pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. II: CICLUL SĂPTĂMÂNAL

3. Sâmbăta

E cunoscută importanța liturgică de prim ordin a sâmbetei la evrei. O instituție atât de veche și de respectabilă în timpul Mântuitorului nu numai între hotarele Palestinei, dar, sub influența prozelitismului ebraic și în multe cetăți ale Asiei și Egiptului, nu putea să nu lase urmă durabilă în numeroase și mari comunități creștine care derivaseră în bună parte din comunități ebraice. Si în aceste comunități ca și în celelalte, observarea noii zile liturgice- a duminicii- s-a impus fără întârziere. sunt totuși indicii că ici-colo tendința de a menține sâmbăta ca zi liturgică alături de duminică. De pildă, sfântul Ignațiu (+107), scriind credincioșilor din Magnezia folosește cuvinte destul de severe împotriva unui partid care încerca să introducă sau să mențină obiceiurile iudaice, printre care observarea sâmbetei: "Absurdum este Iesum Christum profari et judaisare". Sfântul Iustin (+155) se vede și el nevoit să explice că dacă Dumnezeu a orânduit sâmbăta, aceasta nu a fost decât o etapă provizorie, de-acum depășită de Cristos.

În ceea ce privește disciplina creștină veche a sâmbetei e lucru sigur că, la sfârșitul secolului IV, între biserica din Orient și cea din Occident erau deosebiri însemnate. Astfel în bisericile egiptene, sâmbăta era zi de adunare liturgică, se celebra euharistia, fără a fi însă zi de odihnă, și ca atare postul era interzis. Ba chiar unul din Canoanele Apostolilor amenința pe clericul și cu excomunicarea pe laicul care ar fi postit în această zi.

În schimb în Occident, în special la Roma și Spania, sâmbăta era consacrată postului. "Alii sicut maxime populi Orientis, propter quietem significandam, malunt relaxare ieiunium; alii propter humilitatem mortis Domini ieiunare, sicut romana et nonnullae Occidentis Ecclesiae" (sf. Augustin). Aceste biserici trebuie să fi fost puține deoarece Africa, Galia, și Italia de nord au urmat practica orientală.

E recunoscut răspunsul dat de sfântul Ambroziu sfintei Monica, dat fiind faptul că aceasta se arată nedumerită în mijlocul atâtor uzanțe diferite: Quando hic (la Milano) sum, non ieiuno sabbato; quando Romae sum, ieiuno sabbato; et ad quamcum que ecclesiam veneritis, eius morem servate, si pati scandalum non vultis aut facere.

Ce a stat la originea postului de sâmbătă în Occident, nu se poate spune cu precizie. Sfântul Augustin amintește opinia multora, care atribuiau înființarea acestui post sfântului Petru; acesta l-ar fi orânduit pentru a obține ajutorul lui Dumnezeu în lupta împotriva lui Simon Magul. Dar același sfânt Augustin observă că puțini credeau la Roma în această opinie: eam esse falsam perhibent plerique Romani.

Inocențiu I în faimoasa sa scrisoare către Decentiu episcop de Gubbio afirmă că postul de sâmbătă a fost orânduit în amintirea durerii încercate de apostoli pentru moartea lui Isus; această părere e mult mai acceptabilă. Deși nu a fost impus strict de vreo lege, postul de sâmbătă s-a menținut în biserica romană și în mare măsură în cea galicană până după anul 1000 când, datorită unei relaxări generale a disciplinei, a cedat locul unei simple abstinențe de la carne. Conciliul din Roma din 1078 ținut de Grigore VII a legiferat observarea abstinenței de sâmbătă. Ea a rămas în vigoare până în 1908 când Pius X a abolit-o definitiv.

În devoțiunea populară, sâmbăta e consacrată Sfintei Fecioare Maria. Prin traducerea Oficiului B. Mariae in Sabbato Biserica a validat această inițiativă izvorâtă din pietatea poporului față de Maica Domnului. Pentru ce a fost aleasă sâmbăta pentru a o cinsti în mod deosebit pe Maica Domnului, iarăși nu se știe precis. Teologii din secolul XII-XIII aduc drept explicație faptul că Maria, în sâmbăta care a urmat după moartea lui Isus, singură a păstrat în mijlocul apostolilor credința în divinitatea lui Mesia. In orice caz, cultul atribuit în această zi Mariei e foarte vechi. In secolul VI printre liturghiile votive compuse de Alcuin pentru fiecare zi a săptămânii se află și două in de Sancta Maria pentru a fi spuse, foarte probabil, sâmbăta. In secolul XI practica de a recita micul oficiu în cinstea Sfintei Fecioare sâmbăta devenise generală. Mai târziu Pius V a înlocuit acest Parvum Officium cu Officium B. Mariae in sabbato, în vigoare și în prezent. "In zilele de sâmbătă ale Timpului obișnuit în care sunt permise comemorările facultative, se poate celebra, cu același rit, memoria facultativă a Sfintei Fecioare cu lectura sa proprie" (Principiile și normele Liturgiei Orelor, nr. 240).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire