pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VII: TIMPUL "PER ANNUM"

3. Solemnitatea Prea Sfintei Inimi a lui Isus.

În Scrisoarea Apostolică "Investigabiles divitias Christi" din 6 februarie 1965, papa Paul VI scrie:

"Dorim ca la toate categoriile de credincioși să li se explice în modul cel mai potrivit și complet adâncile și tainicile temeiuri doctrinale, care ilustrează infinitele comori ale iubirii Inimii Sfinte; și să li se arate funcțiile sacre deosebite care să înflăcăreze tot mai mult evlavia pentru un atare cult, demn de cea mai înaltă considerație, în scopul de a obține ca toți creștinii, animați de noi dispoziții sufletești, să dea cinstea cuvenită acestei Inimi dumnezeiești, să repare nenumăratele păcate cu dovezi tot mai fervoroase de supunere și să-și conformeze întreaga viață cu preceptele iubirii adevărate, ceea ce înseamnă împlinirea legii. Si fiindcă sfântul Conciliu Ecumenic recomandă cu căldură exercițiile de pietate ale poporului creștin... mai cu seamă când sunt făcute din voința Scaunului Apostolic" (Constituția liturgică 13) ni se pare că această formă de devoțiune trebuie recomandată în cel mai înalt grad: de fapt... ea constă în esență în adorare și ispășirea adusă cum se cuvine lui Cristos; și e întemeiată, mai presus de toate, pe misterul sublim al Euharistiei".

Cultul Sfintei Inimi a lui Isus nu s-a născut, cum s-ar putea crede, în secolul al XVII, în urma revelațiilor sfintei Maria Alacoque, dar trebuie mers cu câteva secole mai în urmă la scriitorii mistici medievali, germani și francezi (printre aceștia din urmă se numără în special sfântul Bernard) care au sădit în suflete evlavia pentru patima lui Cristos, scoțându-i în relief scenele mai dureroase mai cu seamă rănile mâinilor, ale picioarelor, a coastei și a inimii străpunse de sulița centurionului roman.

Devoțiunea către Inima străpunsă a lui Isus e semnalată pentru prima dată în Flandra, la fericitele Maria d'Oignies și Lutgarda d'AgwiPres, pentru a se răspândi apoi prin sfânta Mechilda și Gertruda (+1302) în Germania, la mănăstirile dominicane și carteziene din Colmar, Trier, Strasbourg, Köln, iar din mănăstiri trasmițându-se apoi la popor. In Italia a contribuit mult la răspândirea acestei evlavii ordinul franciscan, cu sfântul Bonaventura (+1274), sfânta Margareta de Cortona și sfânta Angela de Foligno (+1309) cu celebra "Cartea vedeniilor".

Iată cum vorbea marele mistic - sfântul Bonaventura, despre Inima lui Isus:

"Deoarece am venit la Preadulcea Inimă a lui Isus și pentru că e bine să rămânem în ea, să nu ne îndepărtăm de ea căci e scris: "Cei care se îndepărtează de tine vor fi scriși în țărână (Ier 17, 13). Dar ce se întâmplă cu cei care se dăruiesc? Tu însuți, Doamne, ne înveți în această privință, căci tu le-ai zis celor care se apropie de tine: "Bucurați-vă, căci numele voastre sunt scrise în cer" (Lc 10, 20). Noi vrem, așadar, să ne apropiem de tine, să tresăltăm de veselie și, amintindu-ne de Inima ta, să ne bucurăm întru tine. Ah, cât este de bine și de plăcut să locuiești în această Inimă! Inima ta e o comoară mare, e o perlă prețioasă, o bune Isuse. Cine va arunca această perlă? Mai curând voi părăsi toate perlele, voi schimba toate gândurile și afecțiunile mele ca să o dobândesc; voi arunca toată inteligența mea în Inima lui Isus și nu voi cunoaște nici o dezamăgire; ea mă va hrăni".

De asemenea sfânta Angela de Foligno în "Cartea vedeniilor" notează: "Am fost răpită în extaz într-un loc unde mi-a fost arătată Inima lui Cristos și am auzit aceste cuvinte: «Iată locul fără minciună unde totul este adevăr»".

Imnurile compuse în cinstea Inimii lui Isus cunoșteau o largă circulație în rândul poporului în această perioadă. Faimos era, de pildă, imnul compus de fericitul Herman, arhiepiscopul de Koln, din care reproducem o strofă:

Summi Regis Cor, aveto,
Te saluto corde laeto;
Te completi me delectat
Et hoc meum Cor affectat
Ut ad te loquar, animas.

Nu lipseau nici imaginile care reprezentau această Inimă deschisă de suliță; ea avea deasupra inscipția «IHS», sau era înconjurată de flăcări, sau era flancată de două mâini și de două picioare străpunse.

De la jumătatea secolului XIV până la sfârșitul secolului XV, devoțiunea către Inima lui Isus a cunoscut o perioadă de declin.

La începutul secolului XVI, cunoaște din nou o înflorire care o va face să se răspândească în toată lumea catolică și să primească recunoașterea oficială a liturgiei.

Acest lucru s-a petrecut în special în Franța. Ii revine sfântului Ioan Eudes (1601-1680) onoarea de a fi inaugurat cultul Sfintei Inimi. Prin decretul din 8 martie 1670 dat de episcopul de Rennes, sfântului Ioan Eudes a obținut autorizația de a celebra solemn, în fiecare an la 30 august, sărbătoarea Sfintei Inimi în comunitățile congregației întemeiate de el, folosind oficiul și liturgia compuse de el. La data amintită, sfânta Maria Margareta Alacoque nu intrase încă în mănăstirea din Paray-le-Monial.

Exemplul epsicopului de Rennes a fost imediat urmat de alți episcopi din Franța, Germania și Italia.

La popularizarea cultului către Sfânta Inimă înfăptuită de comunitățile eudiene s-a adăugat ulterior contribuția la fel de eficientă a mănăstirii Paray-le-Monial, ca urmare a revelațiilor pe care Cristos le-a făcut sfintei Maria Margareta Alacoque (+1690), călugărița vizitandină. De aici s-au îndreptat către Sfântul Scaun primele propuneri de a se orândui pentru Biserică o sărbătoare în cinstea Inimii lui Isus. Aceste cereri s-au făcut în repetate rânduri: în 1687, 1697, 1729 promotorul credinței fiind cardinalul Prosper Lambertini, viitorul papă Benedict XIV (1740-1758), dar toate au avut răspuns negativ; problema nu se maturizase suficient. O nouă inițiativă a fost luată de episcopii polonezi și de data aceasta cu succes; în 1765 papa Clement XIII a aprobat sărbătoarea pentru Polonia și Confraternitățile având ca patron Inima lui Isus.

Nouă ani mai târziu, în 1856, la insistențele lui Don Gueranger de la Solesmes, papa Pius IX a extins sărbătoarea Inimii lui Isus la întreaga Biserică, fixând-o pentru ziua de vineri, după octava Trupului Domnului.

Leon XIII în 1899 a consacrat întregul neam omenesc Inimii lui Isus.

Pius X a prescris ca această consacrare să se repete în fiecare an în sărbătoarea Inimii lui Isus.

Pius XI în 1928 a introdus un formular nou pentru oficiu și liturghie compus de benedictinul Henric Quentin.

Litania în cinstea Inimii lui Isus, având numărul simbolic de 33 de invocații, a fost compusă în anul 1691 de P. Galifet.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire