pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. III: CICLUL LITURGIC AL CRĂCIUNULUI

2. Crăciunul

A. Originea sărbătorii Crăciunului

Referitor la sărbătoarea Crăciunului trebuie tratată o problemă preliminară: data nașterii lui Isus. In ce zi s-a născut? Evangheliile păstrează tăcere totală, iar scriitorii cei mai vechi nu le-au lăsat nimic sigur în această privință. Potrivit sfântului Clement din Alexandria (+215), în Orient unii au fixat nașterea lui Isus la 20 mai, alții la 20 aprilie, alții la 20 noiembrie.

În Occident, sfântul Ipolit (+253) în Comentariul asupra lui Daniel (recent descoperit) este cel dintâi care menționează data de 25 decembrie ca zi în care s-a născut Isus; mulți critici consideră însă că textul respectiv este o interpolare. Un autor anonim, în 243, susține că ziua în care s-a născut Isus este 28 martie pentru simplul motiv că la această dată a fost creat soarele. Această diversitate de opinii demonstrează că în primele veacuri ale Bisericii nu numai că nu a existat o tradiție cu privire la ziua nașterii Domnului dar că Biserica nu avea o sărbătoare în care să celebreze Nașterea Domnului.

Abia în secolul IV găsim un document roman autentic care atestă indiscutabil existența sărbătorii Nașterii Domnului la Roma pe data de 25 decembrie. E vorba de Depositio Martyrum, filocaliană, o schiță de calendar liturgic care urcă la anul 336, unde citim în primul loc: VIII Kal. Ian. natus este Christus in Betleem Iudae.

Când Roma a introdus această sărbătoare e foarte probabil că nu cunoștea încă Epifania care în Orient se sărbătorea la 6 ianuarie.

După cum reiese din discursul papei Liberiu ținut la bazilica "sfântul Petru" în Roma, cu ocazia profesiunii (=velatio) sfintei Marcelina, sora sfântului Ambroziu, în ziua de 25 decembrie se sărbătorea la Roma nu numai Nașterea Domnului dar și minunea de la Cana și înmulțirea pâinilor; tot în această zi avea loc velatio virginum.

De unde se poate deduce că la Roma se sărbătorea odată cu Crăciunul și Epifania.

Cum s-a fixat tocmai această zi? Există două ipoteze.

 

Prima susține că Biserica a ales ziua de 25 decembrie pentru a înlocui cu sărbătoarea Nașterii Domnului sărbătoarea păgână a Soarelui neînvins, Mitra, învingătorul întunericului care se celebra la această dată a solstițiului de iarnă, când ziua începe să crească, iar noaptea să descrească. In 274 împăratul Aurelian îi ridicase un templu somptuos care fusese inaugurat la data de 25 decembrie.

O atare substituire ne pare verosimilă, având în vedere faptul că Biserica obișnuia într-adevăr să grefeze solemnități creștine pe sărbători păgâne pentru a-i smulge mai ușor pe creștini de la vechile practici păgâne. Curios este faptul că această noutate petrecută la începutul secolului IV, această substituire este cu desăvârșire ținută sub tăcere de sfinții Părinți și de toți ceilalți scriitori ai Bisericii, deci lipsesc dovezile pozitive. E adevărat că mulți Sfinți Părinți îl compară pe Cristos cu soarele, dar cu soarele ca atare, nu cu Mitra, explicând imaginea lui Malachia: Orietur vobis sol iustitiae; Sol novus, care se naște cu solstițiul de iarnă (25 decembrie) quando jam incipiunt dies crescere, cum se exprimă sfântul Augustin.

 

O a doua ipoteză susține că data nașterii lui Isus a fost dedusă din aceea a morții sale. Cum am văzut anterior la începutul secolului III era generalizată convingerea că Mântuitorul a murit la 25 martie. Din punct de vedere istoric această dată nu poate fi susținută. S-a fixat această dată când cade echinocțiul de primăvară fiindcă se consideră că la această dată se întrupase Cristos. Dacă la 25 martie se întrupase Cristos, era normal să se nască după nouă luni, adică la 25 decembrie.

E și mai posibil ca ambele motive să fi determinat alegerea acestei date și astfel ambele ipostaze să fie adevărate: și dorința de a substitui o sărbătoare a Crăciunului a trecut prima dată în Africa de Nord. Avem mai multe predici de Crăciun ale sfântului Augustin în care reafirmă, împotriva numeroaselor erezii, dogma cristologică în special în ceea ce privește misterul Intrupării.

La sfârșitul secolului IV sărbătoarea Crăciunului trece la Milano, introdusă probabil de sfântul Ambroziu, și în celelalte dieceze ale Italiei de nord.

Tot la Roma a fost introdusă apoi în bisericile orientale; mai exact a fost desprinsă de sărbătoarea Epifaniei cu care se celebra împreună la 6 ianuarie, spre a fi celebrată separat la 25 decembrie.

Potrivit unei omilii a lui Afraate, în bisericile din Siria de nord Crăciunul era sărbătorit cu regularitate la 25 decembrie. Antiohia s-a opus multă vreme. Cel care a reușit în sfârșit să o introducă a fost sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta la 20 decembrie 386 ținând panegiricul sfântului Filigoniu a anunțat credincioșilor proxima celebrare a sărbătorii Crăciunului "cea mai venerabilă și mai sacră dintre toate sărbătorile și care s-ar putea numi fără teama de a greși capul tuturor sărbătorilor". Cinci zile mai târziu lăuda poporul pentru participarea numeroasă la sărbătoare.

Cam în același timp sfântul Grigore din Nazians introduce sărbătoarea Crăciunului la Constantinopol (380-381).

În Ierusalim, la începutul secolului V când «Etheria» vine în pelerinaj la locurile sfinte, nașterea Domnului se celebra încă la 6 ianuarie. Insă, la scurtă vreme după aceea, în timpul șederii la Ierusalim a sfintei Melania (341-439), sărbătoarea se celebra deja la 25 decembrie.

În Egipt, aceeași situație ca la Ierusalim. Ioan Cassian care vizitează la începutul secolului V mănăstirile de aici, ne relatează că Epifania era considerată și ca zi a Nașterii Domnului. Insă în 430, Nașterea Domnului se sărbătorea și în Egipt la 25 decembrie.

Astfel în mai puțin de un secol marea sărbătoare a Crăciunului s-a răspândit în toată lumea creștină, celebrându-se la data la care s-a celebrat de la început la Roma.

 

B. Liturgia Crăciunului

Inițial serviciul liturgic al Crăciunului se oficia la Roma numai în bazilica sfântului Petru. Seara în ajun papa începea tradiționalul oficiu vigiliar care continua toată noaptea, iar dimineața la "hora tertia" se celebra liturghia solemnă.

Cu Sixt III (432-440) un nou element apare în cadrul liturgic al acestei solemnități. Acest papă a restaurat bazilica Sfintei Maria de pe Esquilin, construind acolo un «praesepe», adică o capelă reproducând grota nașterii de le Betleem, de unde numele de bazilica ad praesepe cu care a rămas până azi această biserică (2).

Sixt III a introdus și în acest oratoriu clădit de el un serviciu vigiliar care se termina cu o liturghie celebrată la miezul nopții. Dar odihna papei nu dura mult deoarece "summo mane indutus missalibus vestimentis, vadit ad Sanctam Anastasiam ut celebret ibi missam secundam".

Despre ce biserică este vorba? Din secolul IV exista pe Palatin titulus Anastasiae, adică o biserică ridicată pe proprietatea unei femei pioase cu numele de Anastasia, dedicată misterului Invierii, după modelul bisericii Anastasis din Ierusalim. Un secol mai târziu s-a introdus aici cultul sfintei Anastasia, martiră din Sirmium, decapitată la 25 decembrie. Biserica a luat numele de titulus sanctae Anastasiae. Papa Simmacus a introdus numele acestei sfinte în canonul liturgic. Deoarece biserica se afla lângă palatul guvernului bizantin din Roma s-a introdus aici o liturghie în cinstea sfintei Anastasia pe 25 decembrie fără nici o legătură cu nașterea Domnului. Dar în curând liturghia de aici a fost înlocuită cu liturghia de Crăciun.

Tot papa celebra și liturghia de aici după care se reîntorcea la sfântul Petru pentru liturghia din timpul zilei de după tertia. Dar fiindcă sfântul Petru era la marginea Romei și papa era obosit, din secolul XII după liturghia sa de dimineață de la sfânta Anastasia nu se mai întoarce la sfântul Petru, ci la bazilica sfintei Maria Maggiore unde celebrează liturghia zilei, pe care mai înainte o celebra la sfântul Petru.

Aici documentele menționează o ceremonie curioasă. In momentul în care cortegiul papal intra în prezbiter un cleric îi întindea papei o trestie cu o lumânare aprinsă în capăt. Cu aceasta papa dădea foc fuioarelor de cânepă care erau puse în acest scop în jurul capitelurilor coloanelor bazilicii. Astfel se exprima bucuria festivă - artificiile de astăzi- apoi această ceremonie avea să simbolizeze sfârșitul lumii prin foc. Mai târziu avea să se schimbe în ritul din cadrul încoronării papei când un cleric dădea de trei ori foc unui fuior de cânepă îmbibat în alcool, așezat pe o tavă în timp ce spunea: "Sancte Pater, sic transit gloria mundi!"

Obiceiul triplei celebrări în ziua de Crăciun era rezervat în exclusivitate papei la bazilicile amintite. Abia în secolul V și următoarele s-a extins și la alte biserici: în fiecare biserică se puteau celebra la Crăciun trei liturghii: la miezul nopții, dimineața și la tertia, dar de către trei preoți diferiți.

Învoirea ca fiecare preot să celebreze la Crăciun trei liturghii vine mult mai târziu, în secolul XII. Imnul «Gloria» la aceste liturghii a fost rezervat multe secole în continuare numai episcopilor.

Normele actuale prevăd următoarele cu privire la liturghia Crăciunului: se cuvine ca în noaptea de Crăciun înainte de Crăciun să se celebreze vigilia solemnă cu oficiul lecturii. La Crăciun toți preoții pot celebra sau concelebra trei liturghii, cu condiția să se celebreze la orele corespunzătoare.

Din cele mai vechi timpuri, în multe biserici erau reprezentate așa numitele Mistere ale Crăciunului sau Officia pastorum, care au lăsat o rămășiță în dialogul din una din antifoanele de la Laude: Quem vedistis pastores?... Natum vidimus...

Trebuie amintite de asemenea reprezentațiile paraliturgice ale Crăciunului, cum este aceea a ieslei, praesepe. Primele indicii le avem pe numeroase sarcofage din secolul IV și V. Deosebit de renumit este oratoriul ad praesepe din biserica Sfânta Maria despre care am amintit. Totuși la originea presepiilor moderne stă sfântul Francisc de Asissi care a inaugurat primul presepiu în 1223 la Greccio; de aici franciscanii l-au răspândit în Italia și în afara ei.

Din scena presepiului nu puteau să lipsească cele două animale boul și măgarul, care conform unei vechi tradiții ar fi asistat la nașterea Mântuitorului. Despre o astfel de asistență Evangheliile nu ne pomenesc nimic. Arta creștină, deja de la jumătatea secolului IV, pune pe de o parte și pe de alta a ieslei aceste două animale. Legenda a apărut probabil din interpretarea a două texte din Vechiul Testament. Primul din Habacuc 3, 2 care în versiunea greacă a Septuagintei și în traducerea latină preieronimiană sună astfel: "In medio duorum animalium innotesceris". Al doilea din Isaia: "Cognovit bos possesorem suum et asinus praesepe Domini sui". Chiar unul din responsoriile breviarului cunoștea prezența celor două animale lângă ieslea lui Isus: O magnum mysterium ... ut animalia viderent Dominum natum.

E demnă de amintit curioasa ceremonie care avea loc la Roma în cursul vigiliei din noaptea de Crăciun. In fiecare an, de matutin (oficiul lecturilor), papa obișnuia să binecuvânteze o sabie cu mânerul de aur și o bonetă sub formă de coif, căptușită cu purpură roșie, având cusut în centru un porumbel simbolic. Acestea erau trimise în dar unui suveran principe sau comandant de armată. Dacă acesta era prezent la Roma lua parte la oficiul nocturn: purtând pe cap boneta binecuvântată și având în mână sabia scoasă din teacă citea de pe amvon lectura a V-a: In quo conflictu pro nobis inito, sau, dacă era împărat: Exiit edictum a Caesare Augusto. Insă înainte de a citi lectura și de a cere cuvenita binecuvântare, mergea la tronul pontifical și scoțând sabia din teacă atingea cu vârful ei de trei ori pământul și apoi o agita de trei ori în aer, voind prin aceasta să spună că este supus papei și că e gata, dacă e cazul, să-l apere cu sabia. Ceremonia aceasta era încă în vigoare la sfârșitul secolului XV.

 

(2) Leagănul în care a stat Isus a fost adus aici abia în sec. VII.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire