pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. IV: QUADRAGESIMA

2. Quadragesima: originea și evoluția

La începutul secolului IV constatăm că apare în Biserică observarea unui timp sfânt de 40 de zile - quadragesima - cu pregătire pentru Paști, Paștele înțeles în conceptul său primar, adică, nu ca o zi de aniversare a învierii lui Cristos, dar cu triduum (vinerea sfântă, sâmbăta sfântă, și Duminica) memorial al jetrfirii pe cruce și al învierii conform cuvintelor Apostolului: "Pascha nostrum immolatus est Christus" (1 Cor 5, 17).

Quadragesima a fost modelată după exemplu lui Moise și Ilie, care după un post de 40 zile au fost admiși la vederea lui Dumnezeu; și mai mult decât atât, a fost o imitare a retragerii și a postului ținut de Cristos în pustiu timp de 40 de zile.

Despre existența Quadragesimei în secolul IV avem mărturii numeroase și indiscutabile: Eusebiu (+340) în "De solemnitate paschali", sfântul Atanaziu cu «scrisorile festale» trimise între 330-347, sfântul Ciril din Ierusalim în Catehezele ținute în 347, Conciliul din Laodiceea din 360, Peregrinatio Etheriae (416) și așa mai departe.

Numeroase sunt mărturiile și pentru bisericile din Occident: scrierile lui Priscilian (+386), sfântul Augustin, sfântul Ambroziu, etc.

Nu știm cu precizie cine și în ce împrejurimi s-a orânduit quadragesima. Sfântul Leon cel Mare o consideră de origine apostolică. Se pare, totuși, că locul de origine este Alexandria, unde se practica la începutul secolului IV și trebuie pusă în legătură cu exigențele catecumenului și ale disciplinei penitențiale.

Făcând însă abstracție de perioada de 40 de zile, o anumită perioadă de pregătire pentru Paști era observată în Biserică cel puțin de la jumătatea secolului II.

Sfântul Irineu, în jurul anului 190, notează că unii în Gallia consideră că trebuie să postească o singură zi: vinerea sfântă, alții mai mult, că alții în sfârșit, postesc 40 de ore cât a stat Cristos în mormânt.

În Africa, după măturia lui Tertullian, pentru catolici postul se limita la zilele in quibus ablatus est sponsus, adică la vinerea și sâmbăta sfântă; numai montaniștii posedau două săptămâni.

La Roma, după cum atestă "Traditio Apostholica" a lui Ippolit, era în vigoare de asemenea un post de două zile: de vineri până la liturghia din noaptea Paștelui.

În bisericile orientale, Alexandria, Siria, era cam aceeași disciplină: în cadrul săptămânii sfinte creștinii trei sau patru zile posteau fără să pună nimic în gură.

Așadar, despre observarea unui post de 40 zile nu se pomenește nicăieri până la începutul secolului IV.

Apariția postului de 40 zile nu se explică prin dorința de a prelungi postul de câteva zile prin care se pregătise anterior Paștele (Pascha resuresctionis), ci din dorința de a stabili o perioadă mai lungă de penitență înainte de Vinerea sfântă (Pascha crucifixionis). Postul, așadar, începe în duminica numită Quadragesima și se termină în Joia Sfântă, cuprinzând exact 40 de zile. De fapt în concepția lui originară, quadragesima nu se reducea doar la post, ci era o perioadă de asceză și mortificație mult mai profundă; era un timp sfânt de viață creștină mai intensă în cursul căruia , cum se exprimă sfântul Ioan Gură de Aur, per preces, per eleemosinas, per ieiunium, per vigilias, per lacrimas, per confessionem ac per coetera omnia diligenter expurgati, creștinii aveau posibilitatea de a învia astfel împreună cu Cristos la o viață nouă.

Inițial termenul «Paști» se referea numai la comemorarea anuală a patimii lui Cristos: "Pascha nostrum immolatus est Christus" (1 Cor 5, 17); într-un al doilea răstimp, mai exact în secolul V, în acest termen s-a inclus și Invierea, devenind astfel: Triduum sacratissimun crucifixi, sepulti, suscitati; într-un al treilea răstimp termenul Paști a devenit sinonim cu duminica Invierii. In felul acesta, Vinerea și Sâmbăta Sfântă au fost încorporate în «quadragesima» rezultând un număr de 40 + 2 = 42 de zile. Dar cum duminicile nu se postea de fapt, quadragesima era nu de 40 ci de 6 x 6 = 36 zile. Cassian și apoi sfântul Grigore cel Mare au găsit un simbolism ingenios pentru cele 36 de zile; ele reprezintă o zecime din cele 365 de zile ale anului, adică zeciuiala oferită de creștini lui Dumnezeu din zilele anului: ... nos autem per triginta sex (dies) affligimur, quasi anni nostri decimas Deo damus.

Cu tot calculul acesta subtil, cifra de 40 de zile se cerea rotunjită. Așa s-au adăugat în secolul VIII cele patru zile care preced duminica quadragesima, începând cu miercurea cenușie. Aceste zile adiționale n-au fost primite imediat peste tot; în liturgia mozarabică și în cea ambrozizană postul mare începea nu lunea după prima duminică a Quadragesimei.

În raport cu quadragesima liturgică trebuie puse așa zisele carantine de penitență care erau practicate în Evul Mediu de creștinii dornici de mai multă pocăință. Carantinele se practicau după modelul Quadragesimei, dar în afara acesteia. Nu era o noutate absolută de vreme ce, după cum am văzut, o asemenea practică penitențială fusese introdusă la Alexandria încă de la sfârșitul secolului III.

Carantina cuprinde 40 de zile de pocăință extrem de severă în timpul cărora credinciosul se considera exclus de la funcțiunile din biserică, trebuia să umble desculț, să mănânce așezat pe pământ pâine amestecată cu cenușă, să rupă orice relație cu semenii și să evite în îmbrăcăminte și hrană ceea ce nu era absolut indispensabil.

Cine voia să urmeze o asemenea penitență trebuie să se prezinte la parohul propriu, care îi citea normele de urmat în această perioadă. Dacă penitentul le accepta, îl punea la carantină, punându-i o nuia pe spate și recitând asupra lui o formulă de dezlegare. La terminarea carantinei, o ceremonie asemănătoare îi permitea penitentului să revină la viața obișnuită.

De aici a rămas termenul de carantină.

Conform liturgiei actuale timpul cvadragesimei începe la miercurea cenușie și se termină la liturghia "in Coena Domini" exclusiv.

Timpul quadragesimei are drept scop să pregătească Paștele: liturgia cvadragesimală îi conduce la celebrarea misterului pascal atât pe catecumeni care trec prin diferite grade de inițiere creștină, cât și pe credincioși prin reamintirea botezului și prin practicarea pocăinței.

Acest dublu caracter: pregătirea sau amintirea botezului primit și pocăința trebuie pus puternic în lumină printr-o ascultare mai frecventă a cuvântului lui Dumnezeu, printr-o rugăciune mai intensă și printr-o cateheză corespunzătoare.

Episcopii și ceilalți păstori sufletești trebuie să-i îndemne pe toți credincioșii în această perioadă nu numai să recurgă mai des la sacramentul pocăinței, dar și la fapte deosebite de pocăință și caritate. Penitența quadragesimală nu trebuie să fie doar internă și individuală, dar în același timp externă și socială.

În cateheza care se face trebuie să se atragă atenția nu numai asupra consecințelor sociale ale păcatului, dar și asupra celuilalt aspect al păcatului: păcatul - ofensă adusă lui Dumnezeu, pentru care lucru omul trebuie să facă pocăință.

De asemenea, Biserica cere în această perioadă în mod special rugăciuni pentru cei păcătoși.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire