pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. III: CICLUL LITURGIC AL CRĂCIUNULUI

4. 1 ianuarie

Actuala sărbătoare de la 1 ianuarie a avut în trecut o evoluție foarte curioasă și complexă. Octava Crăciunului, Tăierea împrejur a lui Isus, Crăciunul Sfintei Maria, oficiul ad prohibendum ab idolis, Maternitatea Maicii Domnului, toate aceste elemente au contribuit la formarea actualei liturghii a Anului Nou.

Comemorarea liturgică cea mai veche este oficiul ad prohibendos ad idolis. Prima zi a lui ianuarie dedicată saturnaliilor păgâne în cinstea lui Janus bifrons (cu două fețe), oferea creștinilor mai puțin fervenți ocazia potrivită de a relua practicile, foarte îndrăgite de păgâni, lăsându-se antrenați de o bucurie necontrolată care degenera în sărbători, orgii și idolatrie. Tertullian, apoi sfinții părinți greci și latini, precum și conciliile atestă persistența încăpățânată între creștini a susrpestițiilor păgâne de la calendele lui ianuarie precum și eforturile susținute ale Bisericii de a-i ține departe de ele pe fiii săi. Sfântul Augustin, într-o predică ținută la Anul Nou, i se adresează creștinului: "Acturus es celebrationem strenarum sicut paganos; lusurus alea et inebriaturus te? Quomodo aliud credis, aliud speras, aliud amas? Dant illi strenos, date vos eleemosinas; avocantur illi cautionibus luxuriarum, revocate vos sermonibus scripturarum. Currunt illi ad theatrum vos ad ecclesiam, inebriantur illi, vos ieiunate". Nici o aluzie în misterul Nașterii. Invitația la ispășire prin post și rugăciune în ekklesia, își găsește ecoul în liturgia veche. Conciliul II din Tours (567) vorbește de litanii particulare de pocăință stabilite în decursul timpului pentru primele zile ale lui ianuarie ad calcandam gentilum consuetudinem. Conciliul IV din Toledo (633) prescrie pentru această zi un post riguros ca cel quadragesimal și interzice să se cânte la liturghie aleluia. Liturghia zilei intitulată ad prohibendum ab idolis pe care o găsim în sacramentariile Leonian și Gelasian, precum și în cărțile liturgice galicane și mozarabice, are un pronunțat caracter de pocăință și un energic protest împotriva nebuniilor și dezmălțului de la început de an. Liturghia se celebra după «nona», adică după terminarea postului.

Către secolele VI-VII această sărbătoare de ispășire intră în declin.

Biserica Romei voind să adopte o tactică de luptă mai eficace, așa cum făcuse în atâtea situații similare, adaugă la ziua de 1 ianuarie o sărbătoare specială amintind Fecioara Mariei, Mama lui Dumnezeu. Această sărbătoare destinată să cinstească în același timp Fecioria și Maternitatea Mariei (prima, se pare, inserată de către Biserica Romei în ciclul său liturgic) e posibil să fi fost introdusă datorită influențelor bizantine.

E posibil de asemenea ca această sărbătoare să fi apărut ca amintire a dedicării bisericii "Sancta Maria Antiqua", o biserică ridicată în secolul IV chiar pe locul unde fusese templul zeiței Vesta-mater, în apropierea căreia, potrivit legendei faimoase, în fiecare an în primele zile ale lui ianuarie, un balaur devasta una dintre vestale. Biserica ar fi fost dedicată Maicii Domnului distrugătoarea idolilor. In secolul V deja, biserica era slujită de călugări orientali ceea explică nuanța bizantină a unor antifoane de la laudele și vesperele acestei solemnități.

Amprenta mariană a prevalat în sărbătoarea Anului Nou în toată liturgia medievală.

În continuare, odată dominate (dacă nu complet extirpate) saturnaliile păgâne ale calendelor lui ianuarie, s-a trecut la comemorarea în această zi a octavei Crăciunului. Acesta este al treilea element care, cronologic s-a inserat în organizarea liturgică a acestei zile. Noua comemorare s-a inaugurat solemn de către papa Bonifaciu IV în 610 în templul antic a lui Agrippa dedicat tuturor zeilor - panteonul - iar apoi consacrat tuturor evreilor creștini și Mariei, regina lor: S. Maria ad martyres, după care s-a extins la celelalte biserici. Dar cum Evanghelia liturgiei din octava Nașterii Domnului cuprindea cuvintele: Postquam consumati sunt dies octo, ut circumderetur puer...era normal ca să apară în această zi și sărbătoarea Circumciderii lui Isus Cristos, astfel încât, până la ultima reformă liturgică oficiul și liturghia din ziua de 1 ianuarie se intitulau: In Circumcisione Domini et Octava Nativitatis.

Evanghelia zilei, inițial, cuprindea și episodul tăierii împrejur și pe cel al prezentării la templu (Lc 2, 21-23), fiindcă în Occident nu se introdusese încă sărbătoarea prezentării la templu - Ipapante. Când s-a introdus mai trâziu, s-au separat și cele două pericope. Nici o aluzie, însă, în liturgie cu privire la anul solar care începe.

 

Sărbătorile calendelor lui ianuarie simpatizate în continuare de popor, chiar dacă cu timpul au pierdut caracterul idolatric au luat deseori forma care ofensau nu numai normele moralei creștine, dar stricau și decorul liturgic. Amintim două mai faimoase: festum asinorum și festum stultorum care erau foarte răspândite în Evul Mediu și chiar mai târziu în țările creștine, în special în Franța. Sărbătoarea măgarului își trăgea originea de la măgarul lui Balaam din drama Profeții lui Cristos care se juca la Crăciun: curios, sărmanul animal se număra și el printre profeții lui Cristos, și a dat naștere la o sărbătoare cu un caracter evident de carnaval. Pierre de Corbeil (+1222), fost profesor la Universitatea din Paris și arhiepiscop de Sens, a compus un oficiu propriu pentru această sărbătoare. Vesperele începeau cu antifona: Lux hodie, lux laetitiae... laeta volunt quicumque colunt asinaria festa. Sărbătoarea începea în ajunul Anului Nou și se termina a doua zi în mijlocul ospețelor, chefurilor și dansurilor indecente care se încingeau în naveta bisericii. Aceasta se întâmpla la Sens. In alte părți, la Bouvais, de pildă, măgarul sărbătorit era cel care transportase pe spatele său Sfânta Familie din Egipt. Un măgar, cu harnașament bogat pe el, încălecat de o fată era dus în procesiune la catedrala sfântului Stefan, iar acolo, în fața altarului în cornul Evangheliei, măgar și fată luau în parte la celebrarea sfintelor taine. Secvența dinainte de Evanghelie începea cu aceste strofe.

Orientis partibus
Adventavit asinus
Pulcher et fortisimus
Sarcinis optissimus.
Hic in collibus Sichem
Enutritus sub Ruben
Transiit pe Jordanum
Saliit in Bethleem.

Refrenul era în limba poporului:

Hez, Sirez Asines, car chantez
Belle bouche rechignez,
Vous aurez du foin assez
Et de l'avoin a plantez.

De obicei cu sărbătoarea amintită era unită o alta: festum stultorum, adică a subdiaconilor care cunoștea o largă participare a clericilor și a preoților. Ca și copiii la Pruncii nevinovați, subdiaconii își alegeau pentru acestă zi un episcop, al lor care trebuie să parodieze în mod necuviincios funcțiunile liturgice episcopale și să provoace un haz de cea mai mare speță. Ludovic, arhiepiscop de Sens (1455) ne redă un tablou destul de jalnic al scandaloaselor aberații care se comiteau cu această ocazie.

"Paveant igitir et erubescant observantes cuiusdam festivitatis ritum nefarium quem sui praepositores festum fatuorum vocant. Quem, procul dubio diabolica institutio sub venerabili nomine Domini et iucunditatis dierum natalitiorum eius sarcedotibus et clericis in multis ecclesiis observandum tradidit, quibus diebus omni sanctimoniae studere deberent et spurcitiis et imunditiis sese conferunt et applicant tempore divinii servitii larvatos et monstruosos vultus deferendo cum vestibus mulierum aut lenonum vel histrionum, choreas in ecclesia et choro eiusdem ducendo, cantilenas inhonestas cantendo, offas pingues super cornu altaris iuxta celebrantem missam comedendo ludum taxillorum ibidem exercendo, de fumo fetido et ex corio veteram sotularium thurificando, per totam ecclesiam liguriendo, saltando turpitudinem suam non crubescendo, nudos homines inverecundo ducendo par villam et theatra, in curribus et vehiculis sordialis ad infamia spectacula pro risu adstantium se transferendo, verba scrurrilia proferendo, et multas alias abominationis, quarum pudet reminisci, faciendo et quod recte vocatum est hoc flagitiosum coagulum, festum fatuorum, videlicet coagulatio malorum hominum exultantium in rebus pessimis".

Desigur, această latură întunecată a realității nu trebuie exagerată și generalizată: erau abuzuri locale. Aceste ceremonii sacrilege, cu totul nedemne de casa Domnului în ciuda energicilor și repetatelor condamnări din partea conciliilor, au durat ici-colo până după secolul XVI.

Papa Pius X, prin "Motu proprio Abhinc duos annos" din 23 octombrie 1913, a legat de începutul anului (4) și sărbătoarea Numelui Prea Sfânt a lui Isus, care fusese fixată mai înainte în duminica a-II-a după Epifanie. Numele lui Isus a fost invocat și venerat în Biserică chiar din timpurile apostolice. In Faptele Apostolilor găsim de mai multe ori pe buzele apostolilor formula: "în numele lui Isus". Aceeași expresie o găsim la sfântul Pavel în scrisoarea către Filipeni 2, 10: "în numele lui Isus să se plece tot genunchiul..."

Totuși ca obiect de cult liturgic al cultului liturgic propriu-zis numele lui Isus a început să fie abia în epoca sfântului Bernardin din Siena (1380-1444). Acesta în predicile ținute pe tot teritoriul Italiei îndemna poporul la încredere în acest sfânt nume. Din Italia devoțiunea către numele lui Isus a trecut și în alte țări creștine. Prima sărbătoare în cinstea Numelui lui Isus nu s-a orânduit în Italia ci în Anglia, la Salisbury unde, la data de 7 august, figura în calendar Festum dulcissimi Iesu. Sărbătoarea a fost extinsă la toată biserica abia în secolul XVIII de papa Inocențiu VIII.

Tot aici trebuie amintită și monograma numelui lui Isus. Inainte de Constantin cel Mare simbolul numelui lui Isus era o stea cu șase colțuri care a apărut în Asia și la Roma către anul 270 și era un semn cunoscut numai cu cei inițiați. Odată cu Constantin cel Mare semnul numelui lui Cristos e format din două litere suprapuse X și P, inițialele numelui lui Cristos în grecește însoțite de obicei de literele A și W, înconjurate uneori de un cerc sau de o coroană. Constantin a plasat monograma lui Cristos, după victoria de la podul Milvius, pe steagurile armatei, pe coifurile soldaților și pe monedele bătute de el. Era semnul victoriei creștine, signum Christi, care va cunoaște apoi o răspândire rapidă. Anterior monograma numelor (Isus Cristos) apăruse ici-colo și sub forma «I X».

Mai târziu o largă răspândire a cunoscut și monograma: I H S. Ea își poate avea originea, fie de la cuvintele Isus Cristos - în grecește: inițiala primului cuvânt, plus prima și ultima literă din al doilea cuvânt. Sau poate e prescurtarea cuvântului latin Ihesus - în această formă se scria în Evul Mediu.

S-au dat ulterior acestei monograme diferite interpretări: «Iesus hominus Salvator» sau - de către iezuiți - «Iesus humilis societas», sau «In Hoc Signo (vinces)».

Foarte cunocută și îndrăgită în primele veacuri era și faimoasa monogramă Ichtys, în grecește însemnând «pește». Anagrama era formată din inițiativele cuvintelor grecești: "Iesou Christou, Theou Yios, Soter = Isus Cristos, Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitor". De aceea în limbajul secret al primilor creștini peștele îl reprezenta pe Cristos.

Pe inscripția funerară a lui Aberciu, către anul 180 Cristos e numit "peștele cel mare și curat". Tertullian, către 200 vorbind despre botez scrie: "Noi (creștinii) după exemplul Ichtys-ului nostru, Isus Cristos, ne-am născut în apă ca peștișorii".

Noile norme pentru orânduirea anului liturgic prevăd ca impunerea numelui lui Isus să se celebreze chiar în ziua de 1 ianuarie; e și normal de vreme ce numele i s-a pus lui Isus în a opta zi de la naștere.

Papa Paul VI a stabilit de asemenea ca, începând cu anul 1968, în ziua de 1 ianuarie să se celebreze Ziua mondială a păcii, pentru ca omenirea să obțină, prin mijlocirea Reginei păcii, pacea dorită.

 

Liturghia și oficiul din ziua de Anul nou au un caracter complex: formulele liturgice provin din diferitele elemente liturgice care în decursul veacurilor s-au succedat, s-au suprapus și, în cele din urmă, s-au contopit.

Ultimile norme pentru orânduirea anului liturgic prevăd pentru acestă zi următoarele: "In prima zi a lui ianuarie, octava Crăciunului, se celebrează solemnitatea Mariei - Mamă a lui Dumnezeu, în care se comemorează și impunerea Prea Sfântului Nume a lui Isus".

Referitor la ziua de 1 ianuarie, papa Paul IV scrie în Exortația Apostolică "Marialis cultus":

"În noua organizare a ciclului natal ni se pare că atenția tuturor trebuie îndreptată spre solemnitatea reactualizată a Prea Sfintei Maria, Mamă a lui Dumnezeu; așezată, potrivit ordinii vechi a Liturghiei Romei, în prima zi a lui ianuarie, această solemnitate e menită să celebreze rolul Mariei în misterul mântuirii și să preamărească demnitatea deosebită, care derivă de aici pentru "Maica Sfântă..., prin mijlocirea căreia l-am primit pe ... Creatorul vieții"; totodată, este o ocazie nimerită de a reînnoi adorația față de Nou-Născutul Principe al Păcii, de a asculta din nou de la îngeri vestea cea bună, de a implora de la Dumnezeu prin mijlocirea Reginei Păcii, darul suprem al păcii. De aceea datorită fericitei coincidențe a octavei Crăciunului, cu ziua inaugurală de 1 ianuarie, am stabilit Ziua Mondială a Păcii..."

N.B In duminica din octava Crăciunului, sau, dacă nu cade nici o duminică în cursul acestei octave - în ziua de 30 decembrie, este sărbătoarea Sfintei Familii: Isus, Maria și Iosif. Este și sărbătoarea aparținând timpurilor moderne, mai exact din vremea pontificatului lui Leon XIII; acest papă a compus personal imnurile pentru oficiul sărbătorii.

 

(4) În duminica dintre 2 și 5 ianuarie. Sau pe 2 ianuarie dacă în această perioadă nu cădea nici o duminică.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire