pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VII: TIMPUL "PER ANNUM"

2. Trupul Domnului

De la ultima reformă liturgică denumirea este: Solemnitas SS. Corporis et Sanguinis Christi.

Papa Paul al VI în enciclica "Mysterium fidei" din 3 septembrie 1965 notează:

"Biserica catolică își arată cultul de adorație față de Sacramentul Euharistic nu numai în cursul Liturghiei, dar și în afara celebrării ei, păstrând cu cea mai mare grjă Ostiile consacrate, prezentându-le venerării solemne a credincioșilor creștini, purtându-le în procesiune spre bucuria mulțimii creștine...

Din această credință deosebită s-a născut și sărbătoarea «Corpus Domini», care, în special prin strădania slujitoarei lui Dumnezeu, fericita Iuliana de Mont Cornillon, a fost celebrată pentru prima dată în dieceza de Liege, iar înaintașul nostru Urban IV a extins-o la întreaga Biserică".

Într-adevăr, originile îndepărtate ale acestei sărbători trebuie căutate în acea înflorire excepțională a evlaviei euharistice care se constată după anul 1100. Mai aproape în timp, aceste origini le găsim în revelațiile fericitei Iuliana, superioara mănăstirii Mont Cornillon , de lângă Liege, în Belgia (1193-1258). Prima vedenie a avut-o în 1208. Fiind în extaz în timpul rugăciunii, a văzut luna strălucind de o lumină candidă, cu excepția unei porțiuni, unde o linie întunecoasă părea că o deformează; Dumnezeu i-a dat de înțeles ce înseamnă această vedenie; în Biserică mai lipsea o solemnitate în cinstea Prea Sfântului Sacrament. Ioan de Lausanne, duhovnicul fericitei Iuliana, a consultat mai mulți teologi renumiți, în special pe doi: pe Hugo de Sancto Caro și pe Iacob Pantaleon, arhidiacon de Liege, cu privire la această vedenie, de la care a primit o judecată favorabilă; drept care a insistat pe lângă episcopul de Liege să introducă în dieceza sa o sărbătoare în cinstea Sfântului Sacrament. Episcopul a căzut de acord: a fixat această sărbătoare în joia de după duminica Sfintei Treimi, în acel an 1246 celebrând-o el însuși pentru prima dată.

Între timp arhidiaconul Hugo a ajuns cardinal și delegat papal pentru Flandra; a confirmat sărbătoarea și a prescris-o clerului și episcopilor din teritoriul de jurisdicție.

La puțin timp Iacob de Pantaleon, arhidiacon de Liege și confident al fericitei Iuliana, urcă pe tronul pontifical sub numele de Urban IV. Desigur că nu a uitat de «festum Eucharistiae», sărbătoarea pe care el o susține cu căldură, dar se părea că momentul potrivit pentru a o extinde la întreaga Biserică întârzia să sosească. Ceea ce l-a determinat în cele din urmă să o facă, se pare că a fost o veste pe care a aflat-o pe când se afla la Orvieto; o minune petrecută într-o localitate vecină, la Bolsena. Un preot în călătorie care era muncit de îndoieli cu privire la prezența reală a lui Cristos în Sfânta Euharistie, celebrând într-o zi Sfânta Liturghie în biserica sfânta Cristina din localitatea amintită, a văzut Ostia consacrată prefăcându-se în carne, din care curgea sânge viu; sângele a pătat corporalul, altarul și câteva pietre din pardoseală. Papa a voit să vadă acest corporal. I s-a adus cu mare solemnitate la 19 iunie 1264. Papa a hotărât ca acest corporal să rămână la Orvieto, ceea ce i-a determinat pe orvietani să construiască admirabila catedrală în care este păstrat și astăzi. Peste puțină vreme, impresionat de această minune, la 11 august 1264, pe când se afla la Orvieto, papa a publicat Bulla "Transiturus de hoc mundo", prin care stabilea pentru întreaga Biserică sărbătoarea Corpus Domini. Insuși papa a celebrat cel dintâi sărbătoarea acolo la Orvieto, cu o solemnitate ieșită din comun "ut videntibus et audientibus de tanti festi celebritate salubre praeberetur exemplum", nota papa într-o scrisoare. Sărbătoarea s-a răspândit rapid în întreaga Biserică, fiind primită pretutindeni cu entuziasm.

Documentul lui Urban IV prin care se instituia sărbătoarea «Corpus Domini» nu stabilea și o procesiune cu Sfântul Sacrament pentru această zi. Totuși documentul o sugera sau chiar o presupunea:

"In ipsa quinta feria devotae turbae fidelium ad ecclesias affectuose concurrant et tunc cleri et populi pariter congaudentes, in cantica laudis surgant, tunc omnium corda et vota, ora et labis hymnos personent laetitiae salutaris, tunc psallat fides, spes tripudiet, exultet caritas, devotio plaudat, jubilet puritas et sinceritas jucundetur..."

Nu a fost nici o intervenție pontificală care să prescrie procesiunea; cu toate acestea, ea a fost introdusă în Germania, Franța, Italia și celelalte țări creștine dintr-un impuls spontan al pietății poporului; fervoarea cu care poporul lua parte la ea era impresionantă. Era punctul cel mai strălucitor al sărbătorii. Zelul clerului, credința înflăcărată a poporului, dărnicia conducătorilor au pus peste tot ceea ce au avut, la dispoziția regelui măririi, spre a-i face cât mai triumfală trecerea pe străzile orașelor și satelor. La acest cortegiu triumfal, în rândurile maselor compacte de credincioși se aflau nobilii, principii, regii.

La început Sfântul Sacrament era purtat în procesiune în pixide de argint sau în relicviare împreună cu relicvele pentru care fuseseră confecționate, dar adaptate în așa fel încât să se poată vedea Sfânta Ostie. După ce s-a interzis ca Sfântul Sacrament să fie purtat împreună cu moaștele, s-au confecționat monstranțe special din aur, pietre prețioase și cristal. Aceste monstranțe prin formele variate, arta și bogăția materialelor sunt monumente de o frumusețe și valoare excepțională. Monumentale erau uneori și dimensiunile lor; astfel cea din Genova folosită și azi e purtată pe rând de opt preoți.

De regulă procesiunea începea dimineața după liturghie și dura foarte mult. Pe traseu se făceau mai multe opriri la diferite biserici sau altare construite în acest scop. Uneori la aceste opriri aveau loc mici montaje: recitări de poezii sau reprentații ale unor texte biblice. In Germania unde era dinainte obiceiul de a se face procesiuni la câmp cu Sfântul Sacrament, noua procesine a îmbrăcat un caracter de binecuvântare a câmpiilor și a holdelor, cântându-se ca un exorcism, la patru stațiuni diferite începutul celor patru Evanghelii.

Textele oficiului și liturghiei acestei solemnități au fost atribuite, încă de la începutul secolului XIV, sfântului Toma de Aquino. Fra Tolomeo da Lucca, ucenic, prieten și uneori duhovnic al sfântului Toma notează în "Historia Ecclesiastica":

"Isto autem tempore... officium etiam de Corpore Christi fecit ex mandato Urbani... Hoc autem fecit completum, et quantum ad lectiones et quantum ad totum officium, tam diurnum, quam nocturnum, quam etiam ad missam et quidquid illa die cantatur". Dom Pius Parsch face următoarele considerații elogioase: "Liturgia sărbătorii a fost compusă de marele doctor al Bisericii, sfântul Toma, din porunca papei Urban IV în anul 1264. Este incontestabil că avem aici o operă clasică a liturgiei. Remarcăm totuși o mare deosebire între oficiul sărbătorii Sfântului Sacrament și cel al sărbătorilor mai vechi. Oficiul sărbătorilor vechi se aseamănă cu un parc grandios, dar sălbatic; oficiul sărbătorii Sfântului Sacrament poate fi comparat cu o grădină artistică "a la française". Sărbătorile vechi respiră aerul puternic al erei martirilor, dar, de obicei, nu au o construcție atât de delicată și artistică. Sărbătorile moderne se disting printr-o construcție sistematică și prin diverse forme artistice. Sărbătoarea Sfântului Sacrament este o sărbătoare modernă și deține primul rang printre aceste sărbători. Este o veritabilă capodoperă artistică. Atât în rugăciunea orelor cât și în liturghie întâlnim la tot pasul noi frumuseți arhitecturale". Pentru exemplificare liturgistul dă patru versuri din imnul de la laude:

Se nascens dedit socium,
Convescens in edulium,
Se moriens in pretium,
Se regnans dat in praemium.

Poetul Santeuil afirmă că ar da toată opera sa, dacă ar putea fi autorul acestei strofe.

Textele și mai ales imnurile acestei sărbători fac parte din acele opere pentru care Isus i-ar fi spus autorului:

"Ai scris bine despre mine, Toma!"

Unii istorici ai liturgiei pe temeiuri de analiză a structurii acestor texte, susțin că ar fi o fuziune de elemente provenind din mai multe izvoare bine închegate și armonizate de mâna unui autor învățat și abil, dar al cărui nume rămâne necunoscut.

Piesa caracteristică acestei solemnități este secvența «Lauda Sion Salvatorem» din cadrul liturghiei. După noua reformă, ea este facultativă. Actualele norme liturgice referitoare la această solemnitate prevăd următoarele:

"În Joia Sfântă și în solemnitatea Trupului și Sângelui Domnului, poporul creștin este chemat să cinstească în mod deosebit, prin adorație, Sacramentul minunat al Euharistiei".

Iar cu privire la procesiunea euharistică:

"Printre procesiunile euharistice iese în evidență, prin importanță și semnificație în viața pastorală a parohiei sau a orașului, cea anuală din solemnitatea Trupului și Sângelui lui Cristos, sau din altă zi mai potrivită din preajma acestei sărbători.

Se cuvine, prin urmare, ca acolo unde împrejurările actuale o permit, iar procesiunea poate să fie cu adevărat un semn al credinței și al adorației poporului, ea să fie menținută conform dispoziției dreptului.

În cazul unui oraș mare, când necesitățile pastorale recomandă acest lucru, cu aprobarea Ordinariului locului, se pot organiza alte procesiuni în cartierele principale ale orașului.

Acolo unde în Solemnitatea Trupului și Sângelui lui Cristos nu e posibil să se facă procesiune, e bine să se facă o altă celebrare publică pentru tot orașul sau pentru principalele cartiere, în biserica catedrală sau în alte locuri potrivite.

În locurile unde această sărbătoare nu este de poruncă ea este transferată în prima duminică după Sfânta Treime".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire