoperirea Sfintei Cruci. Prima dată sigură ne-o oferă sfântul Ciril din Ierusalim, care în a 13-a Cateheză anagotică ținută în 347, vorbește despre larga răspândire a relicvelor Sfintei Cruci: "Si nunc negavero (că Isus Cristos a fost răstignit) arguet me iste Golgothas, cui nunc omnes proxime adsistimus, arguet me Crucis lignum, quod per particulas ex hoc loco per universum iam orbem distributum est".

Cu privire la împrejurările găsirii ei, de asemenea nu avem informații precise. In general i se atribuie descoperirea Sfintei Cruci sfintei Elena, mama lui Constantin cel Mare. Aceasta, în timpul pelerinajului făcut în Tara Sfântă în anul 326, ar fi dat porunca să fie distrus un templu al lui Venus construit pe Calvar și în locul lui să se construiască o bazilică măreață. Cu această ocazie s-ar fi făcut săpături și cercetări amănunțite și s-ar fi descoperit trei cruci; Cum să se afle care era a lui Cristos? S-au atins cu ele o bolnavă. La atingerea uneia din ele bolnava s-a vindecat pe loc; crucea lui Cristos a fost astfel identificată. Insă Eusebiu, deși amintește de această călătorie a împărătesei la locurile sfinte și de darurile bogate făcute bisericilor ridicate de fiul ei, nu spune nici un cuvânt că ar fi avut vreun rol în descoperirea Sfintei Cruci. Etheria de asemenea amintește simplu faptul că sfânta cruce a fost descoperită, dar nu face nici o aluzie la sfânta Elena. In secolele IV-V circulau o mulțime de legende cu privire la descoperirea Sfintei Cruci. Una dintre ele, de origine siriană, relatează că sfânta Elena a adunat la Ierualim 500 de evrei ca să descopere unde a fost ascunsă crucea, dar neputând să scoată nimic de la ei, a căutat alții, printre care pe un oarecare Iuda; acesta printr-o tradiție familială primită de la strămoșul său Zaheu, cunoștea secretul. După șapte zile de înfometare a indicat locul. Crucea adevărată a putut fi identificată de celelalte prin faptul că atingând o femeie moartă a înviat-o. Iuda se convertește, ia numele de Kiriakos și e făcut episcop.

Nu avem motive să ne îndoim că faptul în sine al descoperirii Sfintei Cruci a fost un eveniment istoric; însă el a fost înconjurat cu multe detalii legendare.

Inițial sărbătoarea de la 14 septembrie se ținea numai la Ierusalim, unde a cunoscut curând o importanță extraordinară. Etheria ne-a lăsat o interesantă descriere din care rezultă că sărbătoarea de la 14 septembrie era așezată pe același plan cu Paștele și Epifania. Iată descrierea ei:

"Dedicarea acestei sfinte biserici (Martyrion și Anastasis) se celebrează cu cea mai mare onoare, deoarece crucea Domnului a fost regăsită în aceeași zi... Așadar când vin zilele, mai întâi încep să alerge mulțimile de călugări din diferite provincii, adică din Mesopotamia, Siria, Egipt și Tebaida, unde trăiesc foarte mulți monahi; căci nu există unul care în acea zi să nu meargă la Ierusalim pentru a lua parte la o bucurie atât de mare și la zile atât de strălucite; chiar și mirenii, fie bărbați, fie femei, se adună din toate provinciile la Ierusalim. Episcopii, când sunt puțini, sunt peste 40 sau 50; și cu ei sunt mulți clerici ai lor. Si ce mai e încă? Cine nu a participat la o sărbătoare atât de mare, fără să fi fost împiedicat de o necesitate adevărată consideră că a comis păcat grav. In aceste zile bisericile sunt împodobite ca la Paști și la Epifanie".

Cu această ocazie se arată poporului lemnul Sfintei Cruci. Inițial sărbătoarea a avut ca obiect principal aniversarul dedicării celor două bazilici, iar cu scop secundar arătarea crucii. Curând rolurile s-au inversat, al doilea s-a accentuat iar cel dintâi a fost uitat complet pentru a rămâne o sărbătoare a Sfintei Cruci. Deja din secolul VI, sărbătoarea a primit titlul: Exaltatio praeclarae Crucis. De la Ierusalim solemnitatea s-a răspândit cu ușurință la multe biserici ale Orientului, mai ales la cele care au putut obține relicve ale Sfintei Cruci. La Roma sărbătoarea s-a introdus înaintea pontificatului papei Sergiu (687-701), fiind o imitație a sărbătorii de la Ierusalim.

La Roma o relicvă a Sfintei Cruci ajunsese de pe vremea lui Constantin. Liber Pontificalis notează: "Eodem tempore fecit Constantinus Augustus basilicam in palatio Sessoriano, ubi etiam de ligno S. Crucis Domini nostri Iesu Christi posuit". Sessorium era reședința împărătesei Elena.

Când în anul 635 lemnul crucii a fost recuperat din mâinile perșilor în urma victoriei repurtate de împăratul Heraclius, devoțiunea către Sfânta Cruce a cunoscut o nouă înflorire în lumea creștină, în special la latini. Probabil că acest fapt a determinat o sistematizare mai precisă a acestei sărbători la Roma.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire