pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VI: TIMPUL PASCAL

5. Înălțarea

Sfântul Augustin (+430) notează că sărbătoarea Ascensio Domini in coelum era observată "toto terrarum orbe", înclinând să creadă că este de orânduire apostolică. E mai probabil că această sărbătoare a început să fie comemorată, cum era normal, la 40 de zile după Invierea Domnului, abia în a doua jumătate a secolului IV. Primele mărturii scrise referitoare la comemorarea Inălțării în această zi le avem în Constituțiile apostolice, în predicile sfântului Grigore Nisenul (+394), sfântul Ioan Gură de Aur (+405), sfântul Maxim din Torino etc. Anterior această sărbătoare era combinată cu ceea a Rusaliilor și în această privință sfântul Augustin poate să aibă dreptate când spune că ea datează de la apostoli. Etheria la 416 o găsește încă în această formă combinată la Ierusalim. Conform celor relatate de Etheria, printre bisericile la care se aduna poporul în ziua de Rusalii era și cea numită Inbomon, construită pe locul Inălțării, unde se citeau lecturi biblice și se făceau rugăciuni legate de acest eveniment.

Deoarece muntele Măslinilor, de pe care s-a înălțat Isus, era la Orient de Ierusalim, iar cei doi îngeri avertizându-i pe apostoli că Isus, așa precum a urcat la cer, tot așa se va coborî din nou pe pământ, era lucru evident că Isus va veni a doua oară tot din Orient. Din acest motiv din timpurile apostolice creștinii se îndreptau spre Orient atât la rugăciunea comună cât și la cea particulară, dinspre Orient așteptând și paruzia. Indreptarea cu fața spre răsărit la rugăciune a fost în Biserică o disciplină liturgică de primă importanță.

Psalmul caracteristic al sărbătorii Inălțării a fost inițial, după mărturia multor Sfinți Părinți și scriitori ai Bisericii, psalmul 26: "Domnul a domnit, să se bucure pământul". Dar acesta a dispărut curând din textele liturgice ale acestei sărbători, fiind înlocuit cu psalmul 46. Acest lucru s-a petrecut probabil spre a face să dispară o legendă țesută pe urzeala acestui psalm. Legenda, având multe variante, e întâlnită pentru prima dată în Apocalipsa sfântului Petru, apocrifă, și la mulți Sfinți Părinți, și afirmă că Isus glorios în trupul său inviat, în timp ce se îndrepta spre cer era însoțit de îngeri pământești. Aceștia au găsit blocată trecerea de către Puterile superioare care nu l-au recunoscut pe omul-Isus de Dumnezeul lor. "Atollite portas, principes, vestras, strigă ei, et introibus Rex gloriae". Dar puterile răspund că nu-l cunosc: "Quis est iste Rex gloriae?" Ingerii explică: Dominus virtutum, ipse est Rex gloriae. Attolite portas...! Atunci porțile se deschid și Isus poate să intre în mărirea Tatălui.

În Evul Mediu era foarte răspândită în această sărbătoare o procesiune introdusă spre a reprezenta nu atât drumul lui Isus și al ucenicilor spre muntele Măslinilor, cât mai ales intrarea triumfală a lui Isus în cer.

Rubrica ce prevede stingerea lumânării pascale după cântarea Evangheliei acestei sărbători a fost stabilită de Pius V; la început, cum am văzut, se stingea în duminica albă și chiar mai înainte. In liturgia ambroziană lumânarea pascală e ridicată în sus, încet, spre a simboliza Inălțarea lui Cristos. In unele biserici din Germania, în locul acestei lumânări se ridica un răstignit.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire