pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. III: CICLUL LITURGIC AL CRĂCIUNULUI

1. Originea și dezvoltarea Adventului

În organizarea actuală a liturgiei romane Adventul se plasează la începutul anului bisericesc; anul liturgic începe cu duminica I a adventului; e logic, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos.

Însă acest mod de a calcula anul liturgic nu a fost întotdeauna în uz în Biserică. E sigur că primul ciclu liturgic avea ca dată de pornire comemorarea anuală a Paștelui. Si aceasta părea nimerit de vreme ce Paștele coincidea relativ în timp cu începutul anului civil (martie) și se potrivea foarte bine cu anumite condiții foarte răspândite în mediile creștine, și anume, că în ziua de 25 martie, echinocțiul de primvară, Dumnezeu crease lumea, și tot în această zi Maria îl zămislise pe Isus; și tot în această zi Isus murise pe cruce. Un calendar mozarabic notează: Equinoxis verni et dies mundi primus, in qua die Dominus et conceptus est et passus est.

Sfântul Ambroziu declară fără echivoc: "Pascha vere anni principium primi mensis exordium". Ca dovadă că la această dată începe anul liturgic, stă și faptul că cel mai vechi lecționar cunoscut cuprinde un ciclu de lecturi ce începe în noaptea de Paști (cu Geneza) și se sfârșește în sâmbăta sfântă a anului succesiv.

Dar dezbaterile cristologice impun o exprimare mai decisă și pe plan liturgic a misterului Intrupării Cuvântului. Așa se orânduiește sărbătoarea Nașterii Domnului. Cu introducerea acestei sărbători și datorită faptului că data Paștelui fluctua în continuu, precum și faptul că multe biserici transferaseră sărbătoarea Bunei Vestiri în timpul Adventului (In Postul Mare era interzisă cu desăvârșire orice solemnitate), pe nesimțite începutul anului liturgic s-a transferat la timpul Crăciunului. Cărțile liturgice care ne-au rămas din secolul VI-VII ne indică începutul anului liturgic, unele în Vigilia Nașterii Domnului, altele chiar în ziua Nașterii Domnului.

Mai târziu către secolul VIII-IX când Adventul, ca perioadă de pregătire pentru Crăciun a căpătat o fizionomie stabilă și permanentă, anni circulum- cum se numea, începea de acum cu prima duminică a Adventului.

Termenul latin «adventus» = venire, inițial semnifica o perioadă de pregătire, nu atât pentru nașterea lui Isus, cât pentru a doua lui venire pe pământ, parousia. Textele celor mai vechi sacramentale dovedesc lămurit acest lucru; nu se explică astfel pericopele evanghelice despre sfârșitul lumii, judecata universală și apelurile la pocăință ale lui Ioan Botezătorul. Cele mai vechi lecționare intitulează aceste pericope: de adventum Domini, luându-se termenul adventus cu sensul de Naștere, Crăciun, și se acreditează ideea că Adventul este în exclusivitate o pregătire pentru această solemnitate. Primele indicii ale Adventului le găsim în Orient de la începutul secolului V. Un veac mai târziu își face loc tendința de a pregăti sărbătoarea Crăciunului după modelul pregătirii Paștelui, astfel încât să fie un fel de a doua quadragesima. Inițial adventul avea efect șase săptămâni. La Roma sfântul Grigore cel Mare l-a redus (546) la patru duminici, cu scopul de a-l cuprinde într-o singură lună, în decembrie. In celelalte biserici occidentale: Gallia, Spania, Irlanda, s-a păstrat perioada lungă și începea la sfântul Martin (11 noiembrie), deoarece se numea quadragesima sfântului Martin. Această disciplină e în vigoare și în prezent în biserica din Milano, în ritul ambrozian.

Postul, care în Advent a fost inițial o practică existentă în mănăstiri pentru zilele de luni, miercuri și vineri a căpătat ulterior un caracter obligatoriu pentru toți. Inocențiu II scrie episcopului de Braga, Spania: ieiunium etiam apud nos in adventu Domini tenetur. Ulterior postul s-a redus numai la abstinență de la carne. Dar nici această abstinență nu s-a mai ținut ulterior, astfel încât în secolul XIV unul din papi îi obligă pe clerici ca măcar ei să se abțină de la carne în Advent.

Normele actuale pentru orânduirea anului liturgic caracterizează astfel perioada Adventului: "Perioada Adventului are o dublă caracteristică: e timp de pregătire la solemnitatea Nașterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni și totodată este timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre așteptarea celei de a doua veniri a lui Cristos de la sfârșitul timpurilor".

Nu e timp de tristețe, ci un timp de profundă dorință a venirii Mântuitorului și de pregătire spirituală în vederea acestei veniri. Cum purificarea de păcat este cea mai bună pregătire spirituală e normal ca Adventul să aibă o nuanță de pocăință, însă nu atât de pronunțată ca în Postul Mare. Cântecul de bucurie Aleluia, de pildă, nu se omite în Advent.

Ca semn de pocăință, culoarea veșmintelor liturgice în Advent e violetă; odinioară în unele biserici se folosea culoarea neagră iar imaginile se acopereau ca în timpul Patimii. În duminica a-III-a, Gaudete (1), se poate folosi culoarea roză.

De asemenea, orga și celelalte instrumente muzicale permise în biserică nu pot cânta decât pentru a însoți cântarea poporului, nu însă ele singure.

În duminici și zilele de lucru ale Adventului, la liturghie nu se spune imnul «Mărire».

Dacă în Advent are loc o căsătorie, parohul trebuie să le atragă atenția mirilor asupra caracterului pe care îl are acest timp liturgic.

Instrucțiunea "Eucharisticum mysterium", dată la 25 mai 1967 de Congregația Riturilor, îi învită pe credincioși să participe des, dacă e posibil în fiecare zi, chiar în zilele de lucru la sfânta Liturghie, în special în Postul Mare și Advent.

Zilele dintre 17 și 24 decembrie sunt orânduite pentru o pregătire mai directă a Nașterii Domnului și au un regim liturgic special. Se recomandă pentru Advent omilia, se bazează pe o foarte veche tradiție în trecutul Bisericii. O predică atribuită sfântului Cezar din Arles (+543) notează: "Hoc tempus non immerito Domini Domini adventus nominatur, nec sine causa Ss. Patres adventum Domini celebrare coeperunt et sermones de iis diebus ad populum habuerunt ut se unusquisque fidelis praepararet et emundaret, quo digne Dei ac Domini sui nativitatem celebrare valeret".

Cum era și normal, o atenție deosebită în liturgia Adventului s-a acordat aceleia prin care Cristos a venit în lume, Sfânta Fecioară Maria. In acest sens amintim liturghia «Rorate», care în Evul Mediu se numea «Missa aurea Beatae Mariae». La Roma și în alte dieceze ale Italiei, la 18 decembrie era în trecut sărbătoarea numită Exspectatio partus B.M.V.

 

(1) Duminica "Gaudete" e o replică la Duminica "Laetare" - a IV-a din Postul Mare. Se vede și de aici intenția de a organiza Adventul după modelul Postului Mare.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire