pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. I: NOȚIUNI INTRODUCTIVE

II. Dezvoltarea anului liturgic și raporturile cu legislația bisericească și civilă

După ce creștinismul a obținut recunoașterea oficială, Biserica a pătruns cu spirit creștin viața publică. Sărbătorile liturgice ale lui Cristos și ale sfinților au fost inserate în organismul social exercitând asupra poporului o influență profundă și durabilă.

Primul efect pe care l-a avut anul liturgic în viața socială a fost faptul că în duminici și sărbătorile principale înceta lucrul și afacerile publice. Popoarele au respectat odihna în zilele de duminică și sărbătoare până în timpurile moderne când egoismul și materialismul s-au dovedit mai puternice decât credința.

Prima dispoziție legală urcă la Constantin care în 321 a interzis ținerea de ședințe judiciare în zilele de duminică. Mai târziu, în 389 Valentinian II dădea aceeași dispoziție pentru cele șapte zile dinainte și după Paști. Prin aceste dispoziții se acordă creștinilor posibilitatea de a asista la serviciile divine; interzicerea proceselor era determinată de dorința de a se interzice tortura care însoțea procesele, lucru care nu se potrivea cu aceste zile sfinte.

În secolul V o lege a lui Teodosiu (+450) enumeră zilele în care erau interzise spectacolele publice - theatrarum atque circensium voluptas - și anume: duminicile, Crăciunul, Epifania și perioada dintre Paști și Rusalii.

Paralel cu legislația civilă a apărut cea bisericească. In Orient Constituțiile apostolice cuprind prima listă a sărbătorilor: Crăciunul, Quaresima, Paștele care durează o săptămână, Inălțarea și Rusaliile.

În Occident sistematizarea sărbătorilor se face abia în secolul VII.

În statutele lui Sonantiu, episcop de Reims (614-631) găsim următoarele sărbători: Crăciunul; Tăierea împrejur, Epifania; Buna Vestire, Invierea Domnului cu ziua care urmează; Inălțarea sfinților Petru și Pavel, Assumptiunea Sfintei Fecioare, Nașterea Sfintei Fecioare, Nașterea sfântului Andrei și Duminicile.

În total 65 sărbători într-un an. Cu trecerea timpului tendința a fost de a crește numărul sărbătorilor. Fiecare episcop avea dreptul să introducă în dieceza sa sărbători cu caracter local; numărul sărbătorilor într-un an era de circa 90.

În secolul IX-XII, numărul sărbătorilor de poruncă nu cunoaște variații prea multe. Grigore al-IX-lea ridica numărul sărbătorilor la 95: printre cele anterioare mai sunt introduse șapte zile înainte și șapte zile după Paști, sfântul Stefan, sfântul Ioan Evanghelistul, sfinții Prunci nevinovați, sfântul Silvestru, sfântul Laurențiu, sfântul Mihai, solemnitatea tuturor sfinților.

Acestea au fost sărbătorile care au rămas în vigoare, cu foarte mici excepții, până în secolul XVIII. Printre excepții se numără Trupul Domnului și Neprihănita Zămislire.

Dacă se adaugă sărbătorile locale, zilele de odihnă depășeau anual cifra de o sută. Numărul mare de sărbători a atras după sine inconveniente sociale grave: muncitorii aveau posibilități reduse de câștig favorizându-se în același timp lenea și petrecerile.

Papi ca Urban VIII și Benedict XIII au intervenit, reducând din sărbători, interzicând episcopilor să introducă altele noi și permițând munca în unele sărbători, rămânând obligația de a participa la sfânta Liturghie.

Revoluția franceză a operat schimbări mai radicale în calendarul liturgic. Prin decretul din 5 octombrie 1793 Convenția a abolit calendarul creștin pentru teritoriul francez introducând unul nou, potrivit căruia anii trebuiau să se numere de la proclamarea Republicii (22 septembrie 1792). Se suprima împărțirea în săptămâni, iar lunile, toate de 30 de zile, erau împărțite în trei decade. Acest calendar a rămas în vigoare până la 1 ianuarie 1806. Intre timp Napoleon a reorganizat cultul catolic în Franța. S-a ajuns la înțelegere cu Legatul pontifical ca toate sărbătorile care cad în cursul săptămânii să fie abolite sau transferate în duminicile următoare cu excepția Crăciunului, a Inălțării, a Adormiri Sfintei Fecioare (această sărbătoare a găsit favoare fiindcă coincidea cu onomastica împăratului 15 august) și a Tuturor Sfinților.

Acest calendar a rămas în vigoare în Franța până la promulgarea noului Codice de drept canonic.

Sărbătorile de poruncă menționate în Codicele promulgat în 1917 de Benedict XV sunt:

  • Toate duminicile
  • Crăciunul
  • Tăierea împrejur (Maternitatea Maicii Domnului)
  • Epifania
  • Înălțarea
  • Trupul Domnului
  • Neprihănita Zămislire
  • Assumptiunea Sfintei Fecioare
  • Sfântul Iosif
  • Sfinții Petru și Pavel
  • Toți sfinții.

În total 62 zile festive în vigoare pentru Biserica catolică.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire