pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL BISERICESC (LITURGIC) ȘI SUBDIVIZIUNILE LUI

4. Luna ca subdiviziune a anului bisericesc

Ceva mai puțină importanță are în cadrul anului bisericesc împărțirea timpului în luni. Dacă în viața socială luna are atâta importanță ca unitate de măsură a timpului (mai ales în latura economică-financiară), nu tot așa stau lucrurile în sectorul vieții religioase și îndeosebi în domeniul cultului răsăritean, unde rolul fundamental din punct de vedere cronologic îl joacă săptămâna. Precum am văzut, cele 12 luni ale anului calendaristic iulian constituie subdiviziuni arbitrare și artificiale ale timpului, deoarece durata lor nu corespunde exact cu mersul lunii pe cer (cu mișcarea ei de rotație în jurul pământului) și nu este aceeași pentru toate, ci variază de la 28 la 31 de zile. De aceea, nici începutul lunilor nu corespunde totdeauna cu acela al săptămânilor; în cursul aceluiași an, o lună începe cu o anumită zi din săptămână (luni, marți, miercuri etc.), celelalte luni cu alte zile ale săptămânii, care se schimbă de la an la an pentru fiecare lună.

Totuși, Biserica a adoptat și ea, în calendarul ei liturgic, sistemul de împărțire a timpului în luni, moștenit de la strămoșii noștri romani și așa de mult uzitat până astăzi, în viața publică (de Stat), la toate popoarele. Șirul lunilor anului bisericesc ortodox începe însă nu cu ianuarie, ca în calendarul civil, ci cu septembrie și se sfârșește cu august, deoarece începutul anului bisericesc e socotit la 1 septembrie (vezi mai departe).

Precum am spus, în calendarul creștin, fiecare zi liturgică, socotită după numărul ei de ordine din cadrul lunii respective (1 septembrie, 2 mai, 5 august etc.), este închinată amintirii, comemorării sau sărbătoririi unui anumit fapt (eveniment sau moment) din istoria mântuirii sau unei (unor) anumite persoane sfinte, care se serbează o singură dată pe an și pe care ni le arată atât calendarele bisericești de perete și Sinaxarele, de la sfârșitul cărților de slujbă indicate mai sus, cât și Sinaxarele din serviciul Utreniei, pe care le găsim în Mineie. Așa, de exemplu, ziua de 1 ianuarie este consacrată pomenirii și cinstirii deosebite a Tăierii-împrejur a Domnului nostru lsus Cristos și totodată cinstirii Sfântului Vasile cel Mare; cea de 2 februarie ne amintește de aducerea Pruncului Sfânt la templu și întâmpinarea Lui de către bătrânul Simeon; cea de 29 iunie sărbătorește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel ș.a.m.d. Împărțirea anului bisericesc răsăritean în luni a dat astfel naștere celor 12 mineie (cărțile de ritual care cuprind slujbele sfinților din fiecare lună).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire