pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL BISERICESC (LITURGIC) ȘI SUBDIVIZIUNILE LUI

2. Ziua liturgică

Astfel, precum am văzut, cea mai scurtă subdiviziune sau unitate naturală de măsură a timpului, indicată de luminătorii cerești, adică rezultată din mișcarea de rotație a pământului în jurul axei sale, este ziua. În cultul creștin, ziua liturgică nu începe cu miezul-nopții sau cu dimineața, ca în măsurătoarea civilă (laică) a timpului, ci cu seara. Ziua liturgică este adică intervalul de timp dintre două seri consecutive; de aceea, sărbătorirea și slujba oricărei zile liturgice începe cu Vecernia din ajunul zilei respective, care este cea dintâi dintre Laudele bisericești zilnice. Datina aceasta este moștenită din tradiția iudaică de socotire a timpului, așa cum o vedem concretizată, de exemplu, în referatul biblic al zidirii lumii, unde zilele creației sunt numărate începând cu seara și continuând cu dimineața: «Și a fost seară și a fost dimineață, ziua întâia... Și a fost seară și a fost dimineață, ziua a doua...» ș.a.m.d. (Facere I, 5, 8; cf. și Lev. XXIII, 32).

Fiecare zi din cursul anului este consacrată amintirii sau comemorării unui moment sau eveniment din istoria sfântă a mântuirii, din viața și activitatea Mântuitorului, a Sfintei Fecioare, a Sfinților Apostoli sau a unui sfânt (uneori a mai multor sfinți), așa precum ne arată calendarul bisericesc de perete din fiecare an, sinaxarul de la sfârșitul unor cărți de slujbă (Ceaslovul, Liturghierul și Molitfelnicul), precum și Mineiele, care cuprind slujbele pentru pomenirea și lauda sfinților respectivi.

Din punctul de vedere al importanței lor în viața religioasă, zilele liturgice se împart în două: zile de rând (lucrătoare) - cele mai numeroase - și zile de sărbătoare - mai puține, dar mai importante din punct de vedere religios.

Cele mai importante zile liturgice din cursul anului bisericesc sunt: Vinerea Patimilor, Duminica Sfintelor Paști și Duminica Rusaliilor (Duminica Mare), legate de cele trei evenimente de căpetenie din istoria sfântă a mântuirii: Patimile și moartea Domnului, Învierea Sa și Pogorârea Sfântului Duh. După acestea vin în importanță celelalte sărbători ale Mântuitorului, ale Sfintei Fecioare si ale diferiților Sfinți, despre care vom vorbi în capitolele următoare.

Tot din cultul iudaic a moștenit Biserica creștină și împărțirea zilelor în Ceasuri, pe care evreii o adoptaseră și ei de la asiro-babilonieni. Lăsând la o parte nopțile (care erau împărțite, ca și la romani, mai întâi în trei sferturi și apoi în patru sferturi, numite străji sau vegheri), ziua (adică intervalul de timp de dimineață până seara, socotit de 12 ore) era împărțită în patru sferturi de câte trei ore fiecare, numite Ceasuri, și anume: Ceasul I, cuprinzând primele trei ore ale dimineții (aproximativ între orele 6-9 a.m. în vremea echinocțiilor de primăvară și de toamnă); Ceasul III, cuprinzând a doua parte a dimineții (aproximativ între orele 9-12 a.m.); Ceasul VI, cuprinzând al treilea sfert al zilei (amiaza), aproximativ între orele 12-15; Ceasul IX, cuprinzind al patrulea și ultimul sfert al zilei (seara), adică aproximativ orele 15-18, în vremea echinocțiilor de primăvară și de toamnă.

Biserica creștină (atât cea ortodoxă cit și cea catolică) a reținut această veche împărțire, de origine orientală, a zilei, folosind-o în cultul ei, mai ales pentru indicarea si denumirea diferitelor momente de rugăciune din cursul zilei. Rânduiala aceasta se păstrează și astăzi în programul zilnic de rugăciune (al serviciului divin) din mânăstiri, deși cronologic, slujbele zilnice cu denumirile de mai sus, din Ceaslov, nu se mai săvârșesc exact la momentele din zi indicate de titulatura lor, ca odinioară. Dar prin aceste slujbe, putem spune că misterul mântuirii este comemorat și reînnoit simbolic în fiecare zi. Într-adevăr, precum vom vedea pe larg ceva mai târziu, întreaga rânduială a celor Șapte Laude bisericești - adică ciclul slujbelor care alcătuiesc serviciul divin public al fiecărei zile liturgice, așa cum se săvârșește el în mânăstiri și catedrale (Vecernia, Pavecernița, Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile) - ne amintește și simbolizează, zilnic, mai toată iconomia mântuirii, de la cele mai îndepărtate începuturi ale ei (creația lumii și a omului), până la cele mai de pe urmă clipe ale vieții noastre și până la sfârșitul lumii.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire